Când Părintele, Poetul și Președintele Societății culturale Clepsydra din Roman, Cornel Paiu,  i-a înmânat marelui scriitor  Nicolae Dabija Diploma cu Titlul de „Ambasador clepsydric”, în cadrul celei de a IV-a ediții a Serilor basarabene, desfășurate la Hanul Răzeșilor, l-a anunțat că acest titlu este însoțit și de un Premiu onorific: dreptul scriitorului laureat de a-și publica gratuit „orice carte  dorește” în editura PapirusMedia, patronată de societate.

Așa s-a născut cartea de față, academicianul Nicolae Dabija având pregătit deja textul volumului.

Am primit ulterior, peste câteva zile, invitația de a scrie prefața acestui volum.

M-am găsit în fața unei cărți neobișnuit de complexe, volumul fiind un memorial al durerii, o carte de istorie, o culegere de cugetări, de aforisme, de metafore, o antologie de eseuri, un jurnal, un altar în care se află pomelnice, o cronică a țării, o traducere a unor psalmi, un basm despre/cu  oameni buni și răi, un imn adus limbii materne, o meditație asupra condiției umane, câteva pamflete, câteva discursuri academice, câteva povești cu tâlc, un florilegiu de parabole și vreo trei  superbe povești de dragoste.

Sunt 284 de pagini scrise, (77 de titluri-articole, multe din ele deja editate în publicații), la care se adaugă câteva pagini cu fotografii din colecția autorului.

Singurul titlu care se repetă e Așchii de cer (IV-IX), cuprinzând aforisme, mici narațiuni exemplare, scurte poeme în proză, (excelente!); îi sugerez autorului să le editeze și separat ținând cont de valoarea (și ineditul) lor.

Se cuvine să reproducem câteva dintre ele, fără prea multe comentarii: „Există în limba noastră neologisme care pe parcursul unui deceniu devin arhaisme. Ca niște copii care încărunțesc la 10 ani.” „Pe timpul lui Cervantes, Basarabia avea mai  multe mori decât Spania. Dar cine mai știe azi de ele,  dacă nu am avut un Don Quijote, care să se bată cu acestea?” Așchii de cer (IV); „În palma fiecărui om este scrisă toată istoria omenirii.”„E păcat să ucizi și o târâtoare în momentele când iubește, pentru că atunci sufletele lor ajung în rai. De ce să spurcăm raiul cu ele?” Așchii de cer (VI); „Un actor joacă textele, un actor bun joacă și subtextele. Un actor dă glas cuvintelor, un actor bun – și tăcerilor dintre ele.” Așchii de cer (VII); „Orice femeie  cu un prunc în brațe seamănă cu Maica Domnului.”„Pe unii oameni învățătura îi face și mai analfabeți.” „Când Constantin Brâncuși a apărut pe lume, funcționarul a scris în registru că marele sculptor de mai târziu s-a născut: „Alaltăieri”. Atunci s-a născut în România veșnicia.” Așchii de cer (VIII); „Îmi povestește un moldovean din Transnistria. Când era copil, părinții îi așezau, pe el și pe frații lui în fața unei icoane, ca să se roage de pâine, de note bune la școală, de pace. Și icoana îi ajuta. Dar într-o zi în localitatea lor a intrat o brigadă de activiști numită „Bezbojniki” („Oameni fără Dumnezeu”), care după 1940 a activat și în Basarabia, și a adunat toate icoanele din sat, pe care le-a ars puse grămadă la o margine a localității. Obișnuită să se adune la rugăciune, acea familie de credincioși continua să îngenuncheze dimineața și seara în fața peretelui rămas gol și să se roage împreună cu cuiul de care atârnase odinioară icoana.„Și, îmi spunea interlocutorul, cuiul ne ajuta. În lipsa icoanei ne rugam lui, și el ne trimitea ploaie, ne da pâine, ne ajuta să luăm note bune la școală și – amâna pe cât putea ziua în care urma să înceapă războiul…” Câteodată, în lipsa unei icoane, și un cui rămas de la icoana furată, poate fi pentru un neam loc de închinare  și altar de nădejde în vremuri vitrege.”„Un unchi de-al meu, părintele Nicodim Onu, din Satu-Nou, judecat la 25 de ani de Gulag, îmi vorbise despre „logica” deportărilor efectuate de „eliberatori” după 28 iunie 1940 în felul următor: La început     l-au arestat pe preot. Apoi au arestat învățătorii din școală. Iar imediat după ei – pe câțiva elevi. Pe urmă i-au arestat pe toți cei care purtau pălării. Apoi a venit rândul celor care purtau cojocele. Către iarnă au fost arestați toți cei care purtau cușme. Cei cu cojoace mițoase au fost reținuți și ei pe timpul primei ninsori. Oamenii nu știau pentru ce erau arestați. Deși muțiseră, crezând că erau reținuți pentru ce spuneau, arestările continuau. Dar aceștia erau arestați pentru felul cum erau îmbrăcați: hainele lor de croială veche erau considerate de către lucrătorii securității aduși din Siberia în Basarabia, element vestimentar naționalist.” Așchii de cer ( IX).

Lucian Strochi