Am spus nenumărate pilde, precum cea a Semănătorului, a Fiului Rătăcit și a Bunului Samaritean. Am călătorit pe mare cu alți ucenici și am potolit furtuna. Am exorcizat un om chinuit de o legiune de demoni.

Am săvârșit multe minuni și am făcut multe fapte neobișnuite. Mie mi s-au părut firești; altora – minuni, vrăjitorii, chiar escrocherii sau halucinații.

Am vindecat un bolnav de dropică, doi orbi în Galileea, zece leproși, o femeie cu scurgere de sânge, o femeie gârbovă, o fiică a unei femei cananeence, un lunatic, un om cu mâna uscată, un orb din Betsaida, un orb din Ierihon, un orb din naștere, un slăbănog de la scăldătoarea Betezda, un slăbănog din Capernaum, sluga sutașului, pe soacra lui Petru, un lepros, un mut îndrăcit, urechea slujitorului, la care s-au adăugat și vindecările din Ghenizaret.

Am înmulțit pâinile (de două ori: o dată pentru 5.000 de oameni, a doua oară pentru 4.000) și peștii, am înviat-o pe fiica lui Iair, l-am înviat pe Lazăr, pe tânărul din Nain, am blestemat smochinul, am făcut exorcisme la Sinagoga din Capernaum, în ținutul Gadarenilor, într-o seară pe care unii au numit-o magică, am mers pe apă, am găsit moneda în gura peștelui, am fost la Nunta din Cana Galileei, am participat la un pescuit miraculos, am potolit furtuni pe mare, în pustie și în suflete…

Și, întorcându-mă iarăși în copilărie, am recoltat o sută de banițe de grâu de la o singură sămânță, am oprit apa, am întins o scândură care era prea scurtă pentru a fi potrivită pentru o casă…

Dar multe au plecat din neînțelegeri. Prin miracol sau minune se înțelege în mod obișnuit un eveniment sau o acțiune ce contrazice aparent legile științifice cunoscute și, un lucru extraordinar.

În  Noul Testament grecesc sunt folosiți doi termeni: dunamis care are sensul de o lucrare de putere și semeion – care are sensul de semn. Deci o minune ar fi „o lucrare de putere rară sau neobișnuită ce indică sau arată către un fapt semnificativ.”

Nu am făcut totuși minuni. Am încercat să-i ajut pe cei umili și apropiați sincer de Dumnezeu care nu aveau nevoie de minuni pentru    a-și întări credința.

Nu am fost nici iluzionist, nici clovn, nici vrăjitor. Am fost taumaturg, am vindecat oameni, dar numai prin puterea lor.

Pe cei orbi i-am făcut să creadă că pot vedea și când au crezut asta, au văzut.

Ologilor le-am cerut să meargă și au mers.

Pe oamenii care credeau că vor muri de foame și de sete i-am făcut să se mulțumească cu puțin. Poate că știu mai multe despre om decât alții, despre posibilitățile lui fizice și spirituale.

În fond, minunea vine fie din cunoaștere profundă, fie din necunoaștere totală.

Am fost și la Zamolxis. Asta după ce împlinisem 23 de ani. Nimeni nu știa dacă e zeu, semizeu sau doar om.

Nimeni nu știa cum îl cheamă: Zamolxis, Salmoxis, Zalmoxis, Zamolxe, Samolxis, ba chiar și Gebeleisis. Geții credeau că nu mor, ci că, atunci când părăsesc această viață, ajung la Zamolxe.

Trimiteau  la cinci ani câte un mesager, ales prin tragere la sorți din toată mulțimea și care era însărcinat să îi ducă zeului cererile lor. Acesta era aruncat în sus și cădea în vârfurile a trei săgeți. Dacă murea, ajungea cu bine la Zamolxe.

Dar se pare că Zamolxis era și om care locuise în Samos și că ar fi fost sclavul lui Pitagora, fiul lui Mnesarchus. În realitate, Pitagora s-a născut la mult timp după existența pământeană a lui  Zamolxis.

Cele mai importante lucruri pe care geții le-au învățat de la Zamolxis, ca pe mine,  au fost acestea:

∆ Există un singur Zeu suprem;

∆ Zeul trebuie să fie mesianic și profetic;

∆ Credința în nemurirea sufletului și în viața de apoi;

∆ Sufletul, eliberat de vremelnicul trup, dacă omul a avut pe pământ o viață smerită și virtuoasă, ajunge într-o lume fericită, pentru totdeauna;

∆ Există învingerea morții și învierea;

∆ Promovarea virtuților, precum blândețea și mila, abstinența și cumpătarea;

∆ Există un cod moral și religios cunoscut ca legile belagine;

∆ Monahismul, mai ales cel din munți, cum ar fi  cel din Masivul Ceahlău, Grădiștea Muncelului, Munții Parâng, Munții Apuseni, Munții Bucegi este virtute;

∆ Inexistența idolatriei…

Am fost primit neașteptat de bine de Zamolxis. Curios, știa destul de multe despre mine. M-a primit ca ucenic. Nu mi-a pus nicio condiție. Puteam să stau cât vreau, să trăiesc precum el și ceilalți ucenici care își spuneau zamolxieni și care visau să devină cavaleri zamolxieni și care spuneau despre Zamolxis că este Demiurgul.

În fiecare zi ne vorbea despre ceva. Întotdeauna în pilde, pentru ca să le reținem mai ușor. Și gândurile sale erau scurte, dar pline de miez.

Iată câteva gânduri despre lumină:

◊ Focul încălzește și arde, luminează și orbește, hrănește și înfometează.

◊ Cuvântul fără lumină nu are putere. Lumina fără cuvânt nu are putere.

◊ Nimic din ce e viu nu poate fi fără lumină.

◊ Cine are lumina  are totul.

◊ Lumina poate fi fulger, tunet și trăsnet. Privește fulgerul, ascultă tunetul, ferește-te de trăsnet.

Zamolxis ne-a părăsit pe neașteptate. Un înțelept scria despre asta în Istoriile  sale:

„Se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subterane (…). Tracii fură cuprinși de părere de rău și-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi iarăși în fața tracilor și așa făcu să creadă în toate spusele lui.”

Un filosof grec scria și el despre Zamolxis:

„Zamolxis, regele nostru, care e și zeu, spune că precum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm întâi capul, ori capul, fără trup, tot așa nu se poate a vindeca trupul, fără să îngrijim și de suflet, și tocmai de aceea sunt multe boli la care nu se pricep medicii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să se ocupe. Căci, dacă acesta merge rău, este cu neputință ca partea să meargă bine.”

Și totuși, de unde îi venea numele lui Zamolxis?

Porfiros credea că numele provine de la cuvântul trac zalmos, adică „piele”, „blană”, plecându-se de la o legendă potrivit căreia, la nașterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste el.

De aici, unii autori îl trec în rândul zeilor-urși, adică Bärengott. Mircea Eliade crede că numele vine din frigianul zalmos care însemna „lup”.

Alții susțin că numele provine de la zamol, adică „pământ”. Unii, plecând de la partea onomastică Zelmo și numele compuse cu zelmis, cred că e vorba  de protoindoeuropeanul *g’ hel adică „a sclipi”; „galben”; „soare” sau *g’ el, adică „limpede”, „luminos”.

Un savant argumenta că numele vine de la „Zeul moș”.

Așa avea să se întâmple și cu numele meu, aveam să aflu asta peste câtva timp.

M-am întors în locurile natale. Ioan Botezătorul a fost arestat și întemnițat din porunca regelui Irod Antipa pentru insultele aduse Irodiadei. Salomeea, fiica Irodiadei, dansează seducător în fața lui Irod și acesta îi promite că îi va oferi tot ce își dorește.

Salomeea vrea capul lui Ioan Botezătorul… De aici am început eu să joc rolul lui Ioan.

Datorită miracolelor, dar și predicilor mele, am fost considerat un nou Ilie Profetul sau chiar Ioan Botezătorul, readus la viață.

Lucian Strochi