Te-am plămădit cu dragoste de mamă,

Zidindu-te în zâmbet și săruturi;

Pe umeri  crească-ți  aripă și fluturi,

Iar chipul tău să fie pus în ramă.

Înfiorând lumină, ape, luturi,

Cu părul blond, întunecat, de-aramă,

Să-mi iei, să-mi dai, a vieții mele vamă

Să-ntemeiezi prin tine începuturi.

Privirile-mi să-ți fie veșnic scuturi…

Și-n gând și-n vis făptura ta mă cheamă

Cândva vom fi, copile, de o seamă.

Dar eu fântână, tu  – doar grele ciuturi;

Vom popula mereu alte ținuturi…

Și pentru toate, Domnului dăm seamă.

Lucian Strochi