Nicolae Dabija are un mare și de neiertat păcat: iubește (chiar cu frenezie!) oamenii. Pe unii (Mihai Cimpoi, Gheorghe Duca, Ion Ungureanu, Ion Bostan, Eugen Grebenicov, Ninela Caranfil, Stanislav Groppa, Andrei Galben, Eugen Doga, Vasile Micu, Mircea Druc, Spiridon Vanghelie, Petru Soltan, Gheorghe Ciocanu, Nicolae Mătcaș, Alexandru Moșanu, Ioan Ciuntu, Petru Buburuz, Valerian Dorogan, Andrei Eșanu) îi vede „prezidențiabili”. Pe alții, pur și simplu oameni, aceștia ilustrându-și, la superlativ, profesia, vocația, talentul, patriotismul, geniul: Gheorghe Ciubuc, regizor, Rodica Iuncu, ziarist, muzicolog, Mihail Sleahtițchi, ministru, Ion Vatamanu, scriitor, Andrei Mudrea, pictor, sculptor, Ștefan Manic, biolog, Mina Dobzeu, preot, Anatol Ciocanu, prinț al Poeziei, Nicandru Munteanu, preot, Mihai Cimpoi, academician, Elena Vulpe-Muncescu, directoare de bibliotecă, Nicolae Sulac, cântăreț,    Anton Moraru, istoric, scriitor, Andrei Vartic,filozof al culturii, Victor Prohin, scriitor, Grigore Vieru, poet, Fuego, cântăreț, actor,  Mihai Morăraș, poet, Vlad Darie,luptător, deputat,  Boris Lazo, Eugeniu Coșeriu,lingvist,  Valeriu Graur, patriot, Gheorghe Dodiță, profesor, Eugen Gheorghiță, ziarist, Iustin Pârvu, călugăr ș.a.

Dar Nicolae Dabija poate fi și un luptător de temut, un mare polemist. Iată-l pe celebrul Dmitri Rogozin prezentat  împreună cu programul său „pacifist” în pamfletul intitulat Dihorul:

„Dmitri Rogozin a condiționat în felul următor concilierea dintre cele două maluri de Nistru pe care urmează să o realizeze:

1. Dacă Republica Moldova acceptă federalizarea sa, Transnistria revine în componența Republicii Moldova, dacă nu – nu!
2. În dialogurile dintre Chișinău și Tiraspol, Republica Moldova și o parte a ei – Transnistria – sunt declarate subiecte separate egale în drepturi (precum Republica Moldova și Ucraina sau Republica Moldova și Federația Rusă).
3. Republica Moldova trebuie să recunoască Federația Rusă drept unică autoritate politică în regiune, iar confederația viitoare Moldo-Transnistria – o zonă de interes a Federației Ruse.
4. Republica Moldova să fie condamnată ca stat agresor în conflictul din 1992, care a atacat statul pașnic republica moldovenească transnistreană și să fie pedepsiți voluntarii, ostașii Armatei Naționale, polițiștii moldoveni care au atacat „poporul pașnic transnistrean” și Armata a 14-a dislocată la Tiraspol.
5. Republica Moldova va achita datoriile pentru gaze de peste un miliard de dolari acumulate de Transnistria în ultimii 20 de ani.
6. Guvernul de la Chișinău va asigura renunțarea de către moldoveni a numelui de „români”, a „istoriei românilor”, a „limbii române”, a alfabetului latin, a tricolorului, a însemnelor naționale.
7. Se va institui pentru viitoarea confederație un reprezentant al lui Putin, cu alte cuvinte – un guvernator rus (D. Rogozin?) pe teren.
8. h) Republica Moldova va consulta Kremlinul în orice inițiativă a sa legată de relații internaționale (inclusiv cu România).”

Alteori, simpla aglomerare a faptelor stârnește – cel puțin! –  zâmbete: „În istoria R.S.S. Moldovenești de până la 1989 am avut: Pinul lui Petru I (sădit prin 1950), Răchita Ecaterinei a II-a, Mesteacănul lui Potiomkin, Lemnul-Câinelui lui Bodiul ș.a., incluși odinioară în toate ghidurile turistice.” (Stejarul lui Kotovski).

Sau, prezentarea lapidară, de proces verbal, a unor date contradictorii sau antonimice: Iată întâi declarația lui Valeri Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău despre împușcarea lui Vadim Pisari, de doar 18 ani, de către un „vigilent agent”: …„era beat, se afla într-un automobil furat și nu avea permis de conducere”.Nicolae Dabija analizează, cu umor tragic, demontând fiecare dintre aceste „argumente”.  Și precizările  Ministerului  Afacerilor Externe sunt zdrobitoare: „tânărul Vadim Pisari nu s-a aflat nici în stare de ebrietate, mașina lui nu era una furată, iar în buzunarul hainei ciuruite de gloanțe se afla un permis de conducere pe numele lui”.

Lucian Strochi