Orice drum trebuie să ducă-undeva²,

Orice om trebuie să încerce-un drum³,

Chiar dacă decorul e de mucava⁴

Şi praful galben un părelnic, palid fum⁵.

 

Există încă pete albe pe hartă⁶,

Mai sunt deşerturi⁷ şi junglă⁸ destulă,

Mai sunt şi drumuri ce soarte împarte⁹

Şi zaruri din a omului rotulă¹⁰.

 

Mereu, fractalic¹¹, drumul se desparte¹²:

E un copac al vieţii¹³-n care moartea-adie¹⁴,

Mereu deschisă, cunoscută carte¹⁵,

Mereu cuvinte care-n pas învie¹⁶.

 

Mereu nu-i greu sfârşitul, ci-nceputul¹⁷,

Dar pentru mine lămurit e lutul¹⁸.

Lucian Strochi

SONETUL CĂLĂTORULUI¹ (V) – Aşa cum precizam în sonetul anterior, există mai multe identităţi ale unui acelaşi personaj şi, de aici, mai multe interpretări posibile. Astfel călătorul este un călător, un scriitor, un cititor, un om care se iniţiază. Drumul este şi el un drum, un fum, o alternativă a vieţii, un fractal, o opţiune, arborele vieţii (dacă drumul e vertical), o carte deschisă, cuvinte, un început, un sfârşit, un lut, adică materie de început.

Orice drum trebuie să ducă-undeva²  –  o replică de tip lapalisadă, prin evidenţă. Replica se găseşte şi în filmul lui Abuladze, Căinţa. Afirmaţie e conclusivă, dar înseamnă şi uimire şi speranţă.

Orice om trebuie să încerce-un drum³ – omul trebuie să încerce o iniţiere, să-şi urmeze drumul vieţii, văzut ca un parcurs cu obstacole.

Chiar dacă decorul e de mucava⁴ – aluzie şi la satele lui Potemkin. Acesta aranjase un „decor” cu sate şi oraşe pentru Împărăteasa Ecaterina cea Mare care făcea o călătorie în sudul Rusiei. Satele lui Potemkin este o expresie ce înseamnă un decor artificial care încearcă să păcălească realitatea. Se spune că şi copacii erau vopsiţi uneori în verde atunci când treceau conducătorii care nu trebuiau stresaţi cu arbori îngălbeniţi sau chiar uscaţi. Într-o altă interpretare, opera de artă are decorul de mucava, fiind o operă artificială, nu naturală.

Şi praful galben un părelnic, palid fum⁵  – un drum prăfuit oferă imaginea unui fum, deci al unei iluzii, dar el e şi cel care păstrează, chiar efemere urmele, amprentele. Scrisul este şi el un „părelnic fum” pentru că el se scrie odată cu „drumul”, deci permanent, neoferind decât la sfârşit un sens unitar.

pete albe pe hartă⁶  – petele albe pe hartă reprezintă drumurile încă neumblate, neştiute, nedesenate.

deşerturi⁷  – drumul presupune şi întâlnirea cu absolutul, cu infinitul.

junglă⁸  – jungla este şi ea o capcană a drumului.

Mai sunt şi drumuri ce soarte împarte⁹  – drumul poate fi unul iniţiatic, dar şi un drum al destinului. Un drum greşit poate fi fatal pentru cineva. Un drum ales corect poate fi un drum al norocului, al deplinei realizări.

Şi zaruri din a omului rotulă¹⁰  – omul e un joc al destinului.

fractalic¹¹  – fractalul înseamnă şi o permanentă despicare, bifurcare.

drumul se desparte¹²  – drumul înseamnă nu doar iniţieri, ci şi opţiuni.

copac al vieţii¹³  –  arborele vieţii este un drum vertical şi uneori un drum întors.

moartea-adie¹⁴  –  e vorba de succesiune viaţă – moarte, evidentă pentru un copac, mai mult decât la om.

Mereu deschisă, cunoscută carte¹⁵  – scrisul este un drum, cartea, prin forţa ei de influenţare, un drum, interpretarea cărţii, un drum.

Mereu cuvinte care-n pas învie¹⁶  – cuvintele sunt paşii care merg pe drumul cărţii

Mereu nu-i greu sfârşitul, ci-nceputul¹⁷  –  începutul e greu tocmai pentru că presupune opţiunea, riscul

Dar pentru mine lămurit e lutul¹⁸    – lutul reprezintă concretul. Orice drum conţine o parte ideală (iniţiere, soartă, viaţă, ideal), dar şi o parte materială, lutul, cel mai vechi şi simbolic element de construcţie.