C.I.U: Amintindu-mi că Borges vedea „Paradisul ca o Bibliotecă”, ce atitudine poți să ai în fața unor analfabeți cu doctorate plagiate sau a unor cântăreți celebri și afoni, care, când vor auzi ce vedea Borges, vor râde (sau behăi) monstruos?

L.S: Jorge Luis Borges e unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii. El a scris Cartea de nisip, a visat o Bibliotecă circulară, infinită. E unul din maeștrii mei. Nu aș vrea să-l pun în ecuație cu sfertodocți sau cu cântăreți rap, din cultura rap(ănului). Nu vreau și nu pot.

C.I.U: Deceniul al doilea al mileniului XXI l-ai început în forță cu „Alfabetul animalelor” (cele trei volume) și cu Aforismele tale de excepție ( în număr de zece mii), apoi au urmat volume la fel de interesante ca „Poesii vechi și nouă”(2012), „Ancade și alte poezii de formă fixă”-2014, „Ancadierul”-poezii-2014. Din 2014 ai început Integrala prozei scurte: „Ultima sirenă”-povestiri-Opere complete, vol. II-2014; „Insula lui Iisus”, povestiri, Opere complete-vol. III, 2014; „Trenul de sticlă” (povestiri), Opere complete, vol. IV, 2014. După cele trei volume de aforisme, care cuprind volumele V, VI și VII ale Operei complete, ai început, din 2016, Integrala Ancadierului, cele șase cărți de excepție, cu un conținut și cu o formă cum rar am întâlnit. Continui, văd, cu volumul VIII al Operei complete, intitulat „Sonete italiene și engleze comentate”-2016; Apoi facem cunoștință cu volumul IX, „Ancade, Lucanse, Leme comentate”-2016;Volumul X este alcătuit din „Balade, Canțone, Lieduri, Sextine” comentate-2016, și tot în 2016 apare volumul XI al Operei complete intitulat „Distihuri, Gazeluri, Masnavi, Rubaiate, Catrene, Poeme într-un vers” comentate. „Integrala Ancadierului” continuă cu „Bestiar, Fabule comentate” formând volumul XII al Operei complete-2017, iar următorul volum, al XIV, al Operei complete din Integrala Ancadierului se numește „Rondeluri, Pantumuri, Madrigale, Glosse, Tenson, Triolete comentate” , care a apărut în 2017, „Un stâlp de lumină al Ardealului-Ava Mihail Goia”. Mi se pare extraordinar ce ai putut face în puțini ani…Mulțumești lui Dumnezeu pentru Talantul dăruit? Cum o faci? Ca orice ortodox sau mai altfel?

 L.S: Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea umilinței pe care mi-a dăruit-o. Am de scris o Operă și o voi face atâta timp cât inima, mintea și mâna îmi vor permite acest lucru. Dumnezeu nu are nevoie totuși de mulțumirile mele. Aș fi prea orgolios să cred contrariu. Dar cred că se bucură de reușitele mele, care devin în timp și prin multiplicare și ale altor oameni, implicit și ale Lui.

C.I.U: Dacă am analiza sau vorbi doar despre perioada de creație 2010-2019, ne-ar trebui cel puțin o lună-două și un spațiu de o mie de pagini. Scopul cărții noastre este doar de a enumera, pentru cei interesați, aspecte din Opera ta vastă, de a atrage toate categoriile sociale spre citit și de a cunoaște Omul din spatele acestei Opere. Te-aș ruga să-mi clarifici o nelămurire. M-am tot întrebat-în sinea mea dar și prin scris – cum de-ai putut (ai îndrăznit), acum, când totul (așa credeam) s-a spus și s-a scris în teoria literaturii despre speciile literare, tu să inventezi încă trei: ancada, lema, lucansa? Îndrăzneală, „nebunie”, documentare sisifică, știință sau toate la un loc? Care-i povestea acestor specii literare noi?

L.S: Eu cred că un scriitor este un Demiurg, dar și un inventator. Am inventat peste zece specii literare, din care doar trei, cele amintite de tine au intrat în ANCADIER. Am inventat animale fantastice, nedescoperite până la mine (de câteva am pomenit deja), am inventat peste o sută de cuvinte noi, unele chiar au intrat în limba română, altele sunt pe lista de așteptare. Ce zici de un cuvânt precum ÎNTRUPCHIPARE? Am inventat zodii noi, spații noi, substanțe noi. Dar ce fac eu, face fiecare scriitor. Într-un fel, Nichita Stănescu este „cel mai sublim stricător de limbă română”. La fel Ion Gheorghe. Sau Gheorghe Tomozei. Dar Eminescu? Dar Coșbuc? În general poeții sunt mai inventivi. Ca să mă opresc la cele trei specii pe care le-ai remarcat, istoria lor ar fi următoarea. Uneori versurile mele erau categorice, adevărurile din ele nenegociabile. M-am gândit atunci la lemă – care este în matematici o teoremă ce nu mai are nevoie de demonstrație. Lucansa a plecat de la prenumele meu și de la ansa egipteană. E vorba de o rima larg îmbrățișată, care creează impresia versului fără rimă pentru ca odată cu versurile 4 și 5 să realizezi că e vorba totuși de o poezie cu rimă. Strofa se strânge și efectul e spectaculos, dramatic. Ancada a plecat de la sonet. Am încercat apoi catrene cu rime diferite: împerecheată, îmbrățișată, încrucișată. Urma apoi un distih și în fine un monostih. La Ancadă, numele pleacă de la Arcadă, dar și de la prenumele soției mele (Anca Da)na. E o poezie de dragoste. Ai recomandat-o și altor poeți și unul dintre ei, Costi Toma, a scris un volum de ancade… Cred că trebuie să inovăm tot timpul. De pildă acrostihul. Sunt zeci de posibilități, nu doar acrostihul plecând de la prima literă a fiecărui vers. Dar inovația nu trebuie să fie doar a formei…