Biserica este legată intim de limbă. Despre limbă, Nicolae Dabija se pronunță tranșant, adaptându-și stilul și tonul în funcție de situație: poate fi solemn, ironic, patetic, hazos, insinuant, encomiastic, aluziv, metaforizant, ambiguu, concesiv, conclusiv, histrionic, ditirambic, umil, orgolios, patriot. Câteva mostre:  „Atunci când își așternea poemele pe file – parcă scria decrete: despre cum ar trebui să zboare fluturii în după-amiezi, despre cum ar urma să sloboadă mugurul frunze și flori, despre cum ar fi să înfrunzească pe dealuri mestecenii”(despre Anatol Ciocanu) (Prințul); „Victor Teleucă  a spus ce nu se poate spune în cuvinte. El a pus nu doar cuvintele, ci și tăcerea să vorbească. Poezia lui e un dar, care e mereu cu noi.” (Un dar ceresc); „Moldoveneasca și româna sunt unul și același vin turnat în două sticle cu etichete diferite” (o celebritate a lingvisticii ruse); Paul Boțu, scriitor: „Moldovenii care vorbesc corect vorbesc limba română, moldovenii care vorbesc stâlcit vorbesc limba moldovenească.”  (Partea noastră de veșnicie – limba română); „În această parte a lumii limba a avut cel mai mult de pătimit. Ea a fost, odată cu vorbitorii ei, trasă pe roată, a căzut rănită pe câmpurile de luptă, a fost prizonieră în temnițele de la Edicule și Lubianka, a fost deportată în Siberii și Kazahstanuri, a fost pusă la zid, a fost bătută în cuie pe răstignirile veacurilor…Dar a înviat de fiecare dată ca Iisus. și nu ne-a părăsit.” (IX); „În acest spațiu dreptul de a ne vorbi limba a fost plătit de multe ori cu viața. Peste 30 de lingviști și scriitori din RASS Moldovenească, între care Nichita Marcov, Leonid Madan, Dumitru Milev, Pavel Chioru, Tudor Malai, Mihai Andriescu, Samuil Lehtțir, Ion Corcinschi, Sofia Soloviov, Filimon Săteanu, Ecaterina Ralli-Arbore, au fost împușcați, în 1938, pentru că „au îngunoioșat limba moldovenească cu cuvinte românești”, „au introdus în limba moldovenească termeni și expresii românești.” Aceștia au fost aduși în fața plutoanelor de execuție, pentru că au folosit în articolele sau discursurile lor cuvinte considerate „românești” în locul altor cuvinte, definite ca „moldovenești”: „Oră” în  loc de „ceas”, „Ziar” în loc de „gazetă” „Stradă” în loc de „uliță”, „Atenție” în loc de „băgare de seamă”, „Danemarca” în loc de „Dania”, „Popor” în loc de „norod”, „Elveția” în loc de „Șveițaria”, „Elev” în loc de „școlar”, „Timp” în loc de „vreme”, „Uzină” în loc de „zavod”, „Chibrituri” în loc de „sârnișe”, „Gară” în loc de „stanție”, „Căsătorit” în loc de „însurat”, „Regiment” în loc de „polc”, „Mitralieră” în loc de „pulemiot”, „Drapel” în loc de „flag” ș.a.m.d.” (X) Scriitorul Tudor Malai a fost împușcat pentru că „ a introdus în limba moldovenească termeni și expresii românești”.

De curând circulă pe internet un text anonim, hazos, un dicționar, dar lipsit de încrâncenare bolșevică: „La bunica, în Moldova,/Undeva e „încotrova”, /Puiul scurmă-n „rumeguș”, /Iar ardeiu-i „chipăruș”./ „Cocostârcul” este barză,/ iar „curechiul” este varză. /Un ciorap îi spun „colțun”,/ „Perjele”-s prune din prun,/ Iar „povirla” e magiun. /Plapuma  – cum zicem noi – /E „oghial” la Dorohoi./Un copil ce s-a lovit/Plânge fiindcă s-a „pălit”. /Un cartof  i-o „barabulă”/Iar o „cușmă”-i o căciulă./ „Donița”-i un cofăel,/„Romanița”-i mușețel./Ce-i basma e și „tulpan”/Iar un miel de peste-un an /În Moldova e „cârlan”./ Fumul iese din „hogeag”,/ Iar iaurtul e „chișleag”./ „Păpușoi” zic la porumb,/Nasturele îi un „bumb”; /Livada îi un „pomăt”/Iar zăpada e „omăt”./-Zi-mi, bunică, dacă poți, ce sunt eu?!/-Tu? Un „ghilimoț”!/ Dar român cum suntem toți.” (La bunica, în Moldova)

Copii fiind, ne amuzam de încercările savanților  (de tip Stati) de a traduce limba română în limba română (moldovenească). Astfel  O scrisoare pierdută devenea… O țâdulă prăpădită, Moara cu noroc ajungea Râșnița cu câștig, iar Lovitura de pedeapsă (11 metri) se „traducea„ prin Pălitura de osândă! Mai apoi, în școală, am aflat de încercările unora de a autohtoniza cuvinte. Și astfel, cravata devenea „gâtlegău”, iar dicționarul, „cuvintelnic”.

Încercările „savanților” erau hilare, ridicole, dar… perseverente. Limba română trebuia regionalizată, adusă la stadiu de „grai”, intrând în concurență neloială, cu limba vlahă, limba moldovenească, limba nistreană(!) etc.; pentru asta se inventau cuvinte, se împrumutau cuvinte, se inventau litere și semne, pentru a demonstra că „vinul” e diferit!