C.I.U: Ai avut de-a face – în creația ta – cu cenzura? N-ar trebui introdusă, astăzi, totuși, măcar cenzura bunului simț în literatură?

L.S: Dacă te referi la cenzura interioară, am mereu de a face cu ea. Dacă te referi la cenzura comunistă, nu am avut prea mult de suferit. Totuși, s-a întâmplat ca revista Ateneu, care îmi publicase o povestire intitulată inițial Cecitate, adică orbire interioară, avusese titlul schimbat de cenzura de la București care citise titlul Ce… citate, adică o aluzie la citatele prea celebre din opera Preacelebrului. Proza a apărut cu titlul de Repetiția, ceea ce până la urmă era mai rău. Tot tirajul de la Piatra-Neamț a fost cumpărat, deci confiscat de către Direcția sanitară și am fost reclamat prim-tovarășei Maria Gheorghe. Aceasta l-a chemat pe Amza Săceanu, un intelectual fin, autentic și care era secretar la județ: „Ai citit asta, Săcene?” – și a arătat spre revistă acuzator cu arătătorul. „Cine e tovarășul (adică eu)? Unde lucrează?” „La bibliotecă”. „A, am crezut că e ziarist, că îl dădeam afară. Ai văzut cum se ia de medici?” În fața ei, Amza Săceanu s-a făcut că citește cu atenție textul. „Tovarășa, dar aici nu e vorba de medici?!?” „Tocmai asta e, Săcene, că nu e vorba de medici!” Femeia nu era deloc proastă și înțelesese parabola. Dar până la urmă am fost iertat. Nu aveam de unde să cad, nu aveam o funcție înaltă. S-a întâmplat totuși ceva. În Steagul roșu din Petroșani aveam un articol pe prima pagină intitulat „Lovitura”. Era un foileton. Redactorul responsabil de număr a înlocuit materialele de deasupra cu câteva materiale oficiale venite prin Agerpres și care se refereau la numiri, schimbări din funcții, rotiri de cadre. Știrile, citite împreuna cu titlul meu produceau un efect comic și puteau fi interpretate. Eu nu am pățit nimic, dar redactorul respectiv a fost retrogradat și trecut la „Scrisori”. La Penultima Partidă de zaruri am fost sfătuit să înlocuiesc patru cuvinte, toate din titluri, pentru că erau prea tehnice. Știu că unul din cuvinte are Voluție. Adică nici InVoluție, nici EVoluție. A devenit Amintirea Zborului. Alt titlu schimbat a fost Târnăcopul lui Huțulea. Nu mai știu titlul inițial. Și, în fine, a mai fost un episod, când au venit la Piatra-Neamț, Daniel Drăgan și câțiva redactori de la revista Astra. Nu știu din ce motive, s-a cerut ca eu să nu citesc în public. Lucrul mi-a fost transmis prin Inspectorul – Șef de la Cultură. Auzind aste, Daniel Drăgan a fost categoric: „Atunci nu mai citim nici noi.” Au urmat discuții, negocieri, și până la urmă am fost acceptat și eu pe lista recitatorilor. Nu au fost alte consecințe. Și a mai fost ceva: romanul Gambit a fost respins de la editură în urma unui referat extern făcut de o domnișoară bătrână, care declarase cartea ca fiind… pornografică. Am recitit cartea și singurul rând care ar fi justificat calificativul era acesta: „O privi și apoi o trânti în pat.” Alte cenzurări nu au mai fost, cel puțin în cazul meu. Dar, ca să fim cinstiți, scrisesem prea puțin și nu prea aveau ce să cenzureze…