DUPĂ CE REUȘI UN BACALAUREAT DE EXCEPȚIE, OBȚINUT CU NOTĂ MAXIMĂ, ȘTEFAN  INTRĂ FĂRĂ PROBLEME LA FACULTATEA DE TEOLOGIE.

După examene, intrase al treilea, s-a dus la secretariat, să vadă la avizier care erau materiile pe care avea să le studieze în următorii 4 ani.

Constată cu plăcere că multe obiecte îi erau cunoscute, studiate și, chiar dacă se adăugau noutăți, ele nu aveau să fie absolute.

Pedant,  își trecu într-un carnet materiile în ordine alfabetică: ADMINISTRAȚIE PAROHIALĂ, AGHIOGRAFIE, ANTROPOLOGIE CREȘTINĂ, CATEHETICĂ ȘI OMILECTICĂ, DREPT CANONIC BISERICESC, FORMARE DUHOVNICEASCĂ, INTRODUCERE ÎN METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE, ISTORIA ȘI FILOSOFIA RELIGIILOR, ISTORIA ȘI SPIRITUALITATEA BIZANȚULUI,  ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, LEGISLAȚIE CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ, ÎNTOCMIREA ȘI REDACTAREA CONTRACTELOR, LIMBI CLASICE: GREACĂ, EBRAICĂ, LATINA, PALEOSLAVA, LIMBI MODERNE: ENGLEZĂ, FRANCEZĂ, MANAGEMENTUL ONG-URILOR, MISIOLOGIE ORTODOXĂ, MORALA CREȘTINĂ, MUZICA TEORETICĂ, LITURGHIA, ANSAMBLU PSALTIC, AXIOANE, CÂNTĂRI LA SFINTELE TAINE ȘI LA IERURGII, PENTICOSTAR, TRIOD, UTRENIER, VECERNIER, DIRIJAT COR, PATROLOGIE ȘI LITERATURA POSTPATRISTICĂ, PRACTICA DE STRANĂ, LITURGICĂ, OMILECTICĂ, PASTORALĂ, PSIHOLOGIE SOCIALĂ, SOCIOLOGIA RELIGIILOR, SPORT, STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT, STUDIUL NOULUI TESTAMENT, TEOLOGIE DOGMATICĂ, SIMBOLICĂ ȘI FUNDAMENTALĂ, LITURGICĂ, PASTORALĂ.

Când veni în vizită, Părintele îl găsi relaxat și parcă puțin blazat.

– Ce s-a întâmplat?

– Sincer, credeam că e mult mai greu. Multe lucruri le-am   studiat deja la seminar, iar dintre materiile noi, multe se referă la administrație, contabilitate, ONG-uri, multă practică. Pare ceva mai greu la limbi, sunt șase limbi, ceea ce e destul de mult și, în plus, e vorba de limbile clasice, incomparabil mai grele decât cele moderne.

Părintele se simți și el relaxat, era sigur că Ștefan va reuși să ajungă preot și încă unul foarte bun, având toate calitățile și, dincolo de toate, o bunătate naturală, o iubire de oameni puțin obișnuită.

Îl strânse la piept și îi ură izbândă și credință, iubire și speranță.

Locuia la un cămin, patru într-o cameră. Toți din același an. Se gândi, oarecum egoist: „Când voi fi călugăr, voi avea chilia mea. Doar a mea.”

Colegii erau de treabă, fiecare își vedea de treburile lui, erau mici probleme doar dimineața, la baie sau noaptea, când unii voiau să doarmă, iar alții aveau chef de vorbă.

Fiecare își avea viața personală. Se întâlneau cu fete,  bucurându-se de mult succes printre ele.

Era normal: cele romantice se simțeau protejate, un viitor preot va fi tandru, „cu frica lui Dumnezeu”, delicat, politicos, deloc agresiv.

Altele, poate mai îndrăznețe, se gândeau la o viitoare căsătorie. Un preot e o partidă bună pentru orice fată, orice s-ar spune.

Cursurile erau domoale, examenele neașteptat de ușoare, profesorii chiar le spuneau:

„Ați trecut hopul cel greu când erați la seminar. Acum e mai simplu. Într-un fel reluați materia, desigur la alt nivel.”

Practica o făceau la diferite biserici, asistau mai mult la slujbe, uneori glasul lor se amesteca și-l întărea pe cel al cântărețului, al dascălului, al preotului, al corului, chiar și al enoriașilor, de la caz la caz.

Mergeau chiar cu Ajunul, cu Boboteaza. Nu făceau mai nimic: cărau calendare bisericești, anumite obiecte sfinte ale preotului, băteau pe la ușile oamenilor, anunțând venirea preotului. Ascultau, învățau, comparau.

Lucian Strochi