C.I.U: Chiar dacă Dumnezeu ți-a dat multe încercări (operații, bolile inerente oamenilor), conștientizezi că ți-a dat și foarte mult har și tu trebuie să te grăbești să-l transferi în pagina tipărită sau crezi că „investind” talent mult în tine, Divinitatea îți va pune și destul timp la dispoziție?

 L.S: Cred că da. Nu pentru mine, ci pentru cărțile mele care așteaptă să fie scrise. Dar, dacă nu le voi scrie eu, le vor scrie alții. Oricum, scriind cărți, mă achit măcar în parte față de minunata limbă română, cea care mi-a dăruit cuvintele acestea unice pe care le folosesc, față de poporul în mijlocul căruia m-am născut, am crescut și m-am dezvoltat, față de profesorii care m-au format, față de elevii care mi-au fost încredințați să-i educ.

C.I.U: Apropos de bolile tale….Știu că ai trecut prin multe, cu operații, cu suferințe, cu…. Niciodată nu te-ai plâns. Știindu-te om de o sinceritate copleșitoare, un mare optimist și un adevărat curajos ai putea menționa măcar 50-60 la sută din ce-ai suferit fizic pe paturile spitalelor și, apoi, acasă? Cum s-au împletit orele de durere cu cele ale creației? Ce legătură ar avea Sfântul Sebastian sau Sfântul Ștefan cu suferințele tale? Rugămintea mea ar fi să răspunzi și cu o concluzie a unor doctori-prieteni despre ce s-a întâmplat cu creierul tău, ca o consecință a bolilor ….

L.S: Am avut destule boli, destul de grave: de două ori cancer (carcinom renal și carcinom tiroidian), fibrilații (am un stent), am fost operat de apendice, de furunculi, am avut ulcer perforat, pericardită majoră, infarct. Am supraviețuit. Am atâtea tăieturi, încât pot să spun că am fost săgetat precum Sfântul Sebastian. Am avut pietricele, noduli, tot soiul de formațiuni în colecist, ficat, rinichi. Așa încât pot spune că am fost lapidat precum Sfântul Ștefan. Numai că pe dinăuntru. Sunt un tâlhar între doi sfinți, nu? Au fost și momente dificile. Am pierdut odată atât de mult sânge, încât am intrat în comă, iar tensiunea ajunsese de 4 cu 2. Atunci, când mi-am revenit, am avut impresia că intru într-un tunel. Nu era ceva dureros, dar am realizat că, dacă intru în tunel, voi ieși de acolo mort. Așa că am refuzat ideea. Cea mai grea situație a fost atunci când nu am avut voie să mă mișc și mi se presa artera femurală. Îmi venea să urlu de durere. Nu cred că e o durere mai mare decât să fii torturat pe propriul tău trup, de greutatea lui. Se revoltau până și celulele. Când mi s-a făcut incizia de 66 de centimetri pentru nefrectomia totală stângă, la trezire am avut impresia că roata unui vagon de tren a trecut peste mine. La operația de apendice, am avut o asemenea durere de cap, din cauza anesteziei, încât îmi venea să mă arunc pe fereastră. În rest, totul a fost suportabil… Ultima dată, acum câteva luni, am avut ca diagnostic carcinom tiroidian papilar. Mi s-a făcut o tomografie totală și prietenii mei, medicii, mi-au spus, interpretând datele: „E afectat parțial și creierul, memoria. Nu-i nimic, acum devii normal, intri și tu în rândul oamenilor.” Evident, era o ironie, dar și un elogiu…