□ Se credea generos, doar pentru că hrănea zilnic porumbeii din fața primăriei. □ Se credea patriot numai pentru că se născuse de ziua națională. □ Se îmbăta cu apă rece. Asta pentru că îneca un cub de gheață într-un pahar de votcă de cea mai bună calitate. □ Se spune că era cândva o țară unde oamenii primeau la naștere pe lângă certificatul de naștere și pe cel de deces. Nu ni se spune și dacă oamenii aceia erau mai fericiți decât ceilalți. □ Secret e acel lucru pe care nu îl știe nimeni. □ Setea de simetrie înseamnă salvarea și condamnarea noastră ca oameni. □ Simbioza este un concubinaj dintre două lucruri diferite care trăiesc consensual. □ Sinecdocă – o metaforă pentru criză, adică partea pentru întreg. E mai simplu să spui „ochii tăi” decât să faci o descriere completă a iubitei, descriere de două ori inutilă. □ Sinestezia este anestezia unui simț înlocuită de trezirea celorlalte simțuri. □ Singura întârziere cu care era de acord era să-i întârzie moartea. □ Singurele femei frumoase sunt cele care curg. □ Singurul cor perfect este muntele. El face o voce să pară mii și invers. □ Sirena e o femeie prea nehotărâtă sau un pește prea inteligent. □ Slova aduce slava. □ Spiritul e ca spirtul. Se evaporă, arde și cred că are o frumoasă culoare albastră, celestă. □ Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cât trăiești. □ Statuile nu râd niciodată. Oare? □ Stilul este trădarea sublimă a fiecărui autor. □ Strânge bani negri pentru zile albe. □ Struțul este o pasăre care nu poate zbura și din această cauză nu poate fi cu capul în nori. A găsit însă o soluție comodă: și-l ascunde în nisip. □ Sunt nehotărât: nu știu dacă să-i las să facă așa cum vreau eu sau să le interzic să facă așa cum vor ei. □ Sunt un tradiționalist: prefer cascada unei fântâni arteziene. Chiar dacă prima înseamnă cădere, iar a doua înălțare. □ Suntem totuși și un popor al mării. Ați observat cât de mult seamănă opinca cu o barcă? □ Suntem un mezocosmos, adică pulbere de stele: amintirea stelei de mare și nostalgia stelei galactice. □ Șahul e inversul literaturii: faci zece mutări geniale și una slabă și pierzi partida. În literatură, dacă scrii zece pagini geniale și una foarte proastă, câștigi o capodoperă. □ Șapte e cifra inițierii. E drept că seamănă cu o coasă, dar…□ Șarpele: decât două limbi, mai bine una despicată. □ Și cărțile pot suferi o uzură morală. □ Și cel care iubește poate pedepsi. □ Și inima poate avea viermi. □ Și nenorocirea care te-a lovit a avut nevoie de o perioadă de incubație. □ Și toate-așteaptă-n versuri mântuire. □ Și umbra unei idei poate fi frumoasă. Cu o condiție: ideea însăși să nu fie pocită. □ Și-a dat arama pe față. Regretabil. Era cu totul altceva dacă-și dădea argintul, aurul sau platina. □ Și-a salvat viața, întrucât trenul în care era a intrat în ultima clipă pe o linie moartă. □ Șmecherul e ca ștecherul. E eficient doar dacă e pus în priză. □ Șocul viitorului este infinit mai grațios și mai acceptabil decât șocul trecutului. □ Șoferul e un animal de pradă care crede că poate stăpâni o herghelie. □ Ștampila e copita unui animal terestru care locuiește prin birouri și care răspunde doar la un singur cuvânt: Șefu’! □ Știința mea a pus hotar grădinii mele. Neștiința mea a întemeiat  o împărăție. □ Tăcut ca un pește, gălăgios ca o broască, înțelept ca un șarpe și liber ca o pasăre în zbor. Animalul acesta trebuie să fie omul. Ce va urma mai departe pe scara evoluției? □ Te asemeni atât de mult cu mine, de parcă am fi frați. Și, după unele bârfe, chiar suntem. □ Te iubesc pentru imperfecțiunile tale care pot corecta perfecțiunile mele. □ Te voi privi până când voi deveni privire. Seamănă cu o declarație de dragoste a unei statui pentru o altă statuie. □ Te-aș ascunde într-o metaforă, dacă aș avea certitudinea că te mai găsesc. □ Teatrul proletcultist cultiva lupta dintre bine și prea bine, dintre mai bine și foarte bine. Și totul e rău când se termină prea bine. □ Teme-te de greci, chiar atunci când își fac daruri. □ Textul pe care îl recita era atât de profund, de arzător, că avea nevoie permanent de un sufleor. Să-l mai răcească. □ Tezeu e un erou cam tezist. □ Tigrul poate pretinde și el că a ucis în legitimă apărare. □ Tindem spre involuție. Ca oameni ne dorim zborul, specific păsărilor, aflate nouă pe o treaptă inferioară în evoluția vertebratelor. □ Tiranul e un democrat devenit indezirabil. □ Toată viața a colecționat erori. Un singur lucru i-a scăpat: n-a observat că și el era o imensă, unică, absolută eroare. □ Toată viața învățăm să devenim muritori. De aici și importanța pe care o acordăm comemorărilor. □ Toate lichiditățile lui erau extrem de solide. □ Toate lucrurile tind spre perfecțiune. Un exemplu: muntele vrea să fie piramidă. □ Toate marile iubiri se termină cu o moarte. Cu excepția iubirilor născute moarte. □ Toate miracolele sunt simple, dar nu pot fi reproduse. Copyrightul e al lui Dumnezeu. □ Totul a fost scris, chiar și rândul acesta. □ Toți conducătorii ambițioși au fost mici de statură, semn că există,            într-adevăr, o lege a compensației. □ Toți înțelepții sunt prea bătrâni pentru a fi ascultați. □ Traducătorul e un trădător. Normal. Orice act de creație e o trădare. □ Tragedie optimistă, comedie tragică. E  o dramă să nu poți alege între ele .□ Trăiau într-un concubinaj simbiotic, dar plin de nodozități. □ Trebuie ascultată și cealaltă parte. De aceea avem două urechi. □ Trebuie să te obișnuiești cu greutățile, pentru ca lucrurile să ți se pară ușoare. □ Triunghiul e figura geometrică cu trei laturi (din gândirea unui elev). □ Trupul e pieritor, sufletul nemuritor. De ce plângi? Ai fi vrut să fie invers? □ Țărușul e singura armă perfectă. Poate omorî un viu, un mort sau un strigoi. □ Ținta e acel loc unic, unde trebuie să te refugiezi când au loc tragerile armatei, dacă vrei să scapi cu viață. □ Țipătul e superlativul absolut al strigătului. □ Țurțurele este o sabie care nu știe că sângele apă nu se face. □ Uit, dar nu iert. Sau iert, dar nu uit. Iartă-mă, am uitat ce voiam să-ți spun. □ Uitarea e o moarte mai subtilă, mai rafinată, mai acceptabilă. □ Umbre! Umbre! Umbre! Iată o posibilă replică de teatru. Dacă ar fi scris-o Shakespeare, ajungea celebră. □ Umbrela te apără de soare, pe ploaie, chiar de vânt, dar nu te poate apăra de umbră. □ Umilința e cea mai perfidă și mai puternică armă. Străbate orice platoșă, orice piept, orice inimă. □ Un actor se lăuda că a jucat un rol de o mie de ori. Mare lucru – spuse iritat un cerșetor. Eu joc de o viață rolul acesta și nu mă mai laud atâta! □ Un bărbat cu mai multe amante e fie un artist, fie un timid nehotărât. □ Un cal nu poate deveni măgar, decât dacă în prealabil a fost om. □ Un muzeu al ignoranței este imposibil pentru că ar fi prea neîncăpător. □ Un nebun spunea doar atât: O păpușă nu-i o ușă! □ Un posibil mit: o pasăre ciudată mă crezu un măr și mă ciuguli de două ori. De atunci văd. □ Un semidoct vorbea de anus domini. Cu siguranță că Dumnezeu își întorsese fața de la el. □ Un regat pentru-o regală. Un regat pentr-un regal. Un  regat pentru un renegat. Să fie doar jocuri de cuvinte? □ Unde sunt pădurile de altă dată? S-au topit odată cu zăpezile…□ Uneori copiii îi înnobilează pe părinți.

Lucian Strochi