SONETUL MUNTELUI (931) (82) E

eu vă vorbesc de vremuri vechi cărunte

domnul vroia pentru natură–o luntre

și-a început semeț să se încrunte

și-a pus atunci mirat mâna la frunte

 

și-așa a apărut întâiul munte

nu mai cunosc prea multe amănunte

cine și ce vroiau să se înfrunte

o luptă grea între civili și junte

 

noi oamenii suntem făpturi mărunte

în fața lui nu sunt decât grăunte

de-atunci te-atrage tot ce e comun te

înspăimântă văi  ce îți par ciunte

 

azi adevărurile îmi par crunte

și între ape muntele-i o punte

Lucian Strochi