SONETUL  ANULUI NOU ♦ Cu greu  mă strecor acuma  printre  sfinți, /   Aureolă n-am, nici alte semne /   Și nici povețe, fapte sau îndemne, / Nu am  nici lacrimi, nici vreun  surâs,  n-am  dinți… // Așa s-a potrivit să fiu pesemne: /   Cum  mă născură părinții din părinți… /  Ei, visători, gândindu-și noi biruinți /  Și vieți frumoase, luminoase, demne. //   Din dragoste și-au plămădit speranțe: /    Subtil poemul ce-i  țesut din stanțe, /   Tivit cu doruri  rătăcind hoinare…//   Sau m-am ivit în alte circumstanțe…/   Oricum sunt fără timp și n-am hotare /  Și ard încet, cum arde-o lumânare. /

DACĂ ♦ Dacă n-ai fi fost femeie, / Erai trup de curcubeie, / Duh de stea și gând de zeie: / O dorită odisee. // Dacă n-ai fi fost femeie, / Erai rază sau scânteie, / Colier sau o camee, / Sau un fir de azalee. // Dacă    n-ai fi fost femeie, / Erai pas grăbit pe-alee, / Cântec trist –  o melopee, / Dans nebun la o nedeie. // Dacă n-ai fi fost femeie, / Erai dor de Dulcinee, / Marmură de Galatee, / Sau albastră orhidee. // Dar a fost să fii femeie, / O madonă dumnezeie, / Un fragment de epopee / Și a vieții mele cheie. // Dar a fost să-mi fii femeie: / Suflete mi te descheie, / Fă-mă dintr-un vis idee, / Într-o dragoste atee, // Necoruptă de condeie, / Amintită în mineie. / Apa vie să ne beie, / Timpul–n noi pe veci să steie.// Refren: / Dar a fost să-mi fii femeie, / Învelită-n curcubeie, / O madonă dumnezeie, / Într-o dragoste atee./

IUBIRE ♦ ai coborât în mine ca-ntr-o fântână, / neținându-mă de mână, / și mi-ai băut sufletul, necazul / și ți-ai răcorit obrazul / cu răcoarea gândurilor mele / cu subțioară de stele. / Iar eu cumpănindu-mi izvoarele / ce veneau de neunde, de la Marele, / îți descopeream sânii ca pietre de râu / abia rotunjite / abia descojite / ferindu-se de apa până la brâu. / Când ai coborât în mine eram fântână / de la începuturi, adică bătrână… / acum sunt lumina / deplina, divina / din care se adapă umbrele / și alungă-n descântec ielele / inelele / sumbrele /

ALĂTURI DE TINE  ♦ Alături de tine timpul îmbătrânind grăbit… /   Zidul cel mai drept și mai alb pare vag vălurit, //   Diamantul se refugiază în antracit, /   Păsările se înțeleg între ele tacit. //   Alături de tine hârtia  îngălbenește, /   Cuvântul comun se despică-n coadă de pește, //   Copacii își pierd, râzând, pe rând, rădăcinile, /   Ajung oameni de taină primenind luminile. //    Alături de tine trupul mi se pierde-n văzduh, /   Iar eu mă preschimb în gânduri, în cuvânt și în duh //    Apa devine când vie, când moartă, sfințită /   Și fierul – aramă, de meșteri zlătari cioplită. //   Alături de tine, crinul se apleacă regal, /  Parfumul tău, carnal, iubire, e fără egal, //    Minunile toate-s ascunse blând sub  căciulă /   Și spațiul trândav gângav se ascunde-ntr-o bulă…/

NU TE MAI TEME  ♦  Nu te mai teme, frumoaso, de toamnă… /    Culorile ei nu mint, nu pătează, /  Ci, timid, în vorbă, cast te îndeamnă: /    Rămâi cu  inima caldă și trează. // Complici, copacii aruncă cu roade, /   Ascund căderea frunzelor, prea clară /   Ai crede că cerul senin  se cade /  Să se primenească a primăvară. // Și noi călcăm pe frunze ca pe pleoape / Sfioși, șoptind doar versuri de iubire /  E-un murmur străveziu, de dor și ape /   Venind  cu alte vieți, c-o amintire. //  Și fagii-au plecat râzând din rădăcini /   Ca oameni vor să-i știm pentru vecie; /  Trădarea lor e cea mai gravă dintre vini /  Căci nu mai sunt a lumii lor solie. //  Acoperiți de aur și de sânge /  Solemni precum statui dintr-o  piață mov /          Ne-mbrățișăm atunci când codrul plânge /  Și ne rugăm în vis ca-ntr-un alcov. // Nu te mai teme, iubito, de toamnă, /   Atunci când ne plimbăm tăcuți pe alei /   Pentru mine toamna aceasta înseamnă / Că te-ai topit, albastră, în ochii mei…/

NOD 1 ♦ Trupul fără suflet nu mai miroase / Carnea nu se bucură fără oase / Când ferestrele fug e tristețe în case / Fără iubire femeile nu mai sunt frumoase /

NOD 2 ♦ În pasul tău se sparg oglinzi venețiene / Nebuni delfini în salturi mușcă din amurg / Spre șolduri triumfale privirile îmi curg / Și-o lume-ntreagă s-a ascuns sub gene/

NOD 3 ♦ Sunt sânii un suspin de mere coapte /  mustind de dor, a mosc, a cer, a lapte /  și se trezesc semeț în miez de noapte /  în cuib de vise și în ghem de șoapte/

ETERNITATE ♦ Lângă tine timpul se sleiește subit, / Fără flacără, fără lumină, chibrit. /  Arde în taină, în vatră, scrumit /  Din zâmbet coborând, din cuvânt, într-un mit.//  Statuile din parc sunt parcă geloase/  N-au nici vise, nici somn, nici carne, nici oase… /  Privirile, tandre, albastre, tăioase… /  Nici mâinile tale atât de frumoase //  Atât de departe, atât de aproape  / Sunt cântecul mut, tors de vânturi de ape / Mă-ngropi cu ninsoare păgână de pleoape… /  Sideral aceeași spirală     ne-ncape; // Nu știm ce suntem, ce vom fi, sau ce am fost… / Cine să spună al iubirii noastre cost… /  Eliberați din spațiu și din gând anost /  Să deslușim acum al lumii sacru rost /

ANCADA GELOZIEI ♦ Gelos pe fructe pân-la devorare /   Pe faptele știute  pe-ntâmplare /   Pe clipele senine sau ursuze /   Pe cine te   sărută-ntâi pe buze //    Pe luna-ncercănată și pe soare /    Pe șal molatic pe-ndrăznețe  bluze /   Pe sângele zvâcnind până-n picioare /    Pe șaua de pe iepe andaluze //  Pe avioane, tren, autobuze /  Pe neuroni axoni și pe sinapse, /  Pe vântul mângâindu-te pe coapse./   Gelos pe-ncuviințări, gelos pe scuze //   Pe fulgerul  ce-n ochii-ți reci nu moare /  Pe timpul troienind cu flori ninsoare //   Gelos pe fructe pân – la devorare/

ÎN ȚARA MINUNILOR ♦ în țara asta toată lumea  iubește /   undița se pupă în bot cu un pește /  lucrurile cu oameni  se țin de mână /   piatra și apa se-ntâlnesc în fântână /  ploaia și soarele iubesc curcubeul /   creștinul îndrăgește-n rugă ateul /   bogatul ia masa destins cu săracul /   îngerii se sărută aprig cu dracul /   fata de împărat trăiește cu zmeul / regele ajută femeia cu teul / focul cu apa același abur mai scot /   mâna și piciorul se întâlnesc în cot /  iarba paște-alături de oaie pământul / copacul se întrece-n goană cu vântul /  noi ne iubim aprins de mama focului / și învârtim  zâmbind  roata norocului /  și râul cu malul se întâlnesc  pe punte /   și moartea te sărută apăsat pe frunte/

Lucian Strochi