O CARTE CONTRA AMNEZIEI SI IMPOTRIVA IMPARTIRII LACRIMEI (5)

Alteori, în Păretologul, Nicolae Dabija devine un păpușar, un regizor magnific, iar comicul de nume, de limbaj e demn de un Caragiale, protagoniștii fiind: Naftalina Mărari, Pafnutie Gurău, Țârdea, Barbăroșcată, Oleg Cristalizatu, Alexei Tulburatu, Dârdală, Talpărată, Gheorghe Slabu, Munteanu de la șes etc.

Sau, mucalit, discută despre un „proverb” de după 1812, anul  tragic al Moldovei: „Rusește nu știu, dar iapa nu ți-o dau”. (1812, anul când s-au pus gratii la cer).

Absurdul e însă întotdeauna tragic, dacă e vorba de destine: Ordinul secret nr. 00485 al NKVD/ 17.08.1937 a declanșat „operațiunea românească”.  Toți cei care cunosc limba română sunt declarați „spioni români” și trebuie arestați, lichidați, deportați. Motivele condamnării la moarte: „crede în Dumnezeu, are rude în România, intenționează să fugă în Basarabia, e fecior de deportat, umblă la biserică.”

Unui oarecare Găină care „protesta” împotriva faptului că cifra de „250.000 de moldoveni morți e exagerată”, scriitorul îi răspunde cu două cifre cutremurătoare, incontestabile: „Basarabia avea în 1939 o populație de 5 milioane de locuitori, iar în 1952 doar 2,5 milioane.” (Cine numără morții?).

Autentic Poet național, asemenea prietenului său Grigore Vieru, Nicolae Dabija este, desigur, și un poeta vates. E interesat de soarta românilor nu doar din Basarabia, dar și din Serbia, Bulgaria, Polonia sau Ucraina.

Atunci când e cazul, demitizează. Mihail Kutuzov, erou al rușilor, este un criminal pentru moldoveni. Mihail Kutuzov  spusese acestora:„ Nu vă voi lăsa decât ochii, ca să plângeți.”

Nicolae Dabija poate fi duios și anecdotic: „În noaptea acelei zile își uitase opincuțele de vițel pe prispa casei și dulăul gospodăriei, flămând, i le-a consumat. Astfel că a doua zi, Eugeniu Coșeriu a plecat desculț în lume.”

Când e vorba de satul natal, Dabija e deopotrivă liric și epic, adică nostalgic: „Satul Codreni, în care m-am născut, făcea, la începutul veacului trecut, parte din comuna Răzeni,unde a copilărit Alexe Mateevici. (…) Tot comuna Răzeni i-a mai dat istoriei noastre pe Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, pe Elena Alistar, unica femeie membru al Sfatului Țării și pe Ion Pelivan, ideologul Unirii.” (O oră astrală a neamului).

Volumul conține neasemuite frumuseți: o traducere excelentă a Psalmului 27 din care cităm: „Către Tine, Doamne, eu voi striga:/auzi-mă, auzi-mă, Domnul meu Sfânt,/că de nu-mi vei răspunde, voi semăna/cu cei coborâți în mormânt.”; imaginile oamenilor mergând peste păduri în cumplita iarnă a lui 1954 sau a bisericii din Camenca, luată de ape, „cu clopotele bătând subțire”; lăcrimariile, acele sticluțe cu lacrimile celor vii pentru cei morți, puse în mormânt cu aceștia; sicriele din copacii din taiga, adevărate clopote de lemn, amintind de Pădurea spânzuraților a marelui Rebreanu…

Filozof profund, meditând profund, adânc asupra condiției umane, Nicolae Dabija adună faptele, convins fiind că graiul lor e mai convingător decât cel al oamenilor, cum ar fi faptele și întâmplările „senzaționale” din   cazul fraților Boris  și   Serghei Lazo, unul erou, celălalt torționar. (Eroi și antieroi).

Dar poate cele mai frumoase și emoționante pagini se referă la o dragoste eternă, împlinită târziu (mirii au peste 80 de ani!), între Tudora Dabija  și Vasile Gurău, dragoste ce amintește de cea dintr-un roman celebru al lui Gabriel Garcia Marquez, Dragoste din vremea holerei, dar îndrăznesc să spun că finalul din Romeo și Julieta din Bișcotari al compatriotului nostru e superior celui din romanul columbianului…

Sunt multe pagini în care Nicolae Dabija apare ca protagonist, polemizând cu conducerea Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu scriitori vânduți, cu trădători de neam, apărând adevăratele valori, cum ar fi academicianul Mihai Cimpoi.

Nicolae Dabija are meritul (istoric!) de a redimensiona istoria, în sensul că limba poate fi la fel de importantă ca pământul, ca țara. Astfel pentru scriitor, bătălia pentru limba română, bătălia pe/pentru câmpul semantic  e mai importantă decât una pe un câmp de luptă.

Notațiile din acest volum au fost imagini pregătitoare pentru capodopera scriitorului Tema pentru acasă.

Și încă ceva: textele din aceste volum au fost scrise în anul 2012, adică la exact 200 de ani de la comemorarea „împărțirii lacrimei”.

Contra amneziei este o carte pentru fiecare român, pentru fiecare iubitor de literatură, dreptate, limbă și credință…

Dacă printr-un cataclism oarecare, ar dispărea tot ce este scris și tot ce este imagine despre Basarabia, cartea lui Nicolae Dabija ar putea reconstrui singură, prin complexitatea ei, această parte de țară cu tot ce  are ea etern, semnificativ, eroic, tragic, unic.

Cartea lui Nicolae Dabija este o carte astrală.

Lucian Strochi