Cum primise de la Părintele și albumul de artă „cu foarte multe imagini cu femei goale”, adolescentul o văzu pe Ștefana „reprezentând o divinitate sau, pur și simplu, dragostea. (p.47)

Scenele erotice care urmează, în vis sau în realitate, de o dureroasă intensitate, între Ștefana și Ștefan fac dovada că ei doi sunt perechea ideală, androginul.

În clasele terminale, seminaristul învață despre promovarea valorilor creștine: credința, nădejdea, dragostea, dreptatea, pacea, libertatea, sfințenia, virtutea, tipicul și liturghia; despre Sfintele taine (Taina Sfântului Botez, Taina Mirungerii, Taina Spovedaniei, Taina Împărtășaniei, Taina Nunții, a Logodnei, a Cununiei, Taina Sfântului Maslu, Taina Preoției, Cathetica și Omilectica, Dogmatica, Escatoligia ș.a.

După reușita, de excepție, a bacalaureatului, Ștefan intră, fără probleme la Facultatea de Teologie, fiind al treilea. Ca și la seminar, își notează meticulos materiile de studiu în ordine alfabetică și își petrece cea mai mare parte a timpului studiind.

Întâlnește și aici ispita, o fată „frumoasă, cuminte, ușor tristă, sigur nostalgică, ca și cum ar fi pierdut ceva, nu o iubire, altceva, indefinibil.” (p.57) O chema tot Ștefana și era studentă la medicină. Aceasta îl invită acasă și aici, la o cafea, își deschid inimile. Se repetă senzația că amândoi formează „sufletul pereche”, „perechea primordială”, „Adam și Eva”, androginul.

Cu puțin înainte de absolvire, îl vizitează Preoteasa care îi dă o veste cumplită. Spunându-i că Binefăcătorul său, Părintele, s-a dus; cel care i-a fost „mai mult ca un tată” îi transmite cu limbă de moarte că trebuie să urmeze Calea.

După absolvire , „A urmat, firesc hirotonisirea.” (p.63)

Un adevărat „jurământ al lui Hipocrate”, mult mai amplu și mai categoric pentru preotul care se hirotonisește.

Ștefan îi spune arhiereului că are parohia și biserica tatălui său spiritual, Părintele, dar face legământ ca în trei ani să-și construiască propria biserică.

Tânărul preot începe să-și înalțe biserica și să picteze icoane. După ce târnosește biserica, se căsătorește: „Fata părea cuminte, nu foarte frumoasă, nu foarte bogată, dar părea cu suflet bun și ascultătoare.” (p.78)

O chema Taisa. După nașterea fetiței, preoteasa căpăta darul beției și a devierii sexuale. Cu prietena ei Vivi atrag, la jocurile lor, și pe fetița Paraschiva, mama și fiica sfârșind apoi într-un groaznic accident de tren, locomotiva spulberând totul în cale: preoteasă, fetiță, cai, căruță, căruțaș.

Vocea auctorială este acum a Preotului care relatează sfârșitul cumplit al bisericii arsă până în temelii. Din foc, Preotul o salvează pe Maria ducând-o pe brațe și simțindu-i inima bătând odată cu a lui: „Pentru înecați există respirația gură la gură. Pentru cei care trec proba focului, e respirația inimă la inimă.” (p.90)

Îndrăgostită de salvator până peste cap, Maria notează ca o premoniție:  „Dacă cineva, mama de pildă, va citi aceste rânduri și eu nu aș mai fi, adică aș muri într-un accident și aș fi în moarte cerebrală și aș putea salva de la moarte oameni, aș vrea un lucru: inima mea să bată în pieptul lui, căci el are nevoie de o altă inimă, iar eu nu. Și prin el, inima mea va trăi mereu.”

Cititorul cultivat trăiește adevărate delicii parcurgând pagini de profundă poezie, una a esenței. Are loc o schimbare de decor: Preotul este nevoit să se opereze, prilej prin care cunoaștem mediul spitalicesc și desigur, vocabularul specific: „lichid cefalorahidian”, „anestezie locală”, „post-operator”, „medicamentație”… I se mai descoperă, prin investigații, și „o tumoare pe rinichiul stâng.” Înainte de a fi operat bolnavul primește vizita unei femei misterioase care îi spune: Stai liniștit, mâine nu vei muri”.

Viziunea se repetă, iar concluzia trasă de o doctoriță a fost aceea că „te-ai întâlnit și ai vorbit cu Maica Domnului și ea te-a apărat.” (p.106)

Cu sabia lui Damocles deasupra patului, Preotul își face un examen de conștiință și hotărăște să fie mai atent față de propriul trup și față de suflet și să adune, într-o carte pe an, versurile, parabolele, gândurile, cugetările, aforismele și altele: „Și trupul și sufletul sunt luate de mine cu împrumut. Trupul mi-a fost dăruit de părinții pe care, iată, nu-i știu, iar sufletul mă traversează doar vremelnic.” (p.108) Iar dacă „trupul lui era destul de mult ros de boli, sufletul lui părea proaspăt, neîmblânzit, curat, capabil de iubiri siderale și de dăruiri supreme.” (p.108)

Ștefan realizează că „Avea harul de a vindeca oameni”, putere de taumaturg. Din nou în spital, de data aceasta inima este aceea care îi face probleme și cu o „pericardită majoră”, teama medicilor fiind ca nu cumva să aibă neoplasm. (Mai bine pleonasm, decât neoplasm!)

Diabetul își face și el de cap, așa încât Preotul se vede internat la Fundeni. Asistăm la o sfântă slujbă, romancierul dând dovadă de o adevărată măiestrie. (pp. 113,114, 115).

După externare, rămas fără soție și fetiță, Preotul se simte ca o pasăre cu aripile tăiate.

PETRUȘ ANDREI