C.I.U: Organizez de ani buni Festivalul de Creație „Vrancea literară”. Mi-ai recomandat pentru premiere unele personalități nemțene. Ai avea sugestii și pentru structura acestui festival? Ce crezi că-i lipsește?

L.S: Festivalul Internațional Vrancea literară este unul dintre cele mai complexe festivaluri din România. Și când spun asta, mă refer atât la complementaritatea artelor, de fiecare dată participanții având prilejul de a asculta coruri și/sau muzică instrumentală, recitări, de a participa la vernisaje. De asemenea, festivalul are foarte multe secțiuni, neneglijând niciun gen sau specie. Sunt premiate volume de poezie, proză, teatru, eseu, aforisme, traduceri, monografii, cărți de știință, de etnografie, cărți cu un conținut religios, albume de artă, ilustrația de carte, revistele literare. Mai nou, se premiază și speciile sau genurile necuprinse în volume, dar apărute în reviste. An de an, la festival participă, în calitate de jurați și/sau invitați de onoare, personalități din întreaga țară, scriitori, directori de reviste, ziariști. Cred că ar trebui lărgită secțiunea traducerilor, adăugându-se traduceri din limbi precum persana, araba, japoneza, adică limbi mai puțin cunoscute și mai dificile. De asemenea, cred că ar trebui instituit și un premiu special „Femina” care să răsplătească activitatea și izbânzile unei scriitoare din România. În fine, cred că ar trebui și un premiu al Festivalului pentru „Opera Omnia”, un premiu care să încununeze o viață închinată literelor, concretizată prin câteva zeci de cărți… În rest, Festivalul le are pe toate… Și încă ceva: sugerez și organizarea unei expoziții cu cărțile publicate de cei prezenți la festival. Aceste cărți pot deveni, în timp, o bibliotecă a Festivalului, pot fi donate Bibliotecii Județene sau pot fi oferite, dăruite, premianților, alături de trofee și diplome…

C.I.U: Ce crezi despre interviu ? Cum trebuie să arate un interviu bun? Cunoști maeștri ai interviului?

L.S: Orice interviu trebuie să fie un dialog. Dialogul poate să fie între egali, între două personalități puternice, accentuate și atunci devine un meci spectaculos, o sarabandă de idei sau poate fi unul oblic, între cineva care să fie pus în lumină și reporterul care încearcă să rămână, măcar aparent, în umbră. Istoria interviului, a dialogului este foarte veche, începând cu Pythia, oracolul din Delphi, continuând cu Platon și Socrate, acesta din urmă întemeind și o metodă a dialogului, maieutica (arta de a „moși” adevărul), apoi Pico de la Mirandola (cel care afirma că știe totul și încă ceva pe deasupra). Tot o formă de interviu e spovedania, mărturisirea. Printre marii maeștrii celebri ai interviului trebuie să-i amintim pe un James Gordon Bennet sau John Freeman și desigur pe Johann Peter Eckerman (rămas celebru pentru Convorbirile sale cu Goethe, căruia îi fusese și secretar). La noi, interviul și dialogul pătrund prin operele lui Eminescu și Odobescu și apoi devin independente prin Ion Valerian (Cu scriitorii prin Veac), Felix Aderca și, mai spre noi, Ion Biberi (Lumea de mâine), Sorin Antohi, Stelian Tănase (în dialog cu Alexandru Paleologu), Adrian Păunescu (Sub semnul întrebării), Carol Roman (Există un mit al celebrității? Interviuri cu laureați ai Premiului Nobel). O operă excepțională, esențială pentru înțelegerea unei specii literare și a scriitorilor care au ilustrat-o este Romanul românesc în interviuri – în patru volume, coordonate de Aurel Sasu și de Mariana Vartic. Un scriitor care s-a ilustrat masiv prin interviuri este Florin Mugur care are câteva cărți incitante, importante, precum Convorbiri cu Marin Preda, Profesiunea de scriitor. Vârstele rațiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu. Și nu pot trece peste Generații. Dialoguri necesare, cartea ta apărută prin 2007, dacă nu mă înșel. După cum, vorbind de presa… vorbită, îmi plac Eugenia Vodă și Carmen Dumitrescu…