JURAMANTUL LUI HOMER (34)
C.I.U: Tu ești considerat critic literar cu criterii literare proprii de apreciere. N-ar fi rău să ni le prezinți. Crezi că toți cei „criticați” le acceptă chiar dacă sunt corecte?
L.S: Eu cred că un critic este un creator. După cum știi, există două concepții, două modalități de abordare a textului. Unii cred că un text trebuie „tradus”, explicat, făcut accesibil cititorilor (Explication de texte – concepție franțuzească); alții cred că textul este doar un pretext de la care criticul dezvoltă o construcție proprie (Literaturwissenschaft – concepție germană). Încerc să le conciliez. Am avantajul că vin din interiorul textului, fiind la rândul meu un creator. Călinescu considera că nu poți fi critic decât după ce ai ratat câteva genuri literare. Nu știu dacă le-am ratat, dar am scris în mai toate genurile literare. Citesc textul rând cu rând, fac însemnări, îmi aleg citate pe care le consider semnificative. Las textul să vorbească prin el însuși. Lucrez deci cu materialul clientului. Nu plec cu idei preconcepute. Poți să ai surprize, plăcute sau neplăcute. După ce am citit un text, încerc să mă informez, dacă este cazul, ce e cu autorul respectiv, ce a mai scris, când a mai scris etc. Apoi scriu. Fără prejudecăți. Fără patimă și, cred, fără părtinire. Cred că cei criticați acceptă punctul meu de vedere, tocmai pentru că nu e decât un punct de vedere. Nu am fost admonestat pentru vreo cronică. E drept că, în general, criticile mele sunt destul de liliale.
C.I.U: Ți s-a întâmplat să regreți vreodată ce-ai spus sau scris (de bine sau de rău) despre un om, despre o carte?
L.S: Nu, chiar dacă apoi omul s-a trădat, și-a îngropat talentul, nu a mai fost la propria sa înălțime. Sunt unii scriitori care cresc cu fiecare operă, alții care descresc. Aceștia sunt de obicei eleaticii, care reușind într-o formulă, perseverează în ea, crezând că un adevăr artistic e valabil întotdeauna.
C.I.U: Unii (or fi numai prietenii?) afirmă că talentul tău de scriitor mare (sublinierea mea) se vede chiar și în critică. Mai ales în portretele de rară finețe, frumusețe și consistență, dar și în analizele documentate, profunde. Aceștia nu menționează și cronicile tale orale. Ce păcat că nu s-a gândit nimeni să reasculte toate înregistrările și să le adune într-o carte de „critică orală”. Ar fi posibil, te-ar interesa un astfel de volum?
L.S: Am făcut o socoteală simplă: dacă aș publica toate articolele de critică (cronici literare, prefețe, articole teoretice, cronici plastice etc.) ar rezulta circa 1800 de texte. Dacă punem o medie de 4 pagini pentru fiecare text, ar ajunge în jur de 7200 -7500 de pagini. La o medie de 375 de pagini volumul, ar rezulta 20 de volume de critică. Enorm. Să avem milă de păduri. Dacă s-ar aduna și „critica orală” unde am ajunge? Probabil la vreo 50 de volume. Cam mult… S-ar putea ca odată, la adânci bătrâneți, să mă plictisesc și atunci să le adun pe toate. Cine știe?