Ca iedera îmbrățișând stejarul,

Ca aura, un cap de sfânt, iubirea;

Ca focul ce și-a înțeles menirea,

Ca piatra ce-a iubit, râzând, amnarul.

Ce dans nebun… fragilă-i e zidirea…

Ce dor păgân, îmbrățișând tot jarul…

Ce spaimă – înălbind mai tare varul…

Ce mâini se pierd și-și regăsesc neștirea…

Suntem același sunet, vaier, clopot…

Fiertură sfântă, sânge  dat în clocot

Și herghelii venind spre noi în ropot.

Urcăm și coborâm aceeași scară

Și litere și numere se –nfioară:

Iubim, trăim, murim întâia oară…

Lucian Strochi