DONATORII DE SUFLETE – UN ROMAN TOTAL…

Am avut bucuria de a citi în manuscris romanul „DONATORII DE SUFLETE” și am fost fascinat dintru început de acest proiect grandios, de arhitectura cărții, de temeinica documentare (enciclopedică, aș spune), de construcția polifonică, de forța cu care autorul stăpânește epicul, de echilibrul creat în complexitatea uriașului material de viață transfigurat artistic și oferit nouă, cu generozitate, de către scriitorul Lucian Strochi.

Găsim aici pagini de jurnal, de memorii, de însemnări științifice, teologice și eseistice, de introspecție, de analize psihologice și sociale, de expresii apoftegmatice, iar talentul autorului le conferă coerența și coeziunea unui roman total. Aș adăuga că o parte din lumea cărții este de un exotism captivant, descrisă, uneori, până la cele mai mici detalii, lectura devenind astfel de-a dreptul seducătoare. Și când fac această afirmație mă refer chiar și la unele date din medicină, din teologie, din științe, în general, care pot fi interpretate ca aride, dar, în același timp, dau textului un farmec aparte.

Doctorului în filologie Lucian Strochi i se potrivește ca o mănușă expresia folosită de marele Caragiale: „Simț enorm și văz monstruos”. Dacă mai adăugăm și afirmația lui Eliade că omul s-a născut cu dorința de „a povesti”, atunci numai un astfel de „văz” și îndemnul de „a povesti” au permis autorului să afle amănunte din culisele tenebroase ale istoriei imperiilor, să ne descrie bucuria marilor victorii, dar și măreția unor înfrângeri, să ne redea ingenios amănuntul și să facă incursiuni atât de profunde în viețile trăite de Ștefan,  Ștefana,  Aeticus Donaris,  Maria Cantemir, Maria Tănase și Brâncuși… De asemenea, să „povestească” drumul dintre  Kamciatka și Insulele Manne, prin Marea Japoniei, mai mult de atât, să cerceteze și să ne prezinte cele mai mari biblioteci ale lumii: Biblioteca Teologică  din Cezareea Palestinei, Biblioteca Sakya din Tibet, Biblioteca Apostolică a Vaticanului, Biblioteca Congresului SUA, Biblioteca    Teleki – Bolyai din Transilvania etc.

Dacă Lucian Strochi ar fi scris doar această carte, locul său major în Istoria Literaturii Române ar fi fost asigurat. Dar autorul are aproape 70  de cărți, iar prezentul roman mi se pare o adevărată  lecție  de viață, cu viziuni, previziuni și speranțe, care necesită o lectură specială pentru a înțelege raportarea scriitorului la o lume cunoscută prin cercetare, prin creație, dar și la o alta, aceea în care trăiește.

În ceea ce mă privește, mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa de a cunoaște astfel de creatori, bucurându-mă de cărțile și de prietenia lor.

Culiță Ioan UȘURELU