SONETUL CĂRȚII ♦ Deschid o carte și ea mă citește, / Îmi vorbește de viață și de moarte; / Deschid ochii și se închide o carte: / Nu mai știu cine sunt pasăre, pește. // Rândurile, drumuri despletesc – se împarte / Litera de lemn, de piatră, dorește / Să cânte, să spună: încă iubește, / Într-un fel mai subtil și mai aparte. // Deschid o viață și dau de o carte / Sufletul meu îl tulbur și mă ceartă / Trupul meu e pentru el doar o poartă; // Închid o carte și dau de o moarte: / Iubirea ta  de lume mă desparte / Plutind prin vremuri cu atâta artă./

SONETUL FLĂCĂRII ♦ Te-asemeni tot mai mult c-o lumânare, /  Cu candela aprinsă noaptea-n schituri, / Cu o lumină bântuind vagi rituri, /  Icoană prea suavă în altare. //  Ești flacăra născând atâtea mituri: /  Pentru păgâni – o  sacră sărbătoare, /  O rază zămislită chiar de soare, /  Trădând, cu limbi de foc, comori în situri. //  Un răsărit de lună, poate-un apus…/  Cuvântul negru, sălbatic  sau supus; /   Jarul încins, cenușa să și-o doară? //  Tu curgi în jos, în taină, poate în sus…/  Iubesc, se vede pentru-ntâia oară/  Mireasă-n văluri strălucind fecioară./

SONETUL NOPȚII MAGICE ♦ În noaptea când te-am cunoscut, femeie /   Eram iubiți de vagi, subterane ploi; /   Și blând pronume se conjuga în noi / Și lacrima se prelungea-n scânteie…//   Eram tornadă, torent, vârtej,  șuvoi, /    Un curcubeu băut de curcubeie /   Sau apă vie, moartă, în știubeie / O ramură, din trunchi gingaș,  verde-altoi; //   Un singur trup, două suflete parcă, /  Singurii oameni în biblică arcă, /  Două suflete, în singur, iubit trup… /  Evadând în eternitate  să rup /   Blestem sălbatic,  cu ochi  roșii de lup /   Iubirea noastă astăzi se încarcă./

SONETUL SUFLETULUI MEU ♦ Sufletul meu  – nicio ispravă  – / Nu mi-e adus gata pe tavă; / E rezistent la dor, ispite, otravă / Sufletul meu e zvon în dumbravă. // Sufletul meu e-o oglindă concavă; / Prin el lumea-i mai largă, mai gravă. / Sufletul meu îmi face inima bravă / Ochiul inert, mâna pustie și sclavă. // Sufletul meu e o plasă, o avă / Prinde alt suflet, îl duce-n  enclavă. / Sufletul meu e puternic, e lavă / Și vindecă făptura bolnavă. // Sufletul meu, pe mare-i o navă / Pentru iubirea ta, e cuvânt și  e slavă./

SONETUL NAȘTERII NENAȘTERII ♦ Mă nasc din ochii tăi, cum din femeie, /  Fără dureri, se naște, poate, altul; /  Așa a socotit, biblic,  Înaltul: / Să fim născuți de-o Venus dumnezeie… // Căci important pe lume-i pasul, saltul, / Cum e, pentru lumină, o scânteie, /  Sau, pentru poarta vieții, e o cheie, / Și, pentru-o carte, este textul, șpaltul. // Dar pentru asta pregătim  asaltul, /   Cum preotul își încălzește psaltul /  Și pictoru-și pisează-atent cobaltul…// Din dans mă nasc la horă sau nedeie /  Cum cerul din zeița Astarteie / Cum slova se va naște din condeie…/

SONETUL MEU ȘI AL PĂMÂNTULUI  ♦ Din tine m-am născut,       mă-ntorc în tine, / Chiar dacă nu mi-ai dat, firesc, tiparul, / Chiar dacă Domnu – a mângâiat altarul /  Și a suflat asupră ta lumine… //  Nu știu cine mi-a stabilit hotarul, /  Ce luturi s-au unit, ce ape, tine; /  Ce forță din adâncuri astăzi vine, /  Să-mi judece destinul, chinul, harul. //  Și iată-mă, prin tine, un legământ: /  În veci ne leagă duh sacru de pământ… /  Poate vânt, poate  mormânt,  poate cuvânt. // Cine să știe, cine să ne spună? /  Apună și răsară veșnic lună, / Sunt neștiută, ne-nțeleasă rună… /

SONETUL  APEI  ELEMENTARE ♦ Nimic nu e mai generos  ca apa: / Iubește trupul, sufletul și gândul, / Cititul, scrisul și desigur rândul; /  Chiar și-n pământ ajută brazda, sapa. // Ca leac, nu-ți pierde timpul căutându-l: / Ajută lacrima, ochiul și pleoapa, /  Și  e modelul ce-l urmează capa / Când curge, lesne a găsit intrândul…//  Topită-n flori, în frunze sau în muguri,/ Ciudată, dreaptă e, precum lumina, / Duioasă când alintă rădăcina… // Cu soarele se-adună toamna-n struguri; /  Când plouă, arde în întoarse ruguri. / Și, între elemente, e divina… /

SONETUL NOII ERE ♦  Cearșaful alb duhnind a așteptare…/ Cu degete, cercetând, arse buze, / Cu ochi, gloanțe trase din archebuze /  Și sâni eliberați din închisoare…//  Cu gânduri strecurate ca meduze, /  Plutind între tăceri adânci și-o mare; / Cu mâini făcute pentru alinare /  Și în urechi cu scâncete lehuze; //  Cu umbre viorii ascunse-n coapse, /  Cu zâmbete ce par netrase capse, / Cu–un pântec umilind o emisferă…//    M-aștepți să ne-ntâlnim în noi sinapse /  Și – ntr – o iubire vag restanțieră / Vrem  să întemeiem o nouă eră…/

SONETUL EXTRATERESTULUI  ♦ din galaxii venit-am fără veste /   să-mi caut trupul printre voi, vecine /  cu așteptări, priviri și rugi divine /   descălecând semeț dintr-o poveste //   fiu de-ntuneric, lacrimă, lumine /   să vin din spații limpezi și  celeste /   în care nu va fi  a fost  și este /   astfel crezut-am eu că e mai  bine //   un suflet caut măcar de împrumut /   mai vreau de e nevoie și un sărut /   și minții mele tandră mângâiere //    visez dorinței să îi ofer un scut /   cerșesc veșmânt de zâmbet și durere /    și se cuvine  și-nceput de vrere/

SONETUL  IUBITEI MAGICE ♦ în tine porți sămânța nemuririi /  un cântec mut ce îl aud doar mirii /  cuminte îți aștepți șoapta robirii /  când te înalți spre marginile firii //  călăi sunt norii, razele doar zbirii /  în ochi se-adună-n pleoape trandafirii /  tu porți conduri ce-i poartă doar zefirii /  tăcută-noți privind spre insula iubirii //mai porți în gând potecile-amintirii / desprinsă ești din patima rostirii /  sfârșit de lume începutul spirii //  nu te iubește stânca nici menhirii /  și visu-așteptă-n marginea zidirii / totem ciudat e ceasul zămislirii /

SONETUL PĂSĂRII PHOENIX  Pasărea Phoenix nu e o măiastră…/   E vis, mugur străveziu printre stele; / Zbor retezat de gândurile mele; /   Crin înflorind din cenușă, nu-n glastră. //  E dans nebun de flăcări și de  iele…/  O lacrimă ce   s-a născut  albastră, /   Un fum pe câmpuri  ca iubirea noastră, /  Fierbinți fecioare, goale și rebele. //  Un cort de spaime, vag, adunând tăceri; /   Un astăzi fără de mâine și de ieri /  Un an fără toamne, fără primăveri…//  Un  început… final deopotrivă: /   Iubirea noastră-i navă în  derivă /  Și-o bucurie, recunosc, tardivă…/

SONETUL   NENĂSCUTULUI ♦ Te-am plămădit cu dragoste de mamă, /  Zidindu-te în zâmbet și săruturi; /  Pe umeri  crească-ți  aripă și fluturi, / Iar chipul tău să fie pus în ramă. // Înfiorând lumină, ape, luturi, /  Cu părul blond, întunecat, de-aramă, /  Să-mi iei, să-mi dai, a vieții mele vamă /  Să-ntemeiezi, prin tine, începuturi. //  Privirile-mi să-ți fie veșnic scuturi…/ Și-n gând, și-n vis, făptura ta mă cheamă /  Cândva vom fi, copile, de o seamă. // Dar eu fântână, tu  – doar grele ciuturi; / Vom popula mereu alte ținuturi… / Și pentru toate, Domnului dăm seamă./

Lucian Strochi