Icoana e fereastră și oglindă:

Un ochi ce se deschide către ceruri,

Un suflet, cânt, un vers cu lerui leruri…

În case-alese se anină-n grindă.

Cu sfinți bătrâni priviți în multe  feluri,

Cu îngeri cu privirea suferindă…

Ea poate lumea-ntreagă s-o cuprindă

Cu  aur pur îndepărtând flageluri. 

Ea strălucește fără raze, soare

Și de minuni e blândă făcătoare:

Căci orbilor le-ndreaptă iar privirea,

Celor pierduți le-aduce iarăși firea,

Ologii –i pune bine pe picioare,

Iar celor morți le-aduce mântuirea…

Lucian Strochi