□ Lipit, ciuruit de găuri, de parcă ar fi un vas antic de Cucuteni, craniul rămâne totuși cel mai important os al omului. □ Lipsa de perspectivă e și ea o perspectivă. □ Locuțiune: atunci când nu-ți găsești cuvântul potrivit și folosești mai multe cuvinte pentru a spune același lucru. □ Lucrurile au pătruns atât de adânc în noi, încât le avem până și în urechi: scăriță, ciocănel, nicovală. □ Lucrurile se micșorează odată cu creșterea noastră. Casa în care m-am născut era o vilă impozantă. Acum e doar o modestă căsuță părintească. □ Lume ce vorbea în versuri și gândea în poezii. Am cunoscut doi oameni de acest fel strecurați în zilele noastre. Unul era geniu, celălalt nebun. Dar niciunul nu părea prea fericit. □ Lumea noastră nu e altceva decât visul de moarte, agonia unui cap de zeu decapitat, care rătăcește prin univers. □ Mai bine un adevăr neverosimil, decât o minciună credibilă. □ Mai mult ca perfectul e un timp al trecutului, nu al prezentului – cum cred unii. □ Maimuța se teme de oglinzi. Odată, privindu-se într-o oglindă, o maimuță a avut un coșmar: din argintul adânc o privea zâmbind un om. □ Majoritatea vegetarienilor sunt carnivori pocăiți. □ M-am rătăcit pe potecile vieții și astfel te-am descoperit pe tine, floare a florilor, dor al dorurilor, mireasă între mirese. □ Mamă bună, mamă naturală,  mamă surogat,  mamă vitregă, mamă țară, mamă a tuturor. Cam multe mame și cam puțini tați, reflex al matriarhatului, se pare. □ Mare e grădina ta, Doamne! Și mai e și plină de buruieni! □ Marele Orb a spus: Atât de virilă privirea-mi, încât, dacă aș deschide pentru o clipă ochii, până și  aerul ar înmuguri. □ Marile descoperiri s-au făcut din întâmplare. E adevărat. Numai că, de fiecare dată a fost cineva care și-a dat seama de importanța acelei întâmplări. □ Masca poate ascunde orice, mai puțin propria-i mască. □ Matematica e atât de exactă și de lucidă, încât operează cu erori, fracții periodice, calculul probabilităților, reducerea la absurd și numere în modul sau iraționale. □ Mă apropii de oamenii vii, așa cum vă apropiați voi de muribunzi. □ Mă neliniștește liniștea ta. Mă neliniștește neliniștea ta. Mă neliniștește tot ce e în legătură cu tine. □ Mă tem mai mult de un lătrat de cizmă decât de câine. Cel din urmă poate fi și prietenos. □ Mă țin bine de scară. Știu că trebuie să înaintez, dar nu mai știu dacă trebuie să urc sau să cobor. □ Măgarul e un iepure supradimensionat care s-a visat leu. Altfel e un căluț amuzant. □ Măgarul scarpină pe alt măgar. Nu vă înțeleg indignarea: ce, ați fi vrut să scarpine un leu? □ Melcul e animalul cu cei mai mulți dinți. Noroc că e vegetarian…□ Memoria ne ajută nu atât să reținem ce ne spun alții, cât să nu ne mai repetăm noi. □ Metaforă rară: clopot cu limbă de văduvă. □ Meteoritul poate fi considerat o operă de artă? În fond costă uneori milioane de dolari și adesea e răsfățatul muzeelor. □ Mielul blând suge la două oi. Mielul agresiv suge de la toate oile. □ Mila e un sentiment suspect dacă provine din orgoliu. □ Mila marină îmi impune mai mult respect decât mila creștină. □ Minciuna are picioare scurte, dar mai e mult până când va ajunge șarpe. □ Misoginul e un afemeiat ascuns, pervers și cel mai adesea căsătorit. □ Mitul e o paralizie a gândului. □ Moartea e un funcționar public care nu poate face grevă, nu poate intra în concediu (de odihnă, fără plată, de boală), deși lucrează la foc continuu. □ Monada e greu de acceptat; nimeni nu pare dispus să-l calce în picioare pe Dumnezeu. □ Monogamă: o femeie îndrăgostită de o monogramă. □ Mori de mai multe ori și trăiești doar o dată. Curios: și reciproca e adevărată. □ Muzica se scrie doar cu șapte note, sunete. Și poezia are doar șapte vocale. Consoanele nu sunt decât bemolii, becarii, diezii vocalelor. Adică accidente. □ Nu există repaus absolut, așa cum nu există nici mișcare absolută. □ Naivitate: copil țineam în mână ouă de broască. Credeam că sunt ochii peștilor pescuiți peste zi. Copil țineam în mână ochii de pește: credeam că sunt nasturii lui Dumnezeu. Copil țineam în mână nasturii lui Dumnezeu: credeam că sunt ochii cuvintelor. Copil țineam în mână ochii cuvintelor: credeam că sunt ouă de broască. □ N-am înțeles de ce primejdia este semnalată și semnalizată de două femururi încrucișate. O femeie care stă picior peste picior e mai puțin expusă primejdiei decât una cu picioarele desfăcute. □ N-am știut niciodată care e adevăratul capăt al funiei. □ Natura nu face nimic incorect, dar destule lucruri indecente. □ Ne hrănim cu toții din trupul ambiguității. □ Ne lipsesc câteva muzee importante: al ploii, al absenței, al inocenței, al bunului simț, al pudorii, al secetei, al stelelor căzătoare, al îngerilor și al Diavolului. □ Ne naștem egali. Avem destul timp să ne diferențiem după aceea. □ Ne naștem fără voia noastră, suntem botezați fără voia noastră, creștem fără voia noastră, visăm fără voia noastră, ne căsătorim fără voia noastră, murim fără voia noastră. În rest, trăim de la o zi la alta, cu voia Domnului…□ Ne scăldăm sau nu  în aceeași apă. Depinde de administratorul piscinei…□ Nici măcar sfinții, îngerii sau diavolii nu sunt egali? Unde să mai cauți atunci democrația? □ Niciun cap nu seamănă cu altul. Așteptați până când vor deveni cranii. □ Niciun carierist nu și-a început cariera într-o carieră. □ Niciodată nu am știut ce vârstă am. Și n-o spun din calcul sau cochetărie. Mai mult: uneori cred că am murit demult, alteori că nu m-am născut încă. □ Nimeni nu a stat suficient de aproape de un crocodil pentru a-i aprecia sinceritatea lacrimilor. □ Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii! –spuse judecătorul și reteză hotărât gâtul curcanului.  □ Nimeni nu-și cunoaște și recunoaște neputința, limitarea, înfrângerea, inferioritatea. Dacă nu ar fi așa, am avea multe gropi comune din cauza miilor de sinucideri colective.

Lucian Strochi