În mai puțin de trei ani, biserica era gata. Trebuia sfințită și veni un mitropolit s-o târnosească. Venise lume multă, căci isprava preotului era una de mirare. Reușise să ridice aproape singur această biserică.

Între timp se căsătorise. Fata părea cuminte, nu foarte frumoasă, nu foarte bogată, dar părea cu suflet bun și ascultătoare. N-a știut niciodată dacă l-a iubit cu adevărat, adică din tot sufletul, sau doar l-a respectat. Nu i-a spus niciodată pe nume; chiar când erau în doi, îi spunea Părinte și îi săruta mâna. Părinții fetei erau mulțumiți: preotul era chipeș, era plin de energie, iubea oamenii și, cu siguranță, avea să fie un părinte iubit și respectat de enoriașii săi. Și fata lor avea să fie Coana Preoteasă, adică cea mai respectată femeie din comunitate.

Când s-a ivit și copilul, s-a simțit fericit. Fericit și împlinit. Se rostuise. Rupsese cu tot trecutul. Acum avea o familie, era respectat, lumea uitase de originile lui incerte.

Se căsătorise din necesitate, pentru că așa sunt rânduite pravilele, legile, rânduielile în religia lui. Nu puteai avea o parohie, dacă nu erai căsătorit. Așa că își alesese o fată, nici prea frumoasă, nici prea bogată, dar care părea ascultătoare, supusă, cuminte.

A cerut-o pe Taisa, cu multă sfială, părinților ei. Aceștia i-au dat-o, ascunzându-și cu greu bucuria. Ce, e de ici-colea, ca o fată simplă, de la țară, să devină ditamai Preoteasa?

Nunta s-a făcut repede și la ea a venit destulă lume. Mirele părea bucuros, mireasa parcă puțin tristă. Dar care mireasă nu e tristă, atunci când e vorba de taina căsătoriei, de despărțirea de părinți, de noaptea nunții, de viața ei de acum încolo, despre care nu știe prea multe lucruri?

Nu era o răsfățată, dar se vedea că își gândise de multă vreme nunta, cam cum ar fi vrut ea să fie. Așa că i-a cerut să o ducă în brațe, așa cum auzise ea de la altele că se procedează, până la patul comun.  S-o treacă, cu alte cuvinte, pragul în brațe.

Apoi i-a spus că e fecioară, că se va convinge de acest lucru, dar că voia să mai rămână așa încă șapte zile, îi promisese asta Fecioarei și Fecioara îi promisese la rândul ei, e drept în vis, că va fi fericită.

El acceptă ambele cerințe, fără să spună nimic, și ea păru mulțumită.

El crezuse că fusese cu adevărat fecioară, nu avea experiență, iar când ea îi arătă cearșaful ușor pătat de sânge, fu convins ferm de acest lucru.

 

Îi plăcea această femeie. Nu o iubea poate, dar pentru simplul motiv că nu știa ce este iubirea.

Apoi găsi undeva diferența dintre a plăcea și a iubi, parcă la un înțelept chinez:

„Dacă îți place o floare, o tai și o pui într-un vas. Dacă o iubești, o uzi și o lași să trăiască.”

Taisa rămase repede grea, poate pentru că nu știa să se păzească sau poate nici nu își dorea acest lucru. Suportă însă cu greu sarcina, se chinuia, avea grețuri, frisoane, nu avea chef de nimic.

Iar Părintele nu prea avea grijă de ea, nu pentru că nu ar fi vrut să aibă grijă, ci pentru că nu avea timp.

Dacă un călugăr se pare că are tot timpul din lume, deși nu e chiar așa, un preot de parohie are mereu câte ceva de făcut, de la slujbe la botezuri, de la praznice la înmormântări.

Și multe erau neprevăzute, ba chiar  se suprapuneau, se încălecau și el alerga de la un loc la altul, încercând să-i mulțumească pe toți.

Așa că, imediat după o naștere grea (născuse o fetiță sănătoasă, blondă, frumoasă, dar mult supradimensionată, cu ochii vii,  chiar de la naștere), Taisa începu să bea.

Părintele avea o adevărată cramă în pivniță, pentru că primea mereu vinuri de la enoriași, cele mai multe pentru slujbe, pentru împărtășanie. Sau după ce pleca de la vreun praznic.

La început, Taisei îi plăcuseră vinurile mai dulci, apoi din ce în ce mai seci. Nu-și dădea seama de cât bea, încercă la început să anuleze mirosul de băutură mestecând pătrunjel, mentă, busuioc, apoi nu-i mai păsă.

Rezista bine la băutură, se amețea greu, era tot timpul într-o veselie tâmpă, tăcută, n-o durea nimic, dar nici nu o interesa mai nimic, nici măcar fata, care părea un copil fericit.

Îi găsi o doică, nu o mai alăptă, poate că se gândise că laptele cu alcoolul nu se prea împacă, sau poate voia să se pedepsească, pentru că adevărata bucurie a unei mame începe de la momentul când îi dă piept copilului. Sau poate că nu voia să-și deformeze sânul, căci acesta era motivul pe care îl invocau adesea femeile cu sânii mari.

Părintele era nemulțumit, dar nu îi arătă acest lucru. În fond era și el vinovat, era tot timpul pe drumuri, o femeie tânără are mereu nevoie de un bărbat prin preajmă, dar el pleca înainte de a se lumina și se întorcea acasă atât de târziu, încât o găsea întotdeauna dormind.

Rămase mut, interzis, împietrit, înlemnit.

Erau multe probleme în căsnicia lor, dar se obișnuise cu felul ei de a fi, se acomodase cu vorba ei, cu privirile ei, cu modul exagerat de grijuliu cu care îi aranja hainele, îl chestiona asupra cutărui sau cutărui lucru: cheile, batista, cărțile, pastilele, textele scrise de mână…

Știa acum multe despre ea, mult mai multe decât și-ar fi putut ea închipui, o iubea încă, poate nu la fel ca la început, e drept într-un fel mai aparte, fără prea multe efuziuni, o iubea însă sincer, mai ales de când îi dăruise un copil, credea că până la urmă vor fi cu adevărat fericiți.

Știa că ea nu-l iubise de la început, se căsătorise cu el pentru că nu avea o soluție mai convenabilă, era acum totuși soție de preot, Coana Preoteasă, ceea ce, pentru o comunitate mică precum a lor, o făcea una dintre cele mai respectate femei, invidiată, poate și bârfită.

Era un om bun, trecuse peste multe, nu era curios, nu-i punea întrebări incomode, de multe ori pe ea o irita asta, ar fi vrut să se intereseze mai mult de gândurile ei, de sentimentele ei, de preocupările ei de zi cu zi.

Dar el părea că se dedicase total harului său, iubea oamenii, îi respecta, căuta să-i facă mai buni, mai îngăduitori, mai înțelepți, să-i aducă pe calea cea bună, se bucura de bucuriile lor și se întrista de necazurile lor.

Nu o luase fecioară, așa cum crezuse, i-o mărturisise chiar ea     într-un moment de furie, dar el a avut prudența și delicatețea să nu o întrebe ce și cum și ea îi fu recunoscătoare pentru asta. Și poate nici să o creadă, câte nu spune omul la mânie, în fond văzuse cu ochii lui adevărul.

Ea credea că bărbații trebuie să se mulțumească cu ce au, cu prezentul adică, nu avea de ce să îi intereseze trecutul, prea multe întrebări, cu cine, când, câți, cum, unde; desigur, răspunsul ar fi fost invariabil ești al doilea, am fost violată, am crezut că el e iubirea vieții mele, dar m-a înșelat chiar de a doua zi, bine că nu am rămas atunci gravidă, câte și mai câte;  de fapt, ea  nu își făcuse prea multe probleme, trăise mai mult sau mai puțin afișat cu câțiva tineri, unii mai tineri decât ea, dar asta mă interesează numai pe mine, fundul meu nu dă socoteală decât mie, putea să fie și vulgară, dacă era iritată, încolțită.

E drept că se gândise că nu rămâne ea pe drumuri, că se va găsi cineva care s-o ia de nevastă, în fond nu era urâtă, era bună la pat, asta e cel mai important lucru pentru un bărbat, se mulțumea cu puțin, nu era cheltuitoare, nici cicălitoare, dar tot atât de drept era faptul că nu se gândise că va ajunge chiar preoteasă.

Îi spusese la a doua întâlnire că avusese o relație, o legătură, nu spunea cât de intimă, dacă fusese dezvirginată, deflorată, o spunea în glumă, putea să fie sau nu adevărat, dar el nu spusese nimic, părea să nu-l intereseze, așa că ea nu mai insistă, nu avea de ce.

Își propusese însă să nu mai calce strâmb de acum înainte, nu avea de ce, cunoscuse atâția bărbați, încât nu o mai interesau alții, devenise deci cuminte, ce a fost, a fost, e drept că unii care o cunoscuseră înainte insistau și acum să o mai facă, ideea de a se culca cu o preoteasă se vede că îi excita, dar ea îi refuza, cu un oarecare regret poate, dar nu putea risca.

Rămăsese destul de repede gravidă, nu făcuse nimic special pentru asta, uită doar de zilele când trebuia să se păzească dacă nu voia să rămână însărcinată, simți cum dragostea și interesul lui pentru ea și pentru viitorul copil crescuseră subit, la cote dintre cele mai înalte, acum era chiar mulțumită că purta în pântec o ființă care era a ei, desigur, dar și a lui, dar în primul rând a ei.

Se vede că mă iubești – îi spuse el și ea înclină ușor din cap că da, așa era, îl iubea și se hotărâse să-i dăruiască un copil, fără să mai aștepte ani și ani, așa cum fac multe.

Sarcina a decurs multă vreme normal, era totuși la prima sarcină și nu știa prea multe, citi câteva lucruri care o priveau, apoi altele referitoare la zodii, la sexul copilului, își dorea un băiat, dar nu avea nimic împotrivă să fie și fată, se întâmpla totuși ceva cu ea, credea că viitorul copil o va face să devină mai tandră, cu ea, dar și cu soțul ei, și el îi era recunoscător pentru asta, petreceau mai mult timp împreună. Apoi a dus greu sarcina, grețuri, vărsături, amețeli, tot tacâmul…

Cu timpul s-ar fi ajuns chiar la o căsnicie fericită, timp era destul, ar fi fost suficient doi-trei copii, pentru a se închega acea magică atmosferă de familie, lumină, tandrețe, respect și toate celelalte.

Ceva se întâmplă totuși, sarcina se prelungea nepermis de mult, după socotelile ei trebuia să nască de vreo două săptămâni și doctorul era îngrijorat și îi spusese să se pregătească de o cezariană, nu a fost așa, a născut pe cale naturală, dar copilul, deși era o fată, era mult mai mare decât obișnuitul, normalul, depășise patru kilograme și jumătate, a născut deci în dureri cumplite, după naștere se întrebă dacă ar mai fi avut curajul să mai nască o dată, vom vedea, fetița era frumoasă, e drept, era uriașă, nici nu i-au pus banderola, brățara aceea pe mânuță care se pune să nu fie confundați copiii între ei, asistentele o întrebară dacă are diabet sau dacă se mai născuseră în familia ei copii atât de dezvoltați, nu, nu avea diabet; nu, nu știa ca în familia ei să se nască copii uriași.

Apoi lucrurile s-au complicat din nou, e prea devreme, mă tem să nu rămân din  nou, trebuie să aștepți să mă vindec, el nu insista și, când totuși l-a acceptat, a făcut-o pasiv, s-a lăsat posedată fără vreo reacție deosebită, inertă, ca și cum ar fi fost un lucru, nu o ființă, s-a scuzat totuși, se vede că așa e după naștere.

Discret, apoi din ce în ce mai fățiș, a început să bea, numai vin, îi plăceau vinurile demidulci, apoi, în timp, cele seci, acelea sunt cu adevărat naturale, mă calmează, mă liniștesc și apoi apa are un gust oribil, de clor, nu o mai suport, bea zilnic și din ce în ce mai mult, trăia o stare de amețeală plăcută, nu se îmbăta, era totuși veselă, dar de o veselie nefirească, râdea mai ușor, chiar fără motiv, dar el o lăsă în pace, cu siguranță că trecuse, prin nașterea fetei, prin mai multe șocuri, emoționale, fizice, se deformase, se îngrășase cu câteva kilograme bune, îi era indiferent de cum arăta, cine mă place, mă place și așa, mergea mereu în satul vecin, stătea acolo de vorbă ore întregi cu o prietenă, o colegă de școală, Vivi, avem multe să ne spunem, ne povestim lucruri comune, din copilărie și din adolescență, s-au amuzat mult când au aflat că s-au culcat cu același băiat, apoi au început să se excite una pe cealaltă, se găseau frumoase, apetisante, mult mai frumoase decât un bărbat, un bărbat – ori e prea gras, ori prea ciolănos -, își masau sânii, se sărutau îndelung pe gură, apoi au continuat să se excite în zona cea mai intimă, tot reciproc, cu degetele,  dar și     sărutându-se, cu limba, apoi cu „înlocuitori”, ajunseseră să aibă orgasme puternice, dese, petreceau măcar două ore bune împreună, la care se adăuga și mai bine de o jumătate de oră drumul la dus și tot cam atâta, la întors.

Timpul trecea neverosimil de repede, rar, foarte rar, își mai îndeplinea și obligația de soție, dar fără chef și după îndelungi amânări, nu-l refuza total, ar fi fost prea riscant să-l refuze total, era totuși un bărbat normal, puternic, viguros și, în cel mai bun caz, și-ar fi găsit și el o mândră cu care să se iubească, să-și descarce preaplinul; după o oră de dragoste cu Vivi  se gândi însă că ar fi fost chiar mai bine dacă s-ar întâmpla asta, adică să-și găsească și el o iubită, cu siguranță  s-ar fi găsit destule femei atrăgătoare în sat, atunci și ea ar fi avut un motiv să-l înșele, în fond am făcut-o amândoi, se gândise chiar să-i sugereze discret, aluziv acest lucru, măgulindu-l, tu ești viril, viguros, eu sunt o femeie mai slabă, mai nevolnică, dacă găsești pe cineva care să te satisfacă, nu ezita, ai acordul meu, numai să nu înnoptezi la ea, ci acasă, cam asta voia să-i spună, dar nu îndrăznea. Totuși era mai cast decât   s-ar fi așteptat, pe de o parte era măgulită, pe de alta ușor iritată, de ce nu înțelege, de ce nu mă înțelege, o vizita des, insistent, zilnic pe Viviana, Vivi, era nebună după ea și îi propuse chiar să aibă un copil împreună, adică să adopte unul, ar fi fost cel mai simplu, sau să conceapă ea cu un bărbat oarecare un copil și să-l crească Vivi sau să facă Vivi un copil și să-l crească ea, Vivi nici nu voia să audă de bărbați, fusese violată de unul pe care chiar îl iubise, acceptase să se culce cu el,  adică fusese violată cu acordul ei, dar prea brutal, nu se oprise nici la strigătele ei de durere, se jurase atunci că niciun bărbat nu o va mai avea, așa că întâlnirea  cu preoteasa fusese un dar de la Dumnezeu sau de la Dracu, mă rog, și Dracul a fost înger cândva.

Lucian Strochi