SONETUL FLĂCĂRII (5)

Te-asemeni tot mai mult c-o lumânare, 

Cu candela aprinsă noaptea-n schituri,

Cu o lumină bântuind vagi rituri, 

Icoană prea suavă în altare. 

Ești flacăra născând atâtea mituri: 

Pentru păgâni o  sacră sărbătoare, 

O rază zămislită chiar de soare, 

Trădând cu limbi de foc comori în situri. 

Un răsărit de lună poate-un apus… 

Cuvântul negru sălbatic  sau supus;  

Jarul încins cenușa să și-o doară?  

Tu curgi în jos în taină poate în sus… 

Iubesc se vede pentru-ntâia oară 

Mireasă-n văluri strălucind fecioară.