C.I.U: Am înțeles, din cărțile tale, că ai avut niște bunici, care erau foarte diferiți între ei, dar și față de ai noștri, prin situațiile care ieșeau din tiparele cunoscute de fiecare dintre noi..…Mai ales una dintre bunici, de o rară cultură și tărie morală, sunt sigur că te-a impresionat și, într-un fel, ți-a influențat cariera de scriitor. Nu crezi că publicul cititor ar dori să cunoască direct, din relatările tale, Oamenii Speciali care ți-au marcat viața?

L.S: Bunicul din partea tatei a fost un uriaș, având peste doi metri înălțime și o putere uluitoare. Sunt multe întâmplări cu el, unele le-am povestit, altele le voi povesti. A murit eroic, după ce a salvat la o inundație 13 oameni, fiind un înotător foarte bun. Din păcate, a murit împreună cu o femeie și cu copilul acesteia, în timp ce încerca s-o salveze, prăbușindu-se peste ei zidul unei case. Bunica din partea tatălui este icoana vieții mele și ea a fost aceea care m-a încurajat să povestesc și să scriu. Eram nepotul ei preferat și mă punea să-i spun în fiecare noapte povești, pretinzând că suferă de insomnie. Mă transformase într-o Șeherezadă, primeam la sfârșitul lunii 30 de lei, adică echivalentul a șase cărți din BPT. Dar trebuia să nu mă repet, așa încât eram nevoit să inventez mereu și mereu alte povești. Bunica din partea mamei nu avea prea multă carte, dar era o femeie puternică, cu un suflet frumos. Atunci când au venit peste ei rușii, casa i-a fost rechiziționată și o căpităneasă a Armatei Roșii a adunat un cârd de gâște într-o cameră. Bunica a dojenit-o: Fetițo, la tine acasă așa faci? Ții gâștele în casă? A plecat cu primul convoi spre Alma-Ata și ani de zile a cules bumbac. Acolo a murit și un fiu al ei, un băiat frumos și blând, pe care l-a iubit mult, ca orice mamă. Am cunoscut-o în ultimul ei an de viață, la Făgăraș. Privea tot timpul la televizor și când Sanda Țăranu spunea: Noapte bună, stimați telespectatori!, ea îi răspundea șoptit, înclinându-și ușor capul: Noapte bună, drăguță! Mama i-a atras atenția că ea saluta doar o imagine, dar bunica i-a spus: Și dacă te salută o umbră, trebuie să-i răspunzi! Despre bunicul din partea mamei nu știu prea multe lucruri, decât că a murit prin 1935, în împrejurări neclare. Oamenii speciali din viața mea au fost mai mulți și cred că voi avea prilejul să vorbesc cu alte ocazii despre ei, poate chiar în această carte…