Ar vinde tot: mătăsuri², porţelanuri³, 

Aur curat⁴ sau sarea din bucate⁵,

Munţii semeţi⁶ sau generoase lanuri⁷,

Cuvinte  vii⁸, măreţe sau trucate.

 

Ar vinde sclavi⁹, cu pieile lucioase.

Sau, arătându-şi, nesupuse, colţii

Fiare¹⁰, sfărmând flămânde, hulpav, oase…

Sau, hâdă, moartea¹¹-aflată-n pragul porţii…

 

Adesea, trupuri de copii¹²-i trecură

Prin mâini şi n-a avut creştină milă.

Chiar sentimente¹³ vinde: pizmă, ură,

Invidie sau ucigaşă silă.

 

Dar l-a ajuns tăcutele blesteme:

E-ndrăgostit¹⁴, dar e strivit de vreme¹⁵.

Lucian Strochi

Sonetul neguţătorului bătrân¹  (IV-ENglez) – începând cu acest sonet se pot face cel puţin două interpretări diferite, una ţinându-se cont de „arhetipul” cuvânt  având ca engrame carte, litera, silaba, autorul, cititorul, scrisul, imaginea, sunetul, simbolul, un întreg câmp semantic – o interpretare a conotativului, alta a denotativului, deloc analogică. Prin urmare, într-o primă interpretare neguţătorul bătrân este scriitorul, poetul, artistul în general. În a doua interpretare, neguţătorul bătrân este chiar… neguţătorul bătrân.

mătăsuri²  – aluzie la valorile pe care le au cuvintele: ele sunt mătăsoase, şoptesc, trimit spre un Extrem Orient, spre un imaginar populat de o poezie rafinată, delicată, graţioasă. Aluzie la drumul mătăsii, mătasea fiind un obiect extrem de căutat.

porţelanuri³  – aluzie la alte valori ale cuvintelor: preţioase, elegante, sonore. Porţelanul dur, este antonimul mătăsii. Porţelanul e pământ şi foc, mătasea apă şi aer.

aur curat⁴  – aurul e valoarea supremă, dar şi etalonul.

sarea din bucate⁵  – aluzie la un celebru basm, dar şi la valoarea deosebită pe care o are sarea, element şi aliment deosebit de căutat, mai ales în deşert. Cuvintele sunt ca sarea în bucate, ele dau gust vorbirii, sensurilor, tonalităţilor, expresiilor.

munţii semeţi⁶  – muntele este un simbol al iniţierii, ascunzând şi imense bogăţii subterane, dar şi păduri, faună şi floră, precum şi imagini de o reală, secretă şi căutată frumuseţe. Muntele nu se poate vinde, fiind şi o expresie a eternităţii, iar vânzarea o expresie a efemerului.

generoase lanuri⁷  – lanul este o bogăţie efemeră, dar importantă pentru că reprezintă pâinea cea de toate zilele. Lanul este replica orizontală a muntelui, dar şi cea temporală.

cuvinte vii⁸ – scriitorul îşi vinde cuvintele lui, care sunt vii, făcând parte dintr-o operă vie. Pentru neguţător cuvintele nu sunt decât o marfă oarecare, lipsită de sacralitate.

ar vinde sclavi⁹  – aluzie la cea mai ruşinoasă tranzacţie din istoria omenirii. În cealaltă interpretare, sclavii sunt personajele unei opere, ducând în spate nu baloturi uriaşe de bumbac, ci idei.

 arătându-şi, nesupuse, colţii/ fiare¹⁰  – până şi fiarele devin obiectul unui comerţ înfloritor, desigur ilicit. O fiară, un animal sălbatic reprezintă în acelaşi timp libertatea, valoare supremă, ce nu poate fi tranzacţionată. Într-o altă interpretare, cuvintele, sintagmele sunt fiarele pe care le îmblânzeşte poetul, ele rămânând totuşi libere, putând fi folosite oricând de către un alt poet.

 hâdă, moartea¹¹  – a vinde moartea este o expresie ambiguă: a alege viaţa sau a da moartea altcuiva. Ca temă literară, moartea este valoroasă, întrucât interesează momentele subiectului, dar îndeosebi intriga, punctul culminant şi deznodământul.

trupuri de copii¹² – imagine puternică, cuvintele fiind trupuri de copii, încă informe până când intră în stăpânirea scriitorului, dar şi, în cazul neguţătorului, la comerţul cu copii, copii fiind victime inocente, abuzate în toate felurile.

chiar sentimente¹³  – tranzacţia cu sentimente e cel mai greu lucru. Sau cel mai uşor. Când e vorba de sentimente reale, profunde, orice tranzacţie e nulă, imposibilă. Când sentimentul este doar un schimb reciproc avantajos, o căsătorie aranjată de exemplu, totul e posibil.

dar l-a ajuns tăcutele blesteme:/e-ndrăgostit¹⁴ –atât poetul, cât şi neguţătorul se întâlnesc în iubire: poetul îşi iubeşte cuvintele şi tot ce înseamnă ele, un întreg cortegiu de imagini şi de semnificaţii; neguţătorul este blestemat de toţi cei pe care i-a vândut: sclavi, fiare, copii, moarte, mătăsuri, aur, porţelanuri etc. să se îndrăgostească, adică se devină uman. Pentru un monstru a deveni uman e cea mai mare pedeapsă. Toate „valorile” negustorului, toate bogăţiile, acumulările, se topesc sub temperatura acelui sentiment neobişnuit care este iubirea. Există şi un al treilea plan: cuvintele fiind nume, topesc toate obiectele, iubirea fiind sensul ultim al oricărei opere.

dar e strivit de vreme¹⁵ – pentru răutatea  absolută, eternă, a neguţătorului, iubirea pare o efemeridă. În plus, nu se ştie dacă mai are timp pentru iubire, iubirea cerându-şi la rându-i, un timp doar al ei. Scriitorul e şi el strivit de vreme, dar e salvat de operă, care îi asigură eternitatea.