□ Uneori și natura se apără de oameni, practicând tactica pământului pârjolit. Așa că nimic nou sub furtună. □ Uneori și planul înclinat poate fi o trambulină. □ Uneori și virgula poate fi retorică. □ Unii ar schimba oricând o aureolă pe o farfurie cu mâncare de același diametru. □ Unii au darul suptului, alții al dedesubtului. □ Unii fac alergie la flori, alții la polen. Am cunoscut pe cineva care făcea alergie la frumos. □ Unii laudă sămânța, alții fructul, alții pomul. Eu laud triunghiul naturii. □ Unii sunt purtători de cuvânt. Alții, de vorbe. □ Unii transformau turnurile în clopote. Alții transformau clopotele în tunuri. Unii istorici au protestat: nu auziseră încă de reciclarea metalelor. □ Universul e destul de mic, dacă poate încăpea în ochii iubitei. □ Ura este un sentiment durativ. Ca să poți urî, trebuie să ai vocația diacroniei.□ Urăsc diminutivele, pentru că încearcă să ți se bage mereu sub piele. □ Urăsc perfecțiunea pentru lipsa ei de imaginație. Un exemplu; structura fagurelui. □ Urna: locul unde se îngroapă speranțele oamenilor. □ Versul nu are nici avers, nici revers. □ Versurile: „Iubito, mă uitam la tine/Ca un pungaș la ceasul unui lord ” sunt arhaice, anacronice, întrucât nu mai există nici pungași, nici lorzi. □ Viața e o permanentă ezitare a nemuririi. □ Viața poate fi doar o pierdere de cuvinte. □ Victima nu are probleme de conștiință. Călăul, câteodată. □ Victima poate ucide o altă victimă. Călăul, niciodată. Nu ar fi deontologic. □ Viitorul este oglinda trecutului. Așa e. Dar până și oglinzile deformează…□ Violul unei pagini imaculate e la fel de grav ca violul unei fete mari. Numai că, în primul caz, se vor găsi avocați abili care să declare violul, pamflet. □ Virginitatea este o virtute supremă, dar până la o anumită vârstă. După acea vârstă e pedepsită, chiar de Dumnezeu, ca orice lucru contra firii. □ Virtuozul poate fi virtuos. Invers e mai greu. □ Visa că e un arc străpuns de propria săgeată. □ Visez un zgomot perfect. Doar atunci muzica s-ar dezlipi de sunet. □ Visul unui popor poate fi coșmarul altor popoare. □ Viul doare. Pentru că e un reactiv puternic împotriva morții. □ Vorbea atât de încet, de parcă s-ar fi temut tot timpul de o avalanșă. □ Vorbea dezinvolt despre esențe, de parcă erau tincturi. □ Vrea să te ajute sincer. Ai tot dreptul să-l suspectezi. □ Vremea e probabilă, pentru că nici ea nu mai știe cum să mai fie. □ X poate fi rază, necunoscută, cruce și literă. Destul de bine, la urma urmei. □ Xilofonul e un sfert de pian pedepsit. □ Y a fost inventat de greci, pentru a ascunde faptul că au împrumutat alfabetul de la fenicieni. □ Zebra e un cal alb cu dungi negre – cred europenii. Zebra e un cal negru cu dungi albe  – cred africanii. Adevărul e că zebra nu e un cal și nici nu are dungi. □ Zeii îmi plac, în măsura în care sunt și oameni. □ Zgomotul e mai natural decât sunetul. □ Zimbrul nu e rar doar din cauza timbrului său. □ Zmeul poate fi ușor tras pe sfoară. Cu două condiții: să fie de hârtie sau să-i vorbească o zână. □ Zoon politikon înseamnă animal social, nu animal politic. Dar până să afle asta, semidocții au și întemeiat câteva partide. □ Zugravul de subțire a schimbat bidineaua cu pensula și se crede pictor. A uitat că, în orice muncă, importantă e mâna, nu unealta. □ Zvastica: pentru unii soare, pentru alții ciumă. Dar tot cu pretenții solare. □ Zweig vorbea de orele astrale ale omenirii. În realitate e vorba doar de câteva secunde, dar și acelea venind adesea în momente inoportune.

AM GĂSIT ȘI  VERSURILE DE MAI JOS. NU AVEAU NICIO PRECIZARE, NICIO INDICAȚIE, NICIUN COMENTARIU. CURGEAU UNUL DUPĂ ALTUL, APARENT ÎN NEORÂNDUIALĂ:

IUBIREA ♦ Iubirea e blestem și-adâncă rugă, / Săpând la temelii o mănăstire; /  E cea dintâi poruncă și zidire, /  Cuvânt cerând statuilor să fugă. //  Un substantiv ciudat, ce se conjugă /  Și-un duh păgân de dincolo de fire; /  Un adevăr profund în amăgire, /  Un lacom timp, flămând, ce vrea să sugă. //  Iubirea n-are chip, icoane, semne… / Dar face blând să se înalțe demne /  Și târâtoarele din ascunzișuri… //  Și scoate poama coaptă din frunzișuri… /  E foc cumplit ce arde fără lemne /  Și vag adoarme, alb, în tandre visuri./

TIMP TRĂDĂTOR ♦ N-aș fi crezut că ne vom bate-n spade, /   În versuri, ca săgeți din arcuri  trase; /  Și în priviri,  și-n inimi, și în oase, /  În ploi nebune  și în reci cascade. // În gânduri ne-am bătut, și-n nopți focoase; /  N-aș fi crezut că nu-mi ești frate, bade…/  Păreai atât de blând, de  cumsecade: /  Un mesager cu – atâtea plicuri roase. // În tine am crezut, cum cred în mine /   Aceiași arbori, ierburi, ceruri, grâne/  Eram ca mâna să-ți sărut,  stăpâne… //  Dar toate mi s-au șters printre lumine /   Silabele îmi par prea-nalte, spâne… /  Iubita mea – calp timp e pentru mine.

Lucian Strochi