Am ajuns la Fez și m-am oprit acolo o vreme. Orașul este situat la o intersecție care leagă Fez de celelalte orașe mari ale Marocului: Tanger, Casablanca, Rabat, Marrakech. Dar, mai important, aici se găsea universitatea Al-Qarawiyyin, cea mai veche universitate cu activitate continuă, din lume. De această moschee-universitate-bibliotecă se leagă numele unor ilustre personalități: Ibn Khaldun, Muhammad al-Idrisi, Ibn Rushd (Averroes), Ibn Tufayl, Ibn Arani și mulți alții.

Moscheea fusese ridicată în veacul al IX-lea la cererea regelui Idris II, adică în timpul dinastiei idriside. În anul 859, moscheea avea o bibliotecă și o universitate. Aici te-am regăsit în plină acțiune.

Te numeai Fātima al-Fihrī și erai fiica negustorului bogat Muhammad  al- Fihrī.

Tatăl tău murise relativ tânăr și ai hotărât să-i folosești moștenirea pentru a lărgi moscheea, pentru a-i adăuga o școală (medrasa).  Ai trăit mult și am avut șansa să te cunosc  și să te recunosc. Dar de fiecare dată luam o altă înfățișare: eram când istoricul Ibn Khaldun, când filosoful Ibn Tufayl, când matematicianul Ibn al-Yasamin, când geograful Ibn al-Wazzan care am scris Descrierea Africii și care am fost botezat de aceea cu porecla de Leo Africanus.

Te-am cucerit, dăruindu-ți manuscrisul original al Kitabu al Ibar, precum și o copie a Coranului din secolul al IX-lea, Coran  pe care l-am scris caligrafic în stil cufic pe piele de cămilă.

Mi-ai arătat, cu răbdare și încântare, operele atâtor scriitori arabi și am citit împreună pagini încântătoare.  Îți amintești?

„Să-i fii, propriului tău suflet, prieten. Un prieten adevărat îți împarte bun sfat, te apără pe tine și pe tot neamul tău apropiat. Ei bine, dacă-i ești prieten sufletului tău, de ce să-l lipsești de sfat și apărarea de rău? Îl sfătuiești? Ba nu, îl îmbeți de plăceri; îl aperi – doar fiindcă trudă nu-i ceri. Pe viața mea, te porți cu el nedrept și viclean: sfatul tău e mai rău ca al sclavei Ban ‛Advan”. (M-ai lămurit că sclava era foarte frumoasă, dar sfaturile ei erau greșite pentru stăpânii ei). Am aflat de la tine că sufletul se numește nafs și se găsește în sânge, iar spiritul se numește ruh și nu e decât aerul care străbate corpul. Alți arabi credeau că sufletul ar fi o „pasăre care bate din aripi în corpul omului”. Numele acestei păsări e hama. Am păstrat un fragment intitulat chiar Suflet și corp:

„Dar, după ce cercetă toate părțile vizibile, negăsind niciun rău aparent –  și se afla în fața unei opriri totale, care nu afecta vreo parte mai tare ca alta – îi veni ideea că răul se afla poate într-un organ nevăzut de ochi, ascuns în adâncul corpului; poate că era un organ de care nu se puteau lipsi celelalte și, el fiind atins, răul se răspândise, pretutindeni. Nădăjduia că, de va descoperi acel loc, scăpându-l, ea își va reveni, fiindcă sănătatea părții vindecate se va răspândi în tot corpul și lucrurile vor fi ca înainte(…)”.

Și câte cuvinte nu am aflat de la tine! Mi le-ai dat într-un sul și eu     l-am păstrat cu toată grija. Iată cuvintele din sul: □ ‛āmma = oameni de rând, nespecialiști □ ‛aql = rațiune □ ‛ālim = savant □ ‛așl = rădăcină, origine □ bayān = comunicare, elocvență □ haraka = mișcare, vocală □ kalām  = rostire □ kātib = scriitor □ kitab = carte □ kitāba = scriere, proză □ luga = limbă □ mantiq = logică □ maqāmma =scurte bucăți de proză ritmată și rimată □ matal =exemplu □ qāri‛ = cititor □ rāwi = rapsod □  šā‛ ir =poet □ tawqif = revelație încheiată □ ‛udrit = iubire castă

La sfârșit, te-am răsplătit cu o maqamma:

MAQAMMĂ TERMINATĂ ÎNAINTE DE A ÎNCEPE

Ne-am strâns într-o seară, aşa într-o doară, când timpul de-afară  te înfioară. Înnebunise vântul, se-ntuneca şi cerul şi pământul, doar străveziu mai era, aşa cum îl ştiu, cuminte, în minte, cuvântul.

Stând pe divan, un pehlivan roşcovan, năzdrăvan, în haină havan, lâng-un paravan, ne zise: „E mare bravură să ai cenzură, în dreaptă cezură, versul să-ţi fie captură, ieşită pe gură, cu măsură, a minţii dublură”.

Un arlechin, anonim, altfel blajin, cu bluză carmin şi şalvari de satin  bleumarin, puţin libertin, spuse într-un suspin: „Ursuze muze, mofluze, obtuze, ar vrea să refuze, confuze, cuvinte călăuze, aflate în minte şi-n buze”.

Un influent agent aduse ca argument un fragment, document, din Orient, scris pe pergament, un testament, transcendent, plin de sentiment.

În încăpere se trezi vorbind şi-o muiere, cu durere, despre iniţiere prin înviere, cu plăcere despre mistere, despre cariere şi avere.

Un preot, plin de adoraţie, făcu o afirmaţie, o imprecaţie plină de incantaţie, despre creaţie, despre fascinaţie, într-o oraţie ce-i proba o certă vocaţie şi inspiraţie ce creară senzaţie.

În antreu, într-un ciudat antereu, un arhiereu certa un derbedeu, plebeu c-un provocator maieu şi mult tupeu.

O tânără abia ieşită din adolescenţă, în aparenţă, cerea decenţă, dar şi clemenţă, pentru lipsa de coerenţă şi esenţă, de experienţă, ce părea indecenţă sau chiar insolenţă, într-o secvenţă plină de virulenţă.

Aşa s-a întâmplat în acea adunare, unde fiecare vorbea prea tare, adunare ce unii o numesc şezătoare, iar alţii, nicio dramă, îi spun maqammă.

Ai zâmbit și m-ai amenințat cu degetul:

– Vezi să nu rămâi pe aici…

Când m-am sculat, plecaseși…

M-am gândit, nu știu de ce, la Vila Papirilor aflată la Herculaneum. Biblioteca sa de papirusuri a fost descoperită în 1750.

A aparținut lui Lucius Calpurnius Piso Caesoninus. Erupția Vezuviului din anul 79 a acoperit întregul Herculaneum.  Biblioteca conținea peste 1.800 de suluri de papirus, acum carbonizate. Rămăseseră din vilă statuile din bronz  și câteva fresce.

Și totuși s-a produs o minune. Folosindu-se imagistica              multi-spectrală, a fost posibil să fie citite papirusurile arse.

Dar nu s-a aflat că tu erai Rectina, soția mea, adică a nobilului Pedius Cascus.

Ai fost prietenă cu Pliniu cel Bătrân și, când au început primele semne ale viitoarei erupții, ai apelat la el să-ți trimită o navă pentru a-ți salva biblioteca.

Pliniu  a luat legătura cu mine, am plecat cu nava spre țărm, dar lava și cenușa au acoperit totul. Am salvat totuși sulurile. Pe tine nu    te-am mai găsit, dar am sperat că ai scăpat totuși.

Am salvat biblioteca greacă, scrierile unor scriitori și filosofi precum Homer, Hesiod, Orfeu, Epimenides, Archilochos, Solon, Thales din Milet, Pittacos din Lesbos, Idaios din Himera, Anaximandros, Anaximenes, Hippon din Samos, Diogenes din Apollonia, Socrate, Eschil, Sofocle, Herodot, Pindar, Tucidide, Pericle, Lycurg, Eschil, Theodoros din Cyrene, Hippocrates din Chios, Diagoras din Melos și mulți, mulți alții. Biblioteca a dispărut însă, împreună cu nava. S-a spus că a fost prădată de pirați. Sunt curios  dacă e așa, dacă pirații au citit acele cărți.

Am dispărut, dar nu și ca personaje. Pliniu cel Tânăr ne pomenește în scrierile sale în trei rânduri. Mai târziu, peste aproape două milenii, un scriitor de succes, Robert Harris ne pomenește și el în câteva pagini din romanul său Pompei. Deci nu numai sufletul, dar și numele poate fi nemuritor.

Iar eu știu că mai există o bibliotecă, încă necercetată (mai sunt de excavat peste 2.800 de metri pătrați din vilă), biblioteca romană, cu autori latini și unde se găsește și scrisoarea mea către tine, cea prin care ți-am încredințat sufletul.

Lucian Strochi