C.I.U: Miroslav Krleja spunea: „Nu cunosc pe lumea aceasta decât o singură crimă: literatura care minte”. Se poate comenta?

L.S: Literatura este o iluzie, cultivarea unei iluzii. Deci toată literatura „minte”. Dar Krleja se referea la literatura care falsifică nu realitatea, ci adevărul, la literatura partinică.

 C.I.U: Ai recunoscut vreodată, în tot ce ți s-a întâmplat, mâna destinului, care te-a dus mereu înainte spre împlinirea ta ca scriitor și ca om?

L.S: De mai multe ori. E foarte ușor să cedezi tentațiilor de tot felul. Dar întotdeauna se ivește la timp o mână a destinului, un înger păzitor. Puteam să fiu un bun chimist sau un bun medic. Am ales literatura. Aș fi putut deveni un om politic, un deputat, un senator, un consilier. Am fost curtat de mai multe partide, nu o dată. Nu am cedat cântecelor de sirenă și bine am făcut. Am avut ocazia, nu o dată, să ajung în București. Mi s-a propus să fiu Director de revistă, chiar Consilier prezidențial. Am refuzat. Nu-mi place Bucureștiul, e obositor pentru mine, așa că am rămas un provincial convins. Prietenii, colegii mei care au ales Bucureștiul au murit cu toții. Cred că Bucureștiul e prea obositor pentru un scriitor. Pentru un om politic, un om de afaceri, e altceva. Sunt bucuros să trăiesc printre prietenii mei, într-un oraș unde în zece minute ești pe o măgură. Sincer, cred că dacă aș fi trăit într-un oraș foarte mare, sau în altă țară, aș fi scris mult mai puține cărți. Despre alte împrejurări în care a intervenit mâna destinului, am vorbit deja și voi mai vorbi.

C.I.U: Tu ești, după cum observ eu de când te cunosc (de mulți ani sau dintotdeauna) un Bonom, o ființă agreabilă, o persoană benefică, persoană care emite în jur unde alfa, benefice, care au un efect extraordinar asupra celor din apropiere. Sunt sigur că nu toți au apreciat sinceritatea de care ai dat dovadă întotdeauna, nici faptul că pe mulți i-ai îndemnat la scris, la doctorate, la finalizarea unor studii superioare, la… Reușitele și nereușitele tale în aceste direcții ale vieții (inerente până la un punct) te-au demobilizat sau te-au îndemnat să faci mai departe Binele, așa cum numai tu știi să-l faci?

 L.S: Nu cred că am făcut întotdeauna Bine, ci doar ceea ce am crezut eu că e drept și cinstit să fac. Cum să nu sprijini afirmarea unui scriitor, dacă el este un scriitor de valoare? Ar fi monstruos, aproape o crimă. Am ajutat câteva persoane să-și definitiveze studiile, să-și facă un doctorat, chiar dacă depășiseră vârsta psihologică de 50 de ani. M-au ascultat și acum nu le pare rău. Dar munca a fost a lor, nu am nici un merit în această privință.

C.I.U: Sunt persoane care au uitat (cum se uită mai mereu) ce rol ai avut în viața lor? Chiar din familie, uneori…… Mie mi s-a întâmplat. Sunt persoane care au încercat sau chiar au reușit s-o facă pe inchizitorii cu tine? Din varii motive, bineînțeles…

L.S: Nu, n-au uitat, dar, la un moment dat, s-au îndepărtat de mine. Au plecat în alte țări, au găsit alți prieteni, alte relații, alte oportunități. Familia mea e atât de restrânsă, încât nu are loc trădarea sau ingratitudinea. Cât privește inchizitorii… Sunt prea puternic pentru a mă teme de ei. Nu sunt un tip șantajabil. Nu mă tem decât de Timp și de mine.