JURAMANTUL LUI HOMER (19)

C.I.U: „Paradoxala Olandă”….Știu că această carte are o istorie aparte…Cine te-a îndemnat s-o scrii? În ce împrejurare?

L.S: Da, e o carte cu o istorie mai neobișnuită. Eram prieten cu un olandez, Henk Schrevel. Acesta avea o galerie particulară. M-a invitat să prezint câțiva pictori, români și străini. După primul vernisaj, mi-a înmânat un plic cu… valută. L-am refuzat, i-am spus că am făcut totul din plăcere. Nu a spus nimic, nu a insistat, am mai prezentat la galeria lui câțiva artiști, vreo 10 și, la un moment dat, mi-a spus: „Sunteți invitatul meu în țara mea”. L-am întrebat în ce condiții. Aveam să mergem cu mașina lui, să fim cazați pe la rude, soră, frate, fiică, pe mine mă priveau doar cazările din afara Olandei, în Ungaria și Austria. Am acceptat, mi-am luat concediul și am petrecut două săptămâni de vis, cutreierând toată Olanda, mai puțin Haga și Einhoven. Am văzut multe, aveam porii deschiși, Olanda mi se părea o țară ciudată, plină de contraste, am făcut sute de poze. La vreun an, pe când mă aflam într-un scurt concediu la Vatra-Dornei, m-a sunat Ministrul Culturii, academicianul Răzvan Theodorescu. Mi-a spus cam așa: „Olanda preia Președinția Uniunii Europene și Prim -Ministrul mi-a cerut să marcăm și noi, cultura, evenimentul.” „Vreau să mă ajuți…” Am crezut că e vorba de vreun vernisaj, așa că am răspuns: „Cu plăcere. Dar ce trebuie să fac?” „Ai fost anul trecut în Olanda. Vreau să scrii o carte despre Olanda!” „Și cât timp am la dispoziție?” „Două săptămâni”. „Domnule ministru, dacă nu ați fi scris cărți, termenul ar fi fost acceptabil. Știți prea bine că o carte nu se poate scrie în două săptămâni.” „Bine, atunci îți acord 14 zile… Eu scriu prefața!” Am luat legătura cu Henk. A acceptat provocarea. Eu scriam ziua. El traducea tot ce am scris eu, noaptea. Am mai adăugat poze și cartea a ieșit… în 13 zile. Lansarea a avut loc la Ministerul Culturii, cel de lângă Muzeul Satului. A venit toată Ambasada Olandei, în frunte cu ambasadorul. Au prezentat cartea Ministrul, eu, Ambasadorul și Henk. Au fost prezente 22 de televiziuni, majoritatea străine, probabil din Olanda… De unele nici nu auzisem. Cartea, bilingvă, a ajuns și în mâinile Reginei, ale Primului Ministru al Olandei, ale Ministrului de Externe, ale Ambasadorului. Tot la rugămintea academicianului Theodorescu, am organizat și o expoziție de fotografii, tot la sediul Ministerului. A fost singura mea expoziție personală de artă fotografică. Am primit felicitări din partea Președintelui AIAF (Asociația Internațională de Artă Fotografică). Am crezut că glumește, ba chiar că e vorba de o ironie. I-am spus-o. Domnia sa mi-a replicat: „Sunt sătul de efecte, filtre, trucaje, supraexpuneri. Aici e vorba de emoție pură!” Bineînțeles că m-am… autovernisat…