C.I.U: Referitor la a treia etapă (așa cum am împărțit eu opera ta) a literaturii scrise de tine (2000-2010), amintesc doar câteva dintre creații, de care, probabil, vom aminti și în întrebările care urmează. Din documentația mea, această perioadă cuprinde următoarele cărți: „Monere”-versuri (2000), „Emisferele de Brandemburg” -roman (2001), „CV” – versuri (2002), „Versuri” (antologie) – 2002, „Introducere în fantastic. Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade”-2003, „Paradoxala Olandă” – 2004, „Fantasticul în proza românească” – eseuri-2004, „Antologia muntelui. Poezie cultă românească de la Ion Budai Deleanu și până azi” – 2005, „Ceasornicul lui Eliade” – povestiri-2006, „Ore suplimentare”- povestiri – 2008, „Teatru” – 2008, „Memoria orașului în acuarelă – Iulia Hălăucescu-eseu-2009, „Funia de nisip” – roman – 2010. Ție cum ți se pare? Ai scris mult, puțin? Cum au primit confrații această etapă atât de bogată a activității tale?

L.S: Totul a pornit în 1996, când am avut o operație grea, o nefrectomie totală stângă, cu diagnosticul carcinom renal cu celule clare. M-a operat profesorul Gheorghiu, la Iași și… am scăpat. De fapt, fusesem mort vreo două minute și resuscitat cu electroșocuri. La acea dată aveam doar trei cărți tipărite. Mi-am propus că, dacă supraviețuiesc, să scriu măcar câte o carte pe an. În 24 de ani care s-au scurs, am publicat peste 60 de cărți, ceea ce nu e un lucru ușor, mai ales că majoritatea cărților mele au sute de pagini. Și mai e ceva: în 1990, când am fost în Franța, m-am întâlnit cu câțiva scriitori francezi. Am rămas uimit de preocuparea lor de a publica anual o carte. Mi-au explicat că dacă nu ar fi așa, un scriitor ar fi repede uitat. „Ca un foc care trebuie mereu întreținut.”

C.I.U: Volumul tău de „Teatru” este o mare surpriză pentru mine. N-aș pleca de la piesele pe care ți le-ai propus, ci de la cele patru piese scrise în volumul din 2008: „Dans în negru”, „Repetiția”, „Secretele scheletelor” și „Cicatricea”. Teme atât de diverse și atât de rar întâlnite în teatru….În piesele publicate introduci poezii vechi sau chiar noi, ceea ce se întâmplă rar în teatru. Crezi că teatrul tău poate sau trebuie să fie jucat? Sau este pentru „citit și meditație”?

L.S: Am scris piese înainte de apariția volumului, dar era mai mult un amuzament. Am scris și piesa Cu toții vor să joace Hamlet o piesă în care apărea un Achile… cu ochelari. Eram student și piesa a concurat la un festival studențesc (în juriu erau Irina Petrescu și Virgil Ogășanu), actorii erau colegii mei, între care regretatul poet Alin (Arthur) Bădița. Am câștigat un premiu și am petrecut „gratuit” două săptămâni la munte. Ideea piesei era că adevăratele drame nu se petrec pe scenă, ci pe stradă, în viața de toate zilele. O altă piesă a fost Cumpăna cu care am luat un Premiu (mi se pare II) în finala pe țară a Cântării României. Ideea de a scrie teatru mi-a fost dată de Constantin Tomșa, primul critic care mi-a dedicat o monografie și întărită de Dumitru Radu Popescu, care a văzut într-un poem din Monere o foarte bună scenă de teatru și m-a îndemnat să perseverez. Nu-mi povestesc subiectele, dar Repetiția încerca să fie un teatru în teatru, un actor urmând să aibă mai multe roluri, Secretele scheletelor era să devină un music hall în regia lui Sorin Misirianțu, iar Cicatricea un film pe care urma să-l facă Emil Loteanu, la sugestia lui Grigore Vieru, care citise romanul și îi plăcuse mult. Dar filmul trebuia să devină un serial, erau bani mulți la mijloc, astfel că până la urmă proiectul a căzut. Așa că până la urmă teatrul meu a rămas unul citit. Mai e o poveste ciudată. La cenaclul Sigma de literatură SF a ajuns ca oaspete și Alexandru Mironov. Ne-a întrebat dacă am scris ceva, dacă avem ceva scris și eu i-am dat două povestiri. Înțeleg că una dintre ele a fost dramatizată și interpretată la Radio, nu am auzit-o, nu știu mai nimic despre ea, dar am primit prin mandat poștal acasă o sumă de bani destul de consistentă, drepturile de autor pentru respectiva piesă. Am mai avut și două spectacole pentru copii, cu copii, primul intitulat Împărăția de hârtie și care a fost jucat pe scena Teatrului Tineretului. Printre personaje erau și Literele, pentru că învățătoarea mă rugase „să am un rol, cât de mic, pentru fiecare copil”. În regie am fost „ajutat” de regizorul Eduard Covali, iar fata lui, Nora, protagonistă a piesei, a ajuns actriță profesionistă. Dar un spectacol emoționant, care a luat premiul I la Cântarea României a fost Povestea tricolorului, printre interpreți aflându-se Catrinel Borcea, fiica lui actorului Dan Borcea și Daniela Nicoară, fiica actorului Cornel Nicoară.