Ștefan înțelegea de ce un bătrân călugăr spuse odată corului: „Un preot bun trebuie să aibă suflet, să știe să citească sufletele, dar mai ales cuvintele și sunetele muzicii.”

Natura îi dăruise o voce frumoasă, de bariton și mulți credeau că va părăsi școala, biserica, pentru o carieră muzicală, ca solist desigur.

Programa la arte plastice era la fel de densă, la fel de interesantă. Numai că profesorul de desen era destul de tăcut și le spunea mereu: „Imaginea vorbește, pictorul e tăcut, dacă e vorbăreț, se sperie și fug imaginile”.

Învăță despre elementele limbajului plastic: despre punct, linie, pată, despre alfabetul plastic, despre rolul și ipostazele punctului, ale liniei, ale petei, clasificările formei (simple, complexe, naturale, elaborate, geometrice), despre perspectivă, despre proiecția         central-conică, despre clasificarea perspectivei după direcția principală de privire: orizontală, ascendentă, descendentă, despre perspectivele punctului, dreptei, figurilor plane (a pătratului, a cercului,  a liniilor curbe), despre perspectiva la două puncte de fugă, perspectiva verticalei, a piramidei drepte, a prismei drepte, despre perspectiva unui ansamblu de volume, la un singur punct de fugă, despre perspectiva inversă, despre linia ca mijloc de sugerare a tridimensionalului – lumina, umbra, pasajul, despre interacțiunea între forma și mărimea suprafeței și dispunerea  elementelor de limbaj plastic (locul și direcțiile calităților și cantităților).

La început lucrurile i se păreau prea grele, plicticoase și chiar inutile. Apoi a înțeles că nu era de ajuns să vadă, trebuia să știe ce să vadă, cum să vadă, cum să valorifice ceea ce a văzut.

Era ambidextru: reușea să deseneze ușor cu ambele mâini.

A observat că desenul ce ieșea din mâna stângă era rotunjit, tinzând spre cerc, în vreme ce desenul ieșit din mâna dreaptă era mult mai ascuțit, diferența dintre o minge sau o bilă și un ou.

A mai învățat că Dumnezeu nu iubește linia dreaptă, ci doar linia curbă și de aceea nu vei vedea în natura naturata linii drepte.

Doar omul folosește unghiul drept, linia dreaptă. Dar, de fapt, linia dreaptă era doar o iluzie, așa cum pământul ni se pare plat.

La clasa a X-a, accentul cădea pe expresivitate și compoziție. Învățau despre expresivitatea punctului, a liniei, despre volum și lumină, despre formele naturale și formele elaborate, studiind formele naturale și transformarea lor în forme plastice.

Compoziția i-a ridicat cele mai multe probleme. A trebuit să înțeleagă principiile de configurare a spațiului plastic (alternanța, repetiția, inversarea, suprapunerea, juxtapunerea, ritmul), despre configurările statice și dinamice, despre compoziția închisă și cea deschisă.

Multe lucruri păreau plicticoase, banale, repetitive, dar cu timpul a înțeles importanța lor. Studia umbra: în perspectivă, în perspectivă a verticalelor, umbra unui obiect, soarele fiind într-un spațiu virtual, perspectiva pătratului vertical, a cercului vertical, folosindu-se perspectiva proiecției central – conice.

A fost foarte atent când s-a predat  utilizarea scării valorice în studiul de portret, raporturile valorice în percepția vizuală a formei (relația, tonul local, treapta tonală).

A reținut tot ce a aflat despre armonie, unitate, echilibru, ritm.

Și tot în clasa a IX-a a studiat culoarea și pictura icoană. A studiat despre discul științific al culorilor, cercul lui Itten, despre culoarea ca punct, linie, suprafață, despre funcțiile culorilor, impresive, expresive și simbolice.

L-au impresionat contrastele: cromatice, contrastul culorilor în sine, contrastul caloric cu diferite dominante, contrastul clar-obscur și contrastul de calitate.

A înțeles raportul armonic între calitățile culorilor primare, binare și complementare.

A studiat corpurile geometrice simple, structurile minerale, structurile vegetale, a aprofundat procedeele modeleului și modulației.

A înțeles raportul dintre simetrie și asimetrie, dintre concentrare și dispersie.

A învățat să folosească geometriile cromatice în compoziție, stilizarea elementelor minerale, vegetale și animale, a realizat primele compoziții decorative cu structuri vegetale.

A început să cunoască, să interpreteze și să realizeze opere de artă plastică și decorativă, religioasă și laică. A început să aibă inițiative în aprecierea critică a operei de artă, formându-și o viziune estetică autentică.

A studiat tehnica portretului și regulile de compoziție ale frizei.

Un obiect studiat în clasele a IX-a și a X-a a fost sculptura. A învățat de toate: despre materialele utilizate în sculptura ornamentală, tehnicile de lucru specifice lemnului, instrumentele specifice lemnului, instrumentele folosite la tăiat, cioplit, modelat, tipurile de tăieturi, despre structurarea suprafețelor, despre tăieturile drepte, curbate, simple precum dintele de lup, despre relieful negativ.

La sculptură aveau un profesor cam trăsnit, care cam obișnuia să tragă la măsea, e drept că nu îl trăda decât mirosul și asta numai când se apropia prea tare de un elev.

Ștefan iubea sculptura și chiar modelajul, primeau subiecte simple, un vas de lut, o farfurie, dar și unele modele mai complicate, cum ar fi un bivol așezat pe o parte.

Lucian Strochi