ȘCOALA CEA NOUĂ NU ERA MULT DIFERITĂ DE CEA DE PÂNĂ ATUNCI. ACEIAȘI COPII, E DREPT ACUM ÎMBRĂCAȚI ÎN NEGRU, O CULOARE SUFERITOARE, DE FAPT UN CENUȘIU ÎNCHIS, TE PUTEAI PĂTA ȘI NIMENI NU AR FI VĂZUT PETELE. Nici jegul, nici rosăturile, nici chiar pânza mai rărită și lustruită.

În fiecare sală, chiar și pe holuri, vedeai pe pereții albi, ce păreau proaspăt văruiți, câte o icoană a Maicii Domnului sau a lui Iisus. Mai rar câte un crucifix, candele, foarte rar aprinse, și icoane cu alți sfinți, între care recunoșteai icoana Sfântului Nicolae, a Sfântului Gheorghe, dar și a Sfântului Ștefan.

Peste tot erau și cărți bisericești, biblii, ceasloave, mineie, psaltiri, toate noi, semn că nimeni nu se obosea să le răsfoiască, nicidecum să le citească.

Era mai multă liniște și cuvântul de ordine era ascultarea. Toată lumea era sub ascultare. Curios, aproape fiecare avea pe cineva sub ascultare și el însuși era sub ascultare.

Apoi închinările, crucile, îngenunchierile, șoaptele, rugăciunile, mult mai rar fragmente de cântece.

Toaca era aceea care tăia liniștea și timpul.

Clopotele băteau mult mai rar, dar atunci toată lumea se punea  în

mișcare.

Îi plăcea cartea și aici se citea mult. De obicei erau cărțile sfinte, multe la număr, al căror rost și conținut nu îl înțelegea întotdeauna. Dar găsise în podul școlii multe cărți laice, unele școlare, cărți de anatomie, de fiziologie, de biologie, de botanică, de zoologie, de geografie, de istorie, de citire, de desen, de muzică, de matematici, de chimie, de fizică, chiar și de astronomie. Le citea pe toate cu nesaț. Nimeni nu-i știa secretul, citea mult noaptea sub pătură, făcuse rost de o lanternă, din păcate bateria nu ținea prea mult, citea și la orele de lectură. Nu neglija cărțile religioase. Atâta doar că el citea mult mai repede decât ceilalți, cam cinci cărți pe zi și în plus avea o memorie foarte bună. Reținea tot soiul de curiozități, îndeosebi legate de corpul omenesc.

Multe păreau incredibile.

Creierul continuă să emită impulsuri electrice timp de peste 37 de ore după moarte.

De-a lungul unei vieți, o persoană își petrece șase ani visând.

Când cantitatea de apă din corpul omenesc este redusă cu 1%, îți va fi sete, iar dacă este redusă cu 10%, vei muri.

Corpul utilizează 300 de mușchi pentru a se menține în poziție dreaptă.

Cea mai mare celulă a omului este ovulul, iar cea mai mică, spermatozoidul.

Celulele  care compun creierul uman pot absorbi de până la 5  ori mai multă informație decât cuprinde toată Enciclopedia Rusă.

Când o persoană moare, auzul este ultimul simț care o părăsește. Văzul e primul simț care dispare.

Un creier uman  generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât toate telefoanele din lume.

Urechile pot distinge 300.000 de tonalități. Ochiul distinge până la 30.000 de nuanțe ale unei culori.

Pielea cântărește de două ori mai mult decât creierul unei persoane.

Persoanele dreptace trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât cele stângace.

Numărul de neuroni din creierul uman ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.

Oamenii sunt singurele ființe care fac sex stând față în față.

Puse cap la cap, venele, arterele și capilarele unui adult ar ajunge pentru a înconjura de patru ori pământul la ecuator.

Pentru a obține un rid permanent deasupra sprâncenelor sunt necesare peste 200.000 de încruntări.

Dacă toți cei 600 de mușchi ai corpului uman s-ar încorda în același timp și în aceeași direcție, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.

O celulă nervoasă poate trăi până la 60 de ani.

Fătul visează aproape tot timpul.

Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieții.

Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului.

Inima continuă să bată după ce este scoasă din corp. Chiar dacă este tăiată în bucăți, mușchii inimii vor continua să se contracte o perioadă.

Mușchiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contractă în mai puțin de o sutime de secundă.

Creierul uman poate înmagazina 280 de catralioane de biți de memorie.

Îl interesau multe alte lucruri. Nu-și refuza nicio informație, spunându-și că „nici nu știi când ai nevoie de ea”.

Îl interesa mult și Onomantia.

Era convins că numele are puterea de a ne influența destinul. Grecii au descoperit onomantia (onoma = nume, manteia = profeție). Apoi romanii, care aveau chiar un dicton: nomen omen (numele atrage soarta).

A folosit metoda onomantică a primei litere a prenumelui uzual.

A descoperit că prenumele său era într-un echilibru perfect între fizic și mintal, căci „E” aparținea fizicului (alături de D, F, M, N, O, V, W, X), iar „S” mentalului (alături de A, H, J, Q, Z).

În ceea ce privește vocalele, numărul lor din prenume, impar, (5) conducea la imperfecțiuni pe partea dreaptă, iar prima vocală, inițială, adică E arată că „primește bine noul, ba mai mult, atunci când se plictisește, tinde să-l provoace.”

Lucian Strochi