Acestor cărți li se adăugau, în dosare separate, diplome, ucazuri, scrisori, acte, însemnări, memorii, Testamentul lui Dimitrie Cantemir.

Mi-am  căutat cu îndârjire urmele sufletului. Și le-am găsit în două cărți: în Divanul sau gâlceava înțeleptului cu Lumea sau Giudețul sufletului cu trupul și în Istoria ieroglifică la Lamentația inorogului:

„Munți, crăpați, copaci, vă despicați,…plângă piatra cu izvoară, munții puhoaie pogoară, lăcașele Inorogului, pășunile, grădinile, cernească-să, pălească-să, veștedzască-să,… și pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele, suspinând, tânguind, neîncetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpezi izvoară, a izvorî vă părăsiți și-n amar vă primeniți…Clătească-să cerul, tremure pământul, aerul trăsnet, nourii plesnet, potop de holbură, întuneric de negură vântul să aducă. Soarele zimții să-și răteze,… stelele nu scânteieze, nici Galateea să lumineze… Mute-se Arcticul, strămute-se Antarcticul, osia sferească în doauă să se frângă… stihiile toate tocmirea să-și piardză, orânduiala bună în veci nu mai vadză,…de jale să se uluiască,… și dreptatea Inorogului în veci povestească.”

Aici, urmele sufletului păreau însângerate, sugerând o palmă, o inimă, o frunză de arțar. Și curios, tu nu mi-ai apărut ca a doua mea soție, Anastasia, mai tânără ca mine cu treizeci de ani, ci ca o enigmatică Vera, pe care am resimțit-o ca suflet pereche. Nu m-ai ajutat la scrierea cărților, dar mi-ai dat sfaturi prețioase, atunci când eram în „cuibul lui Petru”…

Dar eu continuam să-mi caut sufletul. M-am gândit că s-ar putea să-l găsesc în cea mai mare bibliotecă din lume, Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, de la Washington. Are peste 138 de milioane de „obiecte” în total, din care cărți peste 30 de milioane. Textele sunt redactate în 470 de limbi, mai mult de 61 de milioane de manuscrise, inclusiv ciorna Declarației pentru Independență, una dintre cele patru copii ale Bibliei lui Gutenberg, peste 1 milion de ediții ale ziarelor din întreaga lume, aproape 5 milioane de hărți, 3 milioane de înregistrări, 14 milioane de poze și imagini. Am fost primit de David S. Mao, cel de-al paisprezecelea director al Bibliotecii Congresului de la înființarea sa, în anul 1800.

Tu, care luaseși numele de Ecaterina Billington, rudă a lui James   H. Billington, ai aranjat vizita asta. Am plecat dezamăgit. Ar fi trebuit să mă recunosc, în forma mea nevăzută sau străvezie, printre alte zeci de milioane de forme. Imposibil, chiar dacă aș fi avut zece simțuri, nu cinci.

Am plecat totuși încântat că, la Catalogul Alfabetic, mi-am regăsit numele în fața tuturor titlurilor cărților mele. Dar mai erau încă 123 de scriitori cu numele meu, din 4 țări, și anume Franța, Rusia, Italia și România…

Am ajuns peste trei luni acasă.  Încă nu-mi regăsisem sufletul, locul nașterii lui, nimic concret. Doar urme risipite prin sute de biblioteci celebre, unele antice, altele moderne, unele arse, altele digitalizate.      M-am gândit dacă nu cumva și sufletul meu va deveni virtual și nu real.

Prima oprire am avut-o la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. A fost înființată la inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Ignațiu Batthyany (1741-1798). După cum se vede, primul an  al Bibliotecii coincide cu ultimul an al vieții sale pământene. De fapt, biblioteca a fost amenajată în interiorul bisericii fostei mănăstiri a trinitarienilor, construită în stil baroc,  începută în 1715. În perioada 1792-1798 episcopul Batthyany a coordonat lucrările de amenajare a clădirii unde, pe lângă bibliotecă, se aflau un observator astronomic și o tipografie. De ziua sfântului Ignațiu de Loyola, adică pe 31 iulie, Ignațiu Batthyany a semnat actul fundației sale, Institutul Batthyaniarum. Biblioteca avea un caracter public, fiind deschisă tuturor celor interesați.

Biblioteca avea la înființare 18.000 de volume, manuscrise și tipărituri, între care multe incunabule, datate începând cu secolul al     IX-lea. Acum sunt aici peste 50.000 de cărți, 19.000 de documente, 1.230 de manuscrise și aproape 600 de incunabule, majoritatea din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Mândria bibliotecii sunt, desigur, incunabulele, dintre care cele mai vechi sunt  Summa de casibus conscientiae a lui Astesanus de Asti (1466), Epistulae Heroides de Ovidiu (1494), Opera lui Homer (1488), Comoediac de Aristofan (1498), Opera Graece de Aristotel, în cinci volume (1495-1498), Historiae Romanae Decades de Titus Livius (1469).

Tot aici se găsesc și De Sacramentis de Nicolaus Olahus (1561), Palia de la Orăștie (Orăștie, 1592), o parte din Codex Aureus, cu evangheliile lui Matei și Marcu din secolul al IX-lea, mai exact din 810, textul în latină fiind scris pe pergament și pictat cu cerneală de aur și culori vegetale, în scriptoriul școlii de curte (Schola Palatina) de la Aachen la comanda lui Carol cel Mare. Sunt și 24.000 de unități biblioteconomice de carte veche occidentală din secolele  XV –  XVIII.

Cercul se închidea: tăblițele de la Tărtăria  s-au găsit între Alba Iulia și Orăștie. Palia de la Orăștie se află la Alba Iulia…

Tu erai acum Silvana și m-ai îndreptat spre rafturile unde se aflau lucrările lui Albertus Magnus, despre care scriseseși rânduri memorabile într-o teză de doctorat care primise calificativul Summa cum laudae.

Erau acolo De animalibus (1495), De mysterio missae, Summa de eucharistiae sacramento, dar și Pseudo – Albertus Magnus cu De virtutibus animae (1473). În ultima lucrare mi-am găsit câteva amprente papilare. Era clar: cândva trecusem pe acolo…

…Erau trei: Kata, Zsuzsanna și Ildiko. Așa mi s-au prezentat. Eram în Sala Oglinzilor din Palatul Culturii din Târgu-Mureș. Dar nu oglinzile venețiene amplasate la capete, nici mesele placate cu oglinzi, cu chenare cu ornamente metalice, bordate cu mărgele nichelate, m-au impresionat, ci cele 12 vitralii cu scene inspirate din folclorul secuiesc, așezate în ferestrele de la stradă. Și cele trei s-au dovedit gazde excelente și mi-au vorbit de faptul că vitraliile erau opera lui Sándor Nagy, Ede Thoroczkai Wigand, Miksa Roth și Sándor Mihucs. Era vitralii ilustrând baladele Budai Ilona, Kádár Kata, Júlia szép lány, Sára Salamon. Apoi le-am invitat la o prăjitură, la terasă. Și fetele m-au invitat pe urmă la ele, „la serviciu”.

Erau bibliotecare și lucrau la Biblioteca Teleki-Bolyai. Știau ele că fusesem cândva bibliotecar? De fapt, m-am gândit dacă nu cumva ești tot tu, dar ai vrut să mă pui la încercare.

Ai recunoscut că așa era și atunci mi-ai spus să mă opresc la un singur nume. Și eu ți-am spus Kata. M-ai întrebat de ce. I-ar eu am răspuns: „Kata apare și în baladă, în Kádár Kata, dar și la văduva lui Zsigmond Rhédey, Kata Wesselenyi, cea care a construit palatul orășenesc în formă de „L” în 1770, în care se află clădirea bibliotecii. Iar Zsuzsanna poartă numele Zsuzsannei Bethlen, soția lui Samuel Teleki”. Au rămas uluite. A trebuit să recunosc că mă documentasem pentru această vizită la Târgu Mureș. Puteam să le spun că mai fusesem cândva pe la bibliotecă, că studiasem aici cele 33 de volume ale Enciclopediei lui Diderot și D’Alambert?

Kata era mândră că aceasta era cea mai veche bibliotecă publică din Transilvania. A fost deschisă în 1799. La cele 40.000 de volume inițiale ale contelui Teleki, s-a adăugat și colecția Bolyai cu peste 80.000 de volume. Celebre sunt și „Rândurile de la Târgu Mureș”, a șasea – ca vechime – scriere în limba maghiară. Kata mi le-a arătat, deschizând cu religiozitate un seif metalic, cu pereți extrem de groși. Am citit cu emoție textul. Bibliotecarul Colegiului Reformat din Târgu-Mureș, József Koncz a găsit codexul de pergament în podul unei case anexă la castelul Rhédey. Textul a fost descifrat de Elek Farczády și de lingvistul Attila Szabó. Iată textul original:

„ha miden te atyad dauid kyral,/ chach eggiet meg elend s valaki azt/ hallandia az nog yeltest/ tezen hog te/ neped veretut s mend te melleled/ el futnak es menden eresnek/ ollian lezen ionha mint pauanak.”

Adică, în traducere: „Și dacă părintele tău, Regele David, îl omoară numai unul și cineva aude, va striga că poporul tău a fost bătut, și de lângă tine fug, și vor fi puternici ca păuna”.

Ați recunoscut desigur un fragment din Cartea Regilor din Vechiul Testament al Bibliei în latină. Rândurile acestea sunt scrise pe marginea paginilor în latină și sunt în total 55 de cuvinte în limba maghiară veche.

Dar aici s-a produs și o tragedie: peste 600 de cărți din secolele  XVI-XIX, extrem de valoroase, au fost furate.  Nu se știu prea multe despre aceste cărți decât că peste 200 erau scrise în germană și maghiară. Oricum, hoții erau oameni cu carte…

Mi-am luat rămas bun de la Kata. M-a consolat:

– Și voi aveți în Moldova biblioteci valoroase.

I-am spus că, de fapt, eu îmi caut sufletul, care, sunt sigur, s-a născut într-o mare bibliotecă.

„Nu cred că aici. Sunt în general atentă, aș fi observat așa ceva. Nu am găsit decât sufletele lui Farkas și János Bolyai, și asta poate pentru că, din 1911, craniul lui Farkas și fragmente din craniul lui János se află în muzeul Bibliotecii.”

Am plecat totuși zâmbind. Îmi adusesem aminte de o glumă de la muzeul lui Goethe de la Weimar. Acolo se găsește și un craniu destul de mic ca dimensiuni. Un vizitator a întrebat:

– Al cui este acest craniu?

Muzeograful a răspuns:

– E craniul lui Goethe!

– Dar acesta e craniul unui copil!

– Da, e craniul lui Goethe de când era copil!!

Craniul lui Janos părea suspect pe mic…

Dar ultimele imagini erau ale unei biblioteci cu rafturile albe și ale unor astrolaburi impresionante aflate în mijlocul sălii centrale.

…La Iași fusesem în nenumărate rânduri. Orașul mi se păruse cunoscut înainte de a-l cunoaște. Poate după poze, gravuri, picturi, chiar scrieri. Biblioteca Universității din Iași a înglobat mereu fonduri de carte valoroasă, de la fostele Academii domnești (începând cu 1640, de la Academia Vasiliană de pe lângă Mănăstirea Trei Ierarhi), și s-a consolidat începând cu 1835, ca Bibliotecă a Academiei Mihăilene. Biblioteca are inestimabile manuscrise, incunabule, cărți vechi și rare, scrise în greacă, latină, slavă, română, franceză etc., cărțile și documentele provenind de la biblioteci mănăstirești (Sf. Sava, Doljești, Neamț, Mitropolie), dar mai ales de la donații particulare (Constantin Hurmuzachi, Mihail Sturdza, B. P. Hasdeu, V. Adamachi, Titu Maiorescu, Iorgu Iordan).   Fondurile bibliotecii au fost reorganizate sub conducerea profesorului sas Karl Kurt Klein, directorul ei în perioada interbelică,      (I se spunea, din cauza celor trei K, și Ku Klux Klan, evident, cu simpatie).

Lucian Strochi