Cum poți să dormi când plouă adânc în noi ?

Venind, vâslind, din zare, din nefire,

Mesteceni  se sărută în neștire:

Păsări se-închină și ne devin altoi.

Suntem în vis o singură zidire:

Același mugur, duh înflorind în doi,

Aceleași gânduri, în calm, nebun, șuvoi…

Același clopot  tras  la mănăstire…   

Suntem întoarsă funie de raze,

Din soare blând intrat în metastaze,

Din vagi deșerturi, în aceleași oaze.

Același foc nestins, aceeași apă,

Același zâmbet, poate să ne-ncapă:

Aceeași lacrimă-n obraz  mai sapă…

Lucian Strochi