Ștefan căzu pe gânduri. Drumul pe care voia să-l străbată era un drum greu, cu multe hopuri și capcane, chiar cu primejdii. Trebuia să-l facă însă. Măcar o dată în viață.

„Oamenii au venit mereu la mine. Au avut încredere în mine, în mintea mea, în sufletul meu, în credința mea. E vremea să merg și eu la ei. Să am și eu încredere în ei.”

Își recapitulă în gând ce mai avea să-și reamintească din spiritualitatea ortodoxă. Mai întâi despre virtuți. Despre virtuțile teologice: Credința, Nădejdea și Iubirea. Apoi despre virtuțile morale: Înțelepciunea – Smerenia, Răbdarea – Stăruința în Bine, Prietenia – Iertarea – Blândețea, Pacea – Mila – Dreptatea – Hărnicia.

Trecu prin minte și suflet etapele vieții duhovnicești: Despătimirea (Curățirea), Contemplația, Îndumnezeirea. Apoi isihasmul: Trevzirea – Pocăința; Isihia – Discernământul, Sărăcia – Monahismul. Apoi asceza: Fecioria – Ascultarea; Statornicia – Postul; Sărăcia –  Monahismul.

Urma rugăciunea cu toate etapele ei: Închinarea – Cinstirea; Pravila de Rugăciune; Rugăciunea lui Iisus; Sfintele Moaște;  Semnul Sfintei Cruci.

Și la sfârșit un gând pios pentru Sfinții Părinți: Părinții apostolici, Părinții pustiei, Părinții capadocieni, Filocalia și Scara dumnezeiescului urcuș.

Se întoarse la taine. Mai avea de repetat trei: Euharistia, Cununia și Maslul.

Euharistia sau Frângerea pâinii l-a fascinat de mic copil. Primea simbolic pâine și vin. Asta se întâmpla cu toți: bărbați și femei, copii și bătrâni. Mult mai târziu a înțeles că este un ritual central al cultului creștin, cu o dublă și clară semnificație: pe de o parte, împărtășirea cu elementele euharistice, reprezentând ea însăși o sfântă taină, precum și celebrarea morții și învierii lui Iisus Hristos. Act celebrat de preoți la altar, euharistia repetă Cina cea de Taină din preziua condamnării și răstignirii lui Iisus, reamintind sacrificiul suprem al acestuia spre mântuirea lumii. Creștinii, catolicii și ortodocșii cred că în timpul oficierii sacramentului Euharistiei, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele lui Iisus, chiar dacă forma exterioară a vinului și pâinii nu se schimbă.

Denumirea mai veche e frângerea pâinii  și e întâlnită în Noul Testament:

„Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni… Toți împreună erau nelipsiți de la templu în fiecare zi, frângeau pâinea în case și luau hrana cu bucurie și curățenie de inimă.”

Euharistia apare în textele cu privire la Cina cea de Taină din al doilea legământ:

„Căci de la Domnul am primit ce v-am dat; și anume că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și mulțumind (euxharistesas), a frânt-o și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; aceasta să o faceți întru pomenirea mea”.”

Ștefan fusese întrebat de credincioși ce fel de pâine se folosește pentru euharistie și  ce fel de vin.

Răspunsul a fost simplu: pâine de grâu și vin din boabe de struguri.

Dar cineva, poate ca să-l încurce, îi spuse că a citit undeva că Iisus a sărbătorit la Cina cea de Taină paștele evreiesc și deci era pâine nedospită. Ștefan i-a răspuns că, după Evanghelia lui Ion, Cina cea de Taină a avut loc înainte de paștele evreiesc, deci s-a folosit pâine dospită.

Altcineva îl întrebă ce înseamnă liturghie și dacă e totuna cu missa. Ștefan răspunse că liturghie înseamnă lucrare publică, iar missa înseamnă pentru ortodocși doar compoziția muzicală a liturghiei catolice.

Jertfa Euharistiei și jertfa Crucii sunt o unică jertfă. Euharistia este semnul egalității, legătura dragostei, ospățul pascal în care este primit Hristos, sufletul este umplut de har și este dăruită arvuna vieții veșnice.

Schimbarea totală a substanțelor, a pâinii în substanța trupului lui Hristos și a unei substanțe totale a vinului, în substanța sângelui se numește transsubstanțiere și se realizează în rugăciune euharistic, prin eficacitatea cuvântului lui Hristos și a acțiunii Sfântului Duh.

Liturghia euharistică  se focalizează pe patru momente,  în limbaj liturgic fiind: ofertoriul, anafora, frângerea și cuminecarea.

Ofertoriul descrie aducerea pâinilor și vinului de către credincioși, iar episcopul le primește din mâinile lor pentru a le pune pe masă.

Anafora este o rugăciune lungă, rostită de episcop sau de către preot, în cadrul căreia se mulțumește lui Dumnezeu pentru creațiune și pentru mântuire, pomenindu-se de asemenea moartea și învierea lui Iisus. De obicei anaforele conțin un sanctus, cuvintele instituirii (Luați, mâncați… Luați, beți…) și o epicleză.

Frângerea ne arată că Iisus este prezent pretutindeni în fiecare parte din întreg.

Cuminecătura se face  cu lingurița. Slujitorul pune pâine euharistică în potir, apoi, cu o linguriță, ia părticelele înmuiate și le pune în gura cuminecatului.

Alte elemente în slujirea liturghiei sunt sărutarea păcii, ectenii și rugăciuni către popor, rugăciuni pregătitoare cuminecării, rugăciuni și imnuri de mulțumire, precum și binecuvântarea de la sfârșit.

Penultima dintre taine o cunoscuse cu ceva vreme în urmă.

Nunta, Cununia este Taina prin care un bărbat și o femeie care s-au hotărât liber să trăiască împreună tot restul vieții, cu scopul de a se ajuta reciproc, de a naște și crește copii, de a se feri de desfrânare, primesc prin rugăciunile preotului  harul divin care sfințește legătura lor și îi ajută la îndeplinirea scopului lor.

Fiecare dintre cele șapte Taine are un moment solemn, de maximă amplitudine, care se numește epicleză; e momentul în care se invocă prezența Sfântului Duh în legătură cu Taina respectivă. La taina cununiei, momentul solemn nu este acela când se pun cununiile, nici atunci când se citește Sfânta Evanghelie, ci atunci când preotul rostește cea de a treia rugăciune a nunții, săvârșind consacrarea legăturii dintre bărbat și femeie:

„Însuți și acum, Stăpâne, trimite mâna Ta din Sfântul Tău locaș și unește pe robul Tău…, cu roaba Ta…, pentru că de către Tine se însoțește bărbatul cu femeia. Unește-i pe dânșii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruiește-le roadă pântecului, dobândire de prunci buni.”

Apoi preotul le împreună mâinile, rămânând așa până la sfârșitul slujbei. Semnul văzut al sfințirii nevăzute a acestei binecuvântări este deci unirea mâinii drepte a bărbatului cu dreapta miresei și binecuvântarea lor.

După cum Hristos a iubit Biserica Sa, așa și soțul trebuie să-și iubească soția; precum Biserica se supune lui Hristos, așa și soția se supune soțului.

Sfântul Teofan Zavoratul le spunea celor care doreau să-și întemeieze o familie:

„Căsătoria are o mulțime de mângâieri, dar e însoțită de numeroase griji și necazuri, deosebit de adânci câteodată. Să vă gândiți la asta, atunci când vă veți lovi de așa ceva, să nu fiți luați pe neașteptate. Acum sunteți doi. În doi bucuriile sunt mai puternice, iar necazurile se rabdă mai ușor. Să vă ajute Dumnezeu să  n-aveți despărțire de nimic, ci toate să le aveți de obște – o singură inimă și un singur drum în viață.”

Înainte de a primi Taina Cununiei, mirii trebuie să se pregătească pentru a primi Duhul Sfânt. Trebuie să-și primenească sufletul prin Sfânta Spovedanie și participarea la o Cateheză prin care să afle despre obligațiile și datoriile soților față de Dumnezeu și Biserică, unul față de altul, a mirilor față de nași, față de părinți.

Biserica nu admite decât maximum trei căsătorii și asta numai pe motive bine întemeiate, cum ar fi decesul unuia dintre soți.

Dar nunțile și cununiile religioase nu se pot face oricând. Biserica ortodoxă română interzice cu desăvârșire oficierea cununiei religioase în cele patru posturi de peste an; în ajunul zilelor de miercuri și vineri; în ziua marilor praznice creștine, cum sunt: Sfintele Paști și Săptămâna Luminată, de la Crăciun până la Botezul Domnului; în Duminica Rusaliilor; la Înălțarea Sfintei Cruci; la Adormirea Maicii Domnului.

Căsătoria a fost instituită în Rai. Hristos spune:

„N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie?”

Și a zis:

„Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.”

Sfântul Clement al Alexandriei spune:

„Dumnezeu a creat bărbat și femeie. Bărbatul este Hristos, iar femeia este Biserica.”

Lucian Strochi