JURAMANTUL LUI HOMER (93)
C.I.U: Din păcate, astăzi trăim vremuri despre care n-am auzit, vremuri despre care nu ne-am închipuit…. În timpul comunismului eram îndoctrinați cu teoria că tot răul ne vine din occident. Acum, parcă, teoria de atunci începe să devină tot mai mult realitate. Eu, care, cu sacrificii foarte mari, mi-am pregătit deja un loc de veci, văd că m-am chinuit degeaba pentru simplul fapt că riscăm să ajungem toți la groapa comună. În condițiile în care nu mai poți comunica nici chiar cu apropiații, ce mai suntem noi pe acest pământ? N-a dispărut sau este în curs de dispariție umanitatea? Să încercăm întrajutorarea, să ignorăm pandemia cu Bunătatea noastră, cu Igiena strictă și cu Distanța fizică, nu și Sufletească! Ce crezi că se va întâmpla cu lumea scriitorilor și cu lumea, în general vorbind, după ce va pleca acest Coronavirus de la noi?
L.S: Vezi, prietene, realitatea presează asupra noastră. S-au scris romane despre pandemii. Au scris admirabil, unic pe această temă, Albert Camus, Gabriel Garcia Marquez, Danel Defoe, Panait Istrati. Dar, într-un fel mai aparte și Orwell sau Bradbury. Cred că voi scrie o carte și despre „corona”. Se întâmplă lucruri apocaliptice, străzi pustii, oameni cu măști, izolări incredibile, înmormântări ciudate (ca să nu spun altfel), slujbe de la distanță, învățământ alternativ. Oamenii nu se mai salută, nu se mai îmbrățișează, nu se mai sărută, nu își mai strâng mâinile. Au apărut bancurile, scenariile, declarațiile, eroismele, lașitățile, speculanții de tot felul (inclusiv politici), tandrețea și abjecția, izolarea… Cum să rămâi insensibil la toate acestea? Cum să nu scrii un roman al timpului acesta?
C.I.U: În situația gravă a României, nu mai vedem celebrele înmormântări cu fast, cu Mercedes, cu aer condiționat,, cu pomenile grandioase… Au dispărut chiar și inerentele scandaluri cu testamentele, cu averile existente sau închipuite… Ce ne-a mai rămas? Doar drumul spre cimitir, fără costum și pălărie, goi și într-un sac de plastic cu sau fără fermoar? Această situație nu face parte din atenționările Bibliei? Atenționări pe care le-am auzit de atâtea ori, dar niciodată nu le-am crezut. Și atunci ne întrebăm, cu teama de a nu găsi niciun răspuns: ce rămâne după noi? Totul este Nimic și Nimic este Totul?
L.S: Nu cred că moartea e glorioasă și puțin îmi pasă dacă în coșciug voi avea sau nu pălărie sau chiar costum. Dar cred că omul are dreptul la o moarte frumoasă după o viață frumoasă. Iar după noi rămâne traiectoria unei vieți. Așa, ca la un glonț trasor, tras pe întuneric. Rămânem în amintirea semenilor noștri, mai vii poate decât am fost atunci când eram vii. Omul e nemuritor prin memorie, prin amintire. Dar eu am fost întotdeauna un optimist. Cred că ne vom salva și acum. Ne vom restarta însă. Vom fi cu siguranță alții. Vom avea alte repere morale, alte valori de apărat. Vom fi mai lucizi, mai toleranți, vom fi, vorba unui filosof, „înfiorător de blânzi”. Ne vom privi cu alți ochi. Îi vom privi altfel pe medici, pe polițiști, pe jandarmi, pe soldați, pe vânzători, pe șoferi, pe poștași, pe oamenii care devin eroi autentici peste noapte, având poate unele dintre cele mai umile slujbe. Și vom prețui mult mai mult viața, așa cum este ea.