C.I.U: Cioran, care a inventat o scriitură a paradoxului și a ambiguității, spunea că „pentru un autor este o adevărată nenorocire să fie înțeles”. Eu aș zice tocmai invers, dar nu contez în această ecuație…Tu, un scriitor foarte modern, ai avea multe de comentat aici, sunt sigur.

L.S: Cred că amândoi aveți dreptate. Dacă un autor este total neînțeles, el se desparte de publicul său potențial. Un scriitor fără cititori nu poate supraviețui. În orice schemă de comunicare există un emițător și un receptor. Dar pentru a se realiza comunicarea este nevoie de un canal, un cod și un mesaj. Altfel comunicarea apare distorsionată, chiar anulată. Pe de altă parte, orice scriitor trebuie să aibă o rezervă de mister, să poată, fie recuperat, fie reinterpretat. Orice scriitor se reinventează prin textele sale, își are cititorii săi de ieri, de azi și de mâine. Dacă ai fost „citit” integral, dacă nu mai spui nimic nou generațiilor viitoare, ești un scriitor, eventual stimabil, dar mort. Iată un exemplu: magistralul text al lui Borges „Pierre Menard, autorul lui Don Quijote”. Același text poate spune enorm, diferit, de la interpret la interpret, de la cititor la cititor.

C.I.U: Omenirea, în general vorbind, propagă măsura în toate…Și totuși marii eroi ai Mitologiei, ai Guiness-bock-ului au rămas doar cei fără de măsură: Icar, Prometeu etc. Ai vreo explicație?

L.S: Geniul – spunea cineva – este o abatere de la normă. Prin forța geniului său, el transformă abaterea de la normă în normă. Atât Icar, cât și Prometeu sunt niște răzvrătiți generoși. Un Icar care zboară fără obsesia absolutului, Soarelui, dorinței de a ajunge cât mai sus, e un individ jalnic, nu face nici măcar cât o cioară. La fel, dacă nu ar fi dăruit focul oamenilor, Prometeu ar fi fost un hoț oarecare. Așa, amândoi au devenit sfinți păgâni, eroi ai demnității și măreției umane. Și pentru a fi drepți, să o adăugăm și pe Arhane, replica lor feminină. Desigur, sunt și eroi care nu fac gesturi spectaculoase, nu ies în față. Dar oamenii au nevoie de exemple, de exemplaritate. Iar Icar, Prometeu, Arahne, Tezeu, Hercule sunt asemenea exemple…

C.I.U: Tăvălugul istoriei a trecut și peste tine…Te-a schimbat în vreun fel? Nu cred că voi auzi de la tine ceea ce am sperat să nu aud de la nimeni: tot înainte era mai bine.

L.S: Noi trebuie să supunem epoca, nu ea să ne supună. Nu, omul nu este „sub vremi” – cum crede cronicarul. Sunt multe lucruri de reproșat comunismului. Dar ar fi o greșeală să ștergem totul cu buretele. Nu era mai bine înainte, în nici un caz. Nu pot uita frigul, întunericul, lipsa alimentelor, frica, imposibilitatea de a călători în străinătate. Dar cred că era mai multă solidaritate umană, oamenii erau mai uniți, e drept, având un dușman comun. Și parcă oamenii își iubeau mai mult țara. Poate e o iluzie, nu știu. Nu, eu nu m-am schimbat. Nu am fost membru de partid înainte de 1989, nu voi fi membru de partid după 1989. Au fost oameni admirabili și înainte, unii chiar în funcții administrative de conducere, după cum au fost și lichele. Cred că din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic. Doar că totul pare amplificat, din cauza publicității.