□ Am o mare stimă pentru nebuni. Când aleg să fie cineva, aleg numai personalități accentuate. Noi, ceilalți, ne mulțumim adesea să fim doar noi înșine. □ Am o rezervă față de unele rezervații. □ Am observat cu surprindere că oamenii amabili sunt întotdeauna calmi. □ Am recitit de curând pe Dante. Câtă frumusețe, câtă risipă! □ Am riscat de mai multe ori pentru viață, dar nu pentru că nu mi-e dragă, ci pentru că o iubesc enorm. □ Am un dinte pe tine. Și nu e canin, ci măsea de minte. □ Am văzut atâtea corăbii plecând de la țărm, încât cred că au fost descoperite sute de continente. □ Am văzut pe marginea unui drum un indicator  cu o săgeată și o indicație:  Spre eternitate. Curios, pe drum nu trecea nimeni. □ Am vrea ca prietenii noștri să fie aceiași, dar să nu se repete. □ Amabilitatea a avut dintotdeauna un preț cam piperat. □ Amabilitatea este, pentru iubire, camera neîncălzită dintr-o locuință superbă, iarna. □ Amabilitatea nu costă, dar poate fi profitabilă. □ Amabilitatea și politețea sunt fiicele disprețului. □ Amanta e bună atunci când te ajută să uiți ceea ce știi prea bine despre defectele celorlalte femei. □ Ambiția poate fi începutul gloriei, dar cel mai adesea e sfârșitul ei. □ Amanta e sosia soției. □ Amantele sunt iubitele de la oraș, ibovnicele  – cele de la țară (din gândirea unui tânăr). □ Amarul face dulcele acceptabil. □ Amator e acel individ care știe câte ceva din toate și crede că își poate revendica toate tainele universului. □ Amatorii se pricep la orice. Profesioniștii au competențe din ce în ce mai restrânse. Dar mai adânci. □ Amănuntele alcătuiesc întregul. Viața ta e suma tuturor clipelor, banale sau astrale. □ Amână cât mai mult să ai ultimul cuvânt. Astfel vei trăi până la adânci bătrâneți. □ Ambasadorul perfect este acela care, vorbind impecabil limba țării în care a fost trimis, gândește în limba sa și pentru țara sa. □ Ambiguitatea este magia de a spune mai multe într-o singură expresie. □ Ambiția fără inteligență este ca o plonjare de la trambulina de 10 metri într-o piscină fără apă. □ Ambițiile sunt un fel de abțibilduri (din gândirea unui copil). □ America a fost descoperită de atâtea ori, încât până la urmă trebuia să poarte un nume. □ Americanii sunt acei pacifiști care fac totul pentru apărarea Democrației. Oriunde, oricând și cu orice mijloace. □ Amestecă-te printre oameni. Doar așa vei putea fi cu adevărat singur. □ Amintește-mi să-ți amintesc să-i amintești.. □ Amintirea are imensul avantaj că nu se uzează niciodată, putând fi folosită ori de câte ori este nevoie. □ Amintirea e bună pentru că face o selecție plăcută a faptelor petrecute. □ Amintirea este libertină, iar visul anarhist. □ Amintirea este o minciună inocentă: deformează detaliile, ne pune într-o lumină favorabilă, estompează tot ce este neplăcut și apare exact atunci când ai nevoie de ea. □ Amintirea nu e atât de dezinteresată precum pare. Altfel spus: nu vrem decât amintiri convenabile. □ Amintirile nu au miros, ci parfum. □ Amintirile se șterg treptat. La început se pierd câteva detalii, apoi episoade întregi. În final, ajungi să confuzi o amintire cu alta, o iubire cu alta, o moarte cu alta. □ Amurgul poate fi la fel de sângeriu precum răsăritul. Diferă însă prada: amurgul a devorat ziua, iar răsăritul, noaptea. □ Amurgul trebuie să se hotărască odată, cu ce parte a zilei ține. □ Anatomia se ocupă de cadavre, fiziologia de cum să nu devii cadavru. □ Ancora are de multe ori forma inimii. □ Ani de zile m-am minunat de incredibila alcătuire a lucrurilor. După aceea am fost declarat cu o majoritate confortabilă înțelept. □ Animalele cu sânge rece sunt însetate de sânge cald. □ Animalele sunt după gratii, oamenii după zăbrele. □ Animalul heraldic al cizmarului este miriapodul. □ Animalul se retrage, omul se reculege. □ Anonima este o crimă comisă pe la spate și la adăpostul întunericului. □ Anonimatul e adesea un refugiu confortabil. □ Anonimii au cei mai puțini dușmani. □ Anonimii scriu anonime ca să iasă din anonimat (din gândirea unui elev). □ Anonimul este acel artist ajuns atât de celebru, încât nu mai are importanță cum îl cheamă. □ Anotimpurile au fost inventate de Dumnezeu pentru a le arăta oamenilor că timpul se schimbă, deși rămâne neschimbat. □ Anotimpurile se ofilesc; numai florile rămân vii. □ Apa este mult mai periculoasă decât vinul. Numărați înecații și îmi veți da dreptate. Aproape nimeni nu se îneacă în vin. □ Apa, dacă e prea curată, nu are niciun gust. Poate fi folosită în medicină, dar nu e bună de băut. □ Aparent un fenomen individual, arta e până la urmă socială, prin însăși menirea ei. □ Aparent, nimic nu e mai zburdalnic decât gândul. În realitate, el nu se dezlipește de noi, ca pruncul de la sânul mamei. □ Aparent, vorba și gândul sunt imateriale. În realitate poți duce vorba, nu și gândul. □ Aplauze nu are decât plural. Asta pentru că nu poți aplauda cu o singură mână(din gândirea unui copil). □ Aplauzele ascund bâlbâiala palmelor. □ Aprinde lumânări numai dacă e întuneric. □ Aprinde lumina și pentru orb. Poate n-o va vedea, dar se va putea încălzi puțin. □ Aproape toți vicioșii ne sunt simpatici. De ce oare? □ Ar fi atât de bine pentru rău, dacă n-ar fi binele. Și atunci poate răul s-ar strădui să fie bine. □ Ar fi extraordinar dacă și cuvintele ar năpârli. □ Ar fi mai bine să ocoliți moartea. Și nemurirea e un lucru plictisitor, dar moartea e sâcâitoare, urâcioasă, nedreaptă și de cele mai multe ori fără haz. □ Ar fi vrut să audă un basm fără eroi și fără alte personaje pozitive. □ Ar fi vrut să iubească o fată visătoare. Nu era o fire romantică; dimpotrivă, era una practică. Voia să fie cu ea cât mai mult timp. Voia să fie cu ea și în somn. Și somnul înseamnă aproape o  treime din viață. □ Ar mai exista religie dacă n-am accepta ideea că există rai și iad și că vom trăi și dincolo de această lume? □ Ar trebui dată o lege aspră împotriva folosirii citatelor. Un citat bine decupat e un șperaclu pentru toate ușile. □ Ar trebui editat și un calendar păgân. Sau măcar unul cu sfinți eretici. □ Ar trebui interzise ca nume bordelurile. Cât de adevărat e numele de casă de toleranță! □ Ar trebui introdus un cod deontologic al scriitorului, prin care să se pedepsească drastic erorile, exagerările, arghirofilia, deviațiile comportamentale, lipsa de talent și de moralitate comune tuturor artiștilor cuvântului. Odată aplicat, acest cod ar contribui decisiv la eradicarea acestei specii umane. □ Ar trebui mai multe scrieri despre Unu. □ Ar trebui să aplicăm forța centripetă și cea centrifugă frumuseții. Abia atunci ea se va ivi întreagă, în toată splendoarea ei.

Lucian Strochi