Scriitorul total Lucian Strochi este una din personalitățile cele mai proeminente ale literaturii și culturii naționale și europene.

Opera sa de până acum, peste cincizeci de volume (povestiri, romane, eseuri, monografii, lucrare de doctorat, piese de teatru, zeci de volume de versuri încununate cu o capodoperă („Ancadierul”, 2014), sute de prefețe, recenzii, cronici, aforisme ș.a. este pe drept cuvânt, impresionantă.

În privința valorii estetice, cu recentul său roman „Donatorii de suflete” egalează capodopera amintită.

Spre deosebire de tânărul Dimitrie Cantemir care, în „Divanul”, reproducea „Gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul” (1698), Lucian Strochi înfățișează armonia sufletului nemuritor cu trupul vremelnic, prin sublimul mit al androginului.

Avem de-a face cu un roman excepțional care abia la a doua sau la treia lectură își dezvăluie înțelesurile și subînțelesurile și nici atunci pe deplin.

Scris într-un stil inconfundabil, elevat și seducător, romanul „Donatorii de suflete” ilustrează mitul antic al androginului lui Platon care, prin ritualul dragostei, își caută jumătatea ideală.

După ,,Dicţionarului de simboluri” (Editura ,,Artemis”, Bucureşti, 1994), „Androginul inițial nu reprezintă decât un aspect, o figurare antropomorfică a oului cosmic pe care îl întâlnim în zorii oricărei cosmogonii, ca și la încheierea oricărei eshatologii, căci în punctele alfa și omega ale lumii și ale ființei manifestate, se situează plenitudinea unității fundamentale, unde contrariile se confundă, fie că nu sunt decât potențialitate, fie că împăcarea, integrarea lor finală a fost îndeplinită.”

Această unitate primordială capătă, în mod firesc, și conotație sexuală, „înfățișată adesea drept inocența sau virtutea dintâi, drept vârsta de aur ce trebuie redobândită ying și yang (din cultura milenară chineză), izangi și izanami (din cea japoneză), textele vedice, cultura greacă (prin Adonis, Dyonisos, Cibele, Narcis, Castor și Pollux), vin să argumenteze că orice divinitate este bixuală, „ceea ce denotă lipsa nevoii de partener pentru procreație.”

Androginul, după cum subliniază Mircea Eliade, reprezintă: „totalitatea forțelor magico-religioase solidare ale celor două exe.” (op. cit.)

„Faptul că omul este în același timp mascul și femelâ în corpul și în principiile sale spirituale reprezintă o lege fundamentală a creației.” Despre unitatea contrariilor (coincidentia oppositorum) vorbeau și Heliade Rădulescu și Eminescu. În „Banchetul” , Platon amintea de androginul lui Adam din a cărui coastă a fost desprinsă Eva, însemnând că „întregul omenesc era nediferențiat la origini.”

După Epistolele Sfântului Pavel și Evanghelia după Ioan, Mircea Eliade susține că „a deveni mascul și femelă reprezintă expresiile plastice prin care limbajul se străduiește să descrie metanoia, schimbarea sau răsturnarea totală a valorilor.”

Incipitul romanului „Donatorii de suflete” (Editura „PapiruSmedia”, Roman, 2019) este un silogism, (de la Aristotel citire), repetat la paginile 206 și 555): LUMINA NU LASĂ UMBRE. NICI SUFLETUL NU LASĂ UMBRE. DECI, SUFLETUL E LUMINĂ. (p.5)

Umbră și lumină, frig și cald, noapte și zi, trup și suflet ascund tot atâtea simboluri. Umbra, de pildă, este aspectul ying opus aspectului yang, luminii, reprezentând „imaginea lucrurilor trecătoare, ireale și schimbătoare”. Umbra ne duce în apropierea mormântului iar cel care își pierde umbra înseamnă că și-a vândut sufletul diavolului.”

De la „Fiat lux” din „Facerea” și de la lumina solară și lunară, lumina devine metaforă pentru iluminarea interioară. Iluminare și ignoranță (lumină și întuneric) guvernează lumea de la începuturile ei și până la apocalipsă.

În Asia Centrală, lumina este înțeleasă drept „căldura dătătoare de viață” sau „forța care pătrunde pântecele femeii.”

În lumină se află Dumnezeu.

Lumina este dragoste „deoarece se degajă un foc, precum dragostea se degajă din voința lui Dumnezeu.”

Dintr-o convorbire cu o scriitoare franceză, Lucian Strochi a reținut ideea de a scrie un roman care să ilustreze un mit, altul decât cel al formării poporului român, al zburătorului, cel mioritic sau al jertfei zidirii, și iată un vis împlinit – mitul androginului.

PETRUȘ ANDREI