SONETUL LUNII (86)
Vin caii lumii-n ceruri să mai pască
Albastre ierburi din tăcute focuri;
Din lună-și fac râzând zeii brelocuri…
O-așteaptă lupii răbdători să crească.
Mereu cuprinsă-i noaptea de amocuri
Și uită-atunci să își mai pună mască…
Din goluri, dintre nouri, vrea să nască
Mirări și spaime, bucurii pe-alocuri.
Pe raze moi, pășește cu sfială
Fecioară, zeitate sau vestală;
Mai pură–n suflet – pentru noi vocală.
Un corn pentru iubire anonimă…
Se frânge pentru toți ca o azimă;
Pentru poeți e generoasă rimă…
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.