Cuvintele² sunt roiuri mari de fluturi³

Ce-ţi năpădesc fără de veste-ograda,

Corăbii părăsind în grabă rada⁴,

Iar pentru inimă şi minte – scuturi.⁵

 

Cad peste tine, cum din munţi cascada,⁶

Ca steaguri vii, imagini⁷: poţi să fluturi

Vagi bucurii, tristeţi adânci să scuturi…

Ca pentru peşti, cuvintele-ţi sunt nada⁸.

 

Cuvintele sunt prinse-n grele ruturi⁹

Şi lumea-ntreagă pune-n acoladă¹⁰;

Versu-n poem rămâne grav dovada

Că şi-o silabă¹¹sapă începuturi.

 

Cuvântu-i sunet¹², semn¹³, simbol¹⁴, înscrisuri¹⁵

Ce împleteşte vieţi, dorinţe, visuri. ¹⁶

Lucian Strochi

Sonetul   cuvântului¹   Este primul dintre sonetele engleze şi este dedicat, firesc, cuvântului

Cuvintele² – aşa cum afirmam anterior, cuvântul este metafora obsedantă şi mitul personal al autorului.

roiuri mari de fluturi³ – într-o noapte am avut un vis sau un coşmar: mă înecam în cuvinte. Mii, milioane de cuvinte mă împresuraseră, deveniseră lichide, mă sufocau, mă înecau. Mă zbăteam să fiu deasupra lor, când, printr-un miracol, toate cuvintele s-au preschimbat în fluturi. În roiuri de fluturi galbeni, milioane de fluturi. Atunci am înţeles că cuvintele au independenţa lor, că nu se supun unor reguli prea precise, că nu se lasă schingiuite în rânduri paralele. De atunci cred că cuvintele sunt roiuri de fluturi şi le port un infinit respect

Corăbii părăsind în grabă rada⁴ – se face legătura cu Sonetele Italiene, mai exact cu primul şi ultimul sonet italian. Să recunoaştem că aceste puternice cuvinte sunt încărcate totuşi cu o spaimă inexplicabilă dar reală. Aluzie şi la unele poezii semnate de Baudelaire, Pablo Neruda  sau Puşkin.

pentru inimă şi minte – scuturi.⁵ – aluzie la stemele vorbitoare, dar şi la faptul că fiecare stemă grafică şi simbolică este dublată de descrierea ei în franceză sau germană, acestea fiind considerate limbi heraldice.

Cad peste tine, cum din munţi cascada,⁶ – cascada mi s-a părut o metaforă exactă a cuvintelor. Cuvintele cad peste noi în cascade, au o forţă de care trebuie să ţii seama, să te împotriveşti lor sau să le accepţi, aşa cum ai face cu apa dintr-o cascadă.

Ca steaguri vii, imagini⁷  – prin steaguri imaginile devin dinamice, însufleţite, personalizate. Japonezii au dus la extrem simbolismul şi valoarea de imagine a steagurilor. A se vedea filmele lor.

Ca pentru peşti, cuvintele-ţi sunt nada⁸. – un vers greu de „tradus”. Cine este persoana a II-a? Poetul? Cititorul?

ruturi⁹ – cuvânt greu, dar exact. Nu se poate ca fiind alături unele de altele, cuvintele să nu exercite atracţii între ele, între care şi cea sexuală, de copulare, sau măcar ideea de multiplicare, de polisemantism.

Şi lumea-ntreagă pune-n acoladă¹⁰; – acolada este şi ea o paranteză, ultima care se desface după cea rotundă şi cea pătrată. A pune lumea în acoladă înseamnă a pune lumea în paranteze, a o transforma într-o incidenţă. Prin urmare cuvintele sunt incidente naturii: necesare pentru o a comenta, a-i explica reacţiile, a-i descrie frumuseţile, dar sunt o creaţie artifex, o natură artifex, construită de om. Dacă ar fi naturală, limba ar fi doar una pe întreg pământul.

silabă¹¹  – silaba luptă permanent cu cuvântul, încercând să-l detroneze. În poezie, chiar reuşeşte, întrucât piciorul metric, măsura se stabileşte în funcţie de silabă. În plus silaba este mai nobilă de cât cuvântul, având obligatoriu în componenţa ei o vocală, uneori o singură vocală. Cuvântul are şi el o vocală dar este mult mai plebeu, mai „neîngrijit”.

sunet¹², – într-un aforism afirmam că cuvântul stă sub semnul literei „s”, fiind şi sunet. Sunetul în cuvânt ţine de muzică şi pare a fi de esenţă divină. Cuvântul are muzicalitate, accent, tonalitate. Această calitate contribuie decisiv la existenţa limbajului paraverbal.

semn¹³, – cuvântul este şi semn, adică imagine. Ca imagine, cuvântul poate fi desluşit sau încifrat. Imaginea cuvântului e scrierea sa, trupul său vizibil.

simbol¹⁴, – cuvântul este şi simbol, adică „eufemizarea unui mit” (Gilbert Durand), dar şi o chintesenţă de semnificaţii legate cultural între ele. Datorită simbolului, avem denotativul în cuvânt. Simbolul poate fi o figură de stil extrem de concentrată, redusă la un minim.

înscrisuri¹⁵– înscrisul este realizarea concretă, abstractă, simbolică, virtuală a cuvântului. Înscrisul are puterea legii, lapidaritatea unei leme, puterea unui adevăr absolut. El conferă şi se conferă.

Ce împleteşte vieţi, dorinţe, visuri. ¹⁶ – ca şi timpul, singurul său rival şi prieten, cuvântul este o „funie” conţinând vieţile noastre şi ale predecesorilor, dar şi ale viitorilor, dorinţe exprimate sau reprimate, dar şi o desfăşurare non-iconică a visurilor. Toate sonetele viitoare sunt ecouri mai mult sau mai puţin îndepărtate ale cuvântului, tiranică metaforă, devenită semn şi înscris (aproape maniacal).