Cearșaful alb duhnind a așteptare…

Cu degete, cercetând arse buze

Cu ochi, gloanțe trase din archebuze

Și sâni eliberați din închisoare…

Cu gânduri strecurate ca meduze,

Plutind între tăceri adânci și-o mare;

Cu mâini făcute pentru alinare

Și cu urechi în scâncete lehuze;

Cu umbre viorii ascunse-n coapse,

Cu zâmbete ce par netrase capse,

Cu–un pântec umilind o emisferă…

M-aștepți să ne-ntâlnim în noi sinapse

Și – ntr – o iubire vag restanțieră

Vrem  să întemeiem o nouă eră  

Lucian Strochi