C.I.U: În 2019, știu că ai ieșit, ca să zicem așa, din sfera creației literare și ai lucrat la o monografie, „Monografia județului Tulcea”. Ai mai scris și „Fantasticul în literatura universală”. E clar că în zece ani ai scris cât mulți alți scriitori în 30-40 de ani. Mă uit la cărțile tale, care sunt interesante nu numai din punct de vedere al conținutului, ci și al formei în care le-a tipărit Editura „Cetatea Doamnei” din Piatra Neamț. În afară de efortul tău intelectual și de talentul evident, desigur, cine a mai fost alături de tine?

L.S: Trebuie spus că întotdeauna am fost într-o echipă. Am dialogat permanent cu soția, cu tipografii, cu scriitorii, cu artiștii plastici. Mulți au iubit acest proiect ca și cum ar fi fost doar al lor, ceea ce este emoționant. Să dau un singur exemplu. Uneori vroiam să renunț la o ilustrație, la un procedeu tipografic; dar Cristian Diaconu, directorul tipografiei Autograf nu dezarma, nu se lăsa și până la urmă lucrurile ieșeau așa cum vroia el și eu. C.I.U: Se afirmă adesea că omul – în general – și scriitorul – în special – ar fi dominați de cei trei S: Spaima, Singurătatea și Suferința. Depinde, zic eu, cum știi să le gestionezi sau de care ești mai „apropiat”… Crezi că sunt obligatorii aceste stări? L.S: Eu aș adăuga mai mulți S, cei care definesc Cuvântul: Scris, Sunet, Simbol, Sinestezie, Sens. Prin urmare Spaimei, Singurătății și Suferinței, obligatorii pentru un Creator, se adaugă și iluzia și realitatea cuvântului despicat în alte cinci instanțe, pentru a se ajunge la vibrația și armonia deplină.

C.I.U: Ai scris până acum peste șaptezeci de cărți. 70 de ani, 70 de cărți…. Sună frumos, nu? Te consideri un om împlinit din punct de vedere spiritual? Dacă da, cum se simte sau cum ar trebui să se simtă un asemenea om?

L.S: În primul rând sunt numai 64, dar sper să adaug în acest an încă trei cel puțin, fără să o adaug și pe aceasta, unde sunt cel mult coautor. Nu mă consider „împlinit din punct de vedere spiritual”. Nu vreau să mă osific, să mă clasicizez. Vreau să scriu cât mai multe cărți, am multe proiecte interesante, și, dacă sănătatea mă ajută, voi scrie acele cărți. Despre multe din ele am vorbit deja, dar, uite, mai pot adăuga și două monodrame, Manechinul albastru și Scaunul cu rotițe. Scriitorul trebuie să aibă temperatura păsărilor, tenacitatea furnicilor și agresivitatea unor animale de pradă. Un scriitor nu se odihnește niciodată…

C.I.U: În epoca noastră atât de avansată din punct de vedere tehnic, mi se părea, până te-am cunoscut pe tine, că este imposibil să mai găsim un spirit polivalent. Opera ta contrazice toate datele mele în acest sens: scrii poezie, proza, romane, povestiri, eseuri, monografii ale unor orașe sau județe, dar și monografii despre unii artiști plastici, inventezi specii literare noi, faci critică literară și de artă, ai putea, nu mă îndoiesc, să scrii și un tratat de fizică nucleară sau de chimie organică etc. Cât de greu sau de ușor ți-a fost să ajungi la asemenea performanțe sau să „înduri” atâtea performanțe? Cât de greu este să te menții acolo, sus, între cei cu Cărți Mari? Această – cum să-i zicem?- „boală” (o fi boală?), calitate, defect te enervează, te obligă, te sperie, te bucură?

 L.S: Eu cred că specializările sunt utile oamenilor de știință până la un moment dat. Sunt, ca să dau doar un exemplu, doctori specialiști în urechea medie, în operații de colecist, în imagistică, în proteze dentare. Dar cred că și a cunoaște medicina generală e un lucru important. Nu mi-am propus să scriu un tratat de fizică nucleară, dar să știi că la chimie mă pricep bine, fiind fost olimpic pe țară. Îmi propun să scriu o carte de Inventică, sau poate una de Istorie sau de Jurnalism. Dar, repet, la un moment dat, te poți ilustra într-un domeniu practic necunoscut, dacă perseverezi vreo câțiva ani. Poți deveni heraldist, filatelist, numismat ș.a.m.d. Nevoia te învață…