JURAMANTUL LUI HOMER (72)
C.I.U: Din opera poetică, ce versuri ai selecta pentru a realiza convingător profilul unui poet interesant, unic în discursul său?
L.S: Din nou un lucru extrem de dificil, din mai multe motive. Nu pot cita aici poezii întregi, ci doar versuri, ceea ce presupune o mutilare, ca orice tăiere. Să încerc totuși. Din CUVÂNTUL CUVÂNT: iată-mi rândurile urma aripii mele/ după ce-a fost/gheară; cei însetați de iubire vor crede: himera este/animalul nostru de pază; cuvântul spus e refuzul altei rostiri; Îmi scriu poemele pe pergament/ direct pe piele/îmi tatuez poezia; negru schelet de litere (un rest)/înveșmântat în strai străveziu/un soi de vierme celest/sau altceva mai viu (cuvântul); totul a fost scris chiar și rândul acesta; și scriere-i o blândă despicare; atât de virilă-mi privirea/încât dacă aș deschide pentru o clipă ochii/până și aerul ar înmuguri (marele orb); privirea mea răgușește urlând atâta/luminii; te voi privi /până când/ voi deveni privire; teme-te de cei fără umbră căci nu-i vei putea înțelege/ chipul pietrei îl au sau al focului spart /și vin să îndrepte să culce/făpturile noastre piezișe (despre actori);m-apropii de oamenii vii/cum v-apropiați voi de muribunzi; acest om nu e decât scheletul unui râu; aureolele sfinților mai reale decât florile aduse/iubitei; Din IMPOSIBILA DUNGĂ: Vinovat timpul de trecerea zidului în străjeri/nevinovate întotdeauna ferestrele; deși nu văd cine le cerne/miresele sunt întotdeauna albe; sunt cea mai bătrână fiară:am deci/ dreptul la somn și la contemplare (anatomia omului de zăpadă); câteodată și timpul comun e pervers/inundă cu frunze uscate primăvara / de parcă ar gândi otrăvit și invers/ un scorpion ce-și duce-n coadă gheara; zăpadă vestită prin depărtări/mai întâi ca o presimțire prin arbori; și iată cheagul minciunii se-ntinde/ca o altă străină dragoste/aburul morții mereu lustruind-o/ lapsus de timp spațiu gângav (oglinda); capcana drumului funcționează perfect; în spate din depărtare în depărtare/brusc ca un cuvânt ziua începe; moartea e un vis albastru/lemn de cer tăiat cu slova/risipire în jugastru/și nesomn dinspre Moldova (moartea la Săpânța); Din TOTUL DESPRE MINE: durere sunt pseudonimul rău; cu fiecare somn al meu se naște un lucru-n/ cuibarul făcut de umerii largi atât de largi încât/ prin ei poate trece/unealta de argint a gândului; sparge clepsidra: vreau să respir/ cum n-am mai făcut-o de la începuturile lumilor/alături de mine timpul îmbătrânește subit; o căruță electrică îmi cutreieră creierii/nu am nici bucuria acelei dureri/când simți că exiști;sângele meu e cea mai comodă cerneală; marea fură îmbrățișările înotătorului/plutirea nu-i decât dezamăgirea iubirii/îndelung încercate; încă verdele-mi spune ceva neclar/despre iubire/ arcul destins încercat de atâte ori și totuși nicio spaimă; ne prăbușim ne prăbușim în eternitate; amintirile centaurului despre mine la fel de puternice; (o insomnia paginii albe); dacă am fi plecați deasupra noastră/sau pietre răbdătoare dac-am fi/ne-ar tremura o umbră adâncă și albastră/și-un dans solar păgân ne-ar tot roti; n-am stat nicicând sub subțioara spaimei; însăși căderea darul divin/ca orice plăcere refuzată de toți; fericiți cei de sânge albastru: descind/din păsări heraldice/ păsări de pradă acvile pajuri;culorile-s cuvântul desfăcut / în spectru de vocale: mai pură-i / amăgirea lor / decât lumina vie ce le naște; frunză / gheară a umbrei / lasă-mi tăcerea și-nțelepciunea ta / iată șopârla ți-a învățat /uitarea/ și zbaterea cozii-i acum / ruga spre-același octombriu zeu/aceeași melancolie dar mie/pleoapa nu-mi cade/mâna se roagă dar/scrie poemul; ce este un fluture/altceva/ decât negativul unui sărut; mirosul ei pătrunzător de ambră/de mușcată de piatră de cuțit/ de umbră arsă de pământ/de umbră de plop de lună/de zbor de pasăre/persistă câteva zile /înainte de venirea ei; am început să mă tem de păsări/am văzut ieri câteva vrăbii/ciugulind drumul; mi-ai spus/iată m-arunc în tine străveziule/ca de pe fereastră; până și timpul îngălbenește mi-o spun fidelele/fotografii de familie. Trec peste volumele MONERE și CV, care nu pot fi fragmentate și aleg, din celelalte, volumul de SONETE, italiene și engleze. SONETE ITALIENE. SONETUL NUMELUI MEU (I) Cad pescăruşi ţipând deasupra navei…/Te-aştept să vii: trăda-vei, timp, trăda-vei ?/Doar versul meu e aripă de înger/ SONETUL IDEII (II) Un diamant, ca marmura de vagă -/Lege unind iubire, moarte, stele;/Îngheţi cuvânt, ca să rămâi întreagă./SONETUL OCULTULUI SONET (III) Ochi în triunghi înţelepciunea fie;/Dintr-un cuvânt, poţi naşte sută, mie:/Trei versuri pot fi suflet de terţină.//Din întuneric, poţi să tai lumină./Poţi forma, de-o cunoşti, s-o faci divină:/Un vers pe file moarte-acum învie./SONETUL CRANIULUI DE CRISTAL (V) Un craniu de cristal uimirii noastre/Și neputinţei, dându-i glas, expus e;/Martor tăcut venind din vremi apuse,/Visat de zei, e mugure de astre./SONETUL MIRELUI (VI) Lumina crudă-n ochii tăi se strânge:/Pentru iubire-i ultimă cascadă…/În mână port un trandafir sau spadă/Sau, altfel spus, un evantai de sânge./SONETUL PRINȚULUI NEGRU (VII) Mi-e sângele coclit ducând povara/De-alese neamuri, seminţii păgâne./În gânduri vin, de-aceea, să se-ngâne/Blestem şi-alint, cântarea şi ocara./SONETUL POCĂITULUI (VIII) L-am îngropat pe Dumnezeu în mine,/Demult în rugă, slovă sau tăcere,/Nu ca să-mi caut blândă mângâiere,/Sau să înalţ lumină din lumină./SONETUL ÎNECATULUII (IX) Și vis, cuvânt şi zâmbete se-alungă,/Spre-o linişte amară şi profundă:/Cu mine-n mine-o lume se scufundă./ SONETUL CAVALERULUI POET (XI) Mi-e gura iască, buzele de cretă,/Cleios cuvântul, rânced, fad şi visul,/Luminii negre-i sunt demult promisul,/O rană vie port drept amuletă./ SONETUL SUFLETULUI MEU (XII) Mi-e sufletul un bocet şi-o colindă,/Iubiri trădări se însoţesc rivale,/În mine-ngrop tăceri de catedrale/Și trupu-mi arde, magică oglindă.//Demonul alb, trădarea, de argint e:/În spulber pier cetăţi, odoare, ginte,/Dar viaţa-nvie încă din cuvinte./ SONETUL IUBIRII IMPURE (XIII) Topindu-ne ca apa-n şevalete,/Să mai muşcăm o dată cornul lunii;/Să ne iubim cum se iubesc nebunii,/Mai disperat, să ne sunăm schelete.// Doar bucuria are glas de tunet; /Când ne inundă-n tropicale ploi,/Ne-ngenunchează fără trup sau sunet./ SONETUL MORȚII (XIV) Deci, trupul meu, prea bucuros ţi-l dărui,/N-am ce să fac cu el, de-aceea stărui:/Iubirea-i trează, visele nebune.//Aşteaptă-mă, în versuri să mă nărui,/(Nu poţi fura şi para din tăciune):/Cuvântul spus în alt cuvânt apune. SONETUL GALATEEI (XVIII) Dar iată-mă întreagă, idol târziu, solemn,/Căci buzele pe buze-mi n-au pus alb, vânăt semn:/Păstrându-mă, mă uiţi, pustiul tău orgoliu.//Degeaba culci urechea, acum, pe sânu-mi demn,/Eternitatea goală e tristul tău îndemn/Și strângi nebun în braţe, fantoma de ivoriu. SONETUL SUFLETULUI GÂNGAV (XX) Nu se închină goliciunii tale,/Nici catifele, ciucuri grei, sau zale:/Calpe cuvinte cad cerşind colindă…SONETUL ARTIȘTILOR (XXI) Suluri de lumină, vălul cel divin,/Ca în nopţi arabe, ca un fum un djin,/Rup sigiliul sorţii, înspre tine vin.//Visele pogoară, iarăşi în sicriu,/Rimele latine, pe infolii scriu;/Rana doar sărută, ţipătul tău viu./SONETUL NEBUNULUI (XXII) Nebunii nu au patrii şi nici zestre,/ Ciudat popor, totemu-i o oglindă;/În lumea noastră, vagă, suferindă,/N-au nume dăltuit, statui ecvestre./ SONETUL TIMPULUI (XXIV) Sfârşit de secol, lânced jilav şi trist,/Caii sălbatici nasc ponei şi zebre,/Mestecenii se clatină sub febre,/Și crucea însăşi, grea, l-a uitat pe christ.//Veacul sfârşeşte marţi, fără hotare,/Ceas vămuit şi fără minutare./Un chip străin priveşte în oglindă/. SONETUL POPOARELOR MIGRATOARE (XXV) Popoare sunt ce nu-şi cunosc hotare,/N-au patrie, nici lege, nici poveste,/ Câmpii cu grâne, dealuri, vii şi creste:/Nisipuri doar sau nesfârşita mare.//În loc de cupe, vinu-l beau din cranii,/Și plânsul li-i străin, străin şi anii;/Și au uitat demult şi să mai râdă./ SONETE ENGLEZE: SONETUL CUVÂNTULUI I Cuvintele sunt roiuri mari de fluturi /Ce-ţi năpădesc fără de veste-ograda,/Corăbii părăsind în grabă rada,/Iar pentru inimă şi minte – scuturi. //Cuvântu-i sunet, semn, simbol, înscrisuri/ Ce împleteşte vieţi, dorinţe, visuri. SONETUL LITEREI II E blestemată, dar ades divină./ Ca semn ceresc, o literă-i lumină./ SONETUL CĂRŢII CIUDATE III E lumea-nchisă toată într-o carte:/ Nu-i ştiu nici titlul, nimic despre-autor; /Vag, aurite cuvinte pe cotor/Şi-un fir de sânge paginile-mparte. //E plină de icoane, nu de gânduri./ Ciudată: se citeşte printre rânduri./SONETUL MARTORULUI SOLDAT VII Voinicii au murit cum se cuvine,/ Cu faţa la vrăjmaş, se înţelege./ Nu-mi amintesc de răgete, suspine,/De moartea neagră pentru al nostru rege.// Şi nici acum, mărturisesc, nu ştiu/ De vă vorbesc ca mort, sau de sunt viu./ SONETUL ZMEULUI VIII Aşa rămân tăcut, la margini de poveste:/Căci totu-a fost, va fi, dar nu mai este./ SONETUL TRĂDĂTORULUI IX Îl crezi prieten, sfânt fără pereche,/ Căci vorba blândă-i poleieşte chipul, /Prin minte se strecoară ca nisipul, / Şi-otrava îţi ajunge în ureche.// Ai vrea să strigi, durerea e atroce, / Dar nu mai ai nici chip, nici duh, nici voce. /SONETUL CAVALERULUI TRIST DAR CARE NU ŞI-A PIERDUT SPERANŢA XI Sunt cavalerul trist al tristei figuri, /Păzitorul onoarei şi-al iubirii,/Amantul desfrânat şi tandru-al firii/Şi port, drept veşminte, cuvinte, armuri./SONETUL CASTELANEI XII Prinţesa are astăzi faţa tristă, /De-un an întreg nu are nicio ştire,/De când a fluturat tăcut batistă /Celui plecat, prea tânăr, la oştire.//Corăbii negre poartă echipajul: /În pat de nuntă se strecoară pajul… /SONETUL POETULUI XIII Doar el tiveşte, tainic, universuri,/Şi leagă, abil, stelele-n constelaţii./ Etern îşi potriveşte, silnic, versuri / Şi ne coboară timpuri, ample spaţii. //Cerşeşte mult, dorindu-ne lumina,/ Şi asta-i este măreţia, vina. / SONETUL NOPŢII MAGICE XIX Sunt stele ugere pline de lapte, /Iar luna nară-adâncă, de jivină. / Planetele par mere roşii, coapte, / Murate-n siderala lor lumină. //E noaptea dealurilor, ogoarelor: / Aricii poartă–n herb, iarba fiarelor./ SONETUL NATURII XXI Puternică şi peste toţi stăpână, /Apare cerşetoare sau mireasă,/ Prea tânără, adesea prea bătrână,/Când câmpuri sterpe, când pădure deasă.// E întuneric pur şi e lumină, /Femeie măritată şi virgină./ SONETUL MĂREŢEI INDII XXIV Citesc străvechi Upanişade, Vede,/Mahabharata, poate Ramayana./Sunt Buddha Sakia Muni – cel ce vede/ Istoria, cum îşi învinge rana. //Dar, peste toate, fluvii, munţi şi ore, / Maharajah deplin e doar Tagore./