SONETUL MUNTELUI (931) (82) E
eu vă vorbesc de vremuri vechi cărunte
domnul vroia pentru natură–o luntre
și-a început semeț să se încrunte
și-a pus atunci mirat mâna la frunte
și-așa a apărut întâiul munte
nu mai cunosc prea multe amănunte
cine și ce vroiau să se înfrunte
o luptă grea între civili și junte
noi oamenii suntem făpturi mărunte
în fața lui nu sunt decât grăunte
de-atunci te-atrage tot ce e comun te
înspăimântă văi ce îți par ciunte
azi adevărurile îmi par crunte
și între ape muntele-i o punte
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.