Într-o zi, aflându-mă pe Muntele Măslinilor, am văzut un grup de farisei și de cărturari care voiau să omoare cu pietre o femeie acuzată de adulter.

M-au întrebat dacă se cuvine să o lapideze. Am luat de jos o piatră și am strigat:

„Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cel dintâi cu piatră în ea!”

Și toți au lăsat pietrele jos și au plecat.

I-am spus femeii: „Du-te și să nu mai păcătuiești…”

În Samaria, lângă Perea, le-am spus apostolilor, care mă însoțeau în drumul spre Ierusalim:

„Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, de preoți și învățători, și de aceea trebuie să fie ucis și după trei zile să se ridice la viață.”

 

Apoi, aflat în Cezareea Filippi, la nord de Marea Galileei, s-au petrecut două lucruri care  i-au impresionat pe toți.

Mai întâi a fost dialogul cu Petru. Pentru că ucenicii îmi spuneau că multă lume crede că eu sunt Ioan Botezătorul înviat din morți sau Ilie, reîntors din ceruri, i-am întrebat:

„Dar cine credeți că sunt eu?”

Și Simon a răspuns:

„Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului cel Viu”.

L-am binecuvântat și i-am spus:

„Nu sânge și trup ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din Ceruri”.

Și i-am dat lui Simon numele  de Petru, adică piatră și i-am spus:

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.”

Călătorisem, ascultasem, învățasem. În Tibet am studiat Budismul, încheierea suferinței prin renunțarea la dorință, ciclul morții și al renașterii, atingerea Nirvanei prin meditație, monahismul și preceptele morale; în Persia am aprofundat învățămintele despre zoroastrism și am studiat concepte precum dualismul între bine și rău, mithraism, viață și judecată de după moarte, iad și rai, liberul arbitru, euharistia; studiasem pe filosofii greci și fusesem ucenicul lui Zamolxis.

Am învățat valoarea Triadei celor trei „I”: Iubire, Iertare, Idee.

Am învățat valoarea Cuvântului și Legea celor cinci „S” legați de el: Semn, Simbol, Sunet, Sinestezie, Scris.

Am învățat despre puterea Numitului și Nenumitului, a Metaforei, a Oximoronului, a Comparației, a Epitetului, a Personificării, a Hiperbolei augmentative și diminutivale, a Narațiunii, a Descrierii, a Dialogului.

Am învățat despre puterea celor trei Limbaje: Verbal, Nonverbal (gestual) și Paraverbal (care le unește pe primele două și mai adaugă intonația, accentul și pauza).

Am învățat despre Blestem și Descântec, despre Tăcere.

Am învățat despre puterea Sacrificiului și rezistența în fața Tentațiilor.

Și abia apoi am putut să predic în Pustiu și în Lume. În Pustiu, Satana m-a îndemnat să transform pietrele în pâini, m-a suit pe un munte înalt și mi-a arătat toate imperiile lumii și m-a îmbiat să preiau conducerea acestora, m-a suit pe acoperișul Templului și mi-a propus să mă arunc de acolo pentru a fi salvat de Dumnezeu. L-am refuzat de fiecare dată, pentru că Eu îmi iubeam Tatăl, pe Dumnezeu.

Am mers lângă Marea Galileii și m-am întâlnit cu Andrei și cu Simon, care erau pescari.  Le-am cerut să mă urmeze pentru a deveni „pescari de oameni”. Apoi i-am întâlnit pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele său, tot pescar. Le-am cerut și acestora să mă urmeze. L-am recrutat pe Filip care l-a adus cu el și pe Natanael.

Am fost la o Nuntă în Cana Galileii împreună cu mama mea, Maria, și cu ucenicii mei. Acolo, când vinul s-a terminat, am transformat apa în vin.

Am mers  și la Capernaum și am ținut predici. Am citit din cartea proorocului Isaia unei mulțimi uriașe și am declarat că „Scriptura s-a împlinit și Eu sunt Cel trimis să vindece pe cei zdrobiți cu inima, să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi să le redau vederea, să-i eliberez pe cei năpăstuiți și să vestesc anul plăcut al Domnului”.

Preoții și participanții din sinagogă s-au înfuriat și m-au scos din cetate ca să mă arunce în prăpastie, dar eu am trecut printre ei și ei nu m-au văzut și mi-am spus că încă nu venise vremea și dacă Satana nu reușise cu mine, nu aveau cum să reușească ei.

Am vindecat un om posedat de Diavol, am vindecat-o pe soacra lui Simon de friguri, am atins, alinat și vindecat oameni bolnavi de lepră.

Am mai ținut predici pe munte, spunând că cei blânzi vor moșteni pământul, cei neîndreptățiți vor primi dreptate, cei milostivi vor fi miluiți, cei prigoniți vor fi primiți în Împărăția Cerurilor, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.

Am condamnat mânia, furia, uciderea, invidia, adulterul, desfrâul, minciuna, răzbunarea, am susținut iubirea aproapelui și a vrăjmașilor, întoarcerea obrazului celuilalt, binecuvântarea celor ce înjură și blestemă. Și pe toți i-am învățat rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Am vindecat într-o sinagogă în ziua de Sabat un om cu mâna uscată, dar fariseii și irodianii m-au învinuit pentru încălcarea poruncii a patra din Decalog, pentru nerespectarea zilei odihnei și au hotărât anihilarea mea.

Am recrutat și alți ucenici, care acum au ajuns doisprezece: Simon Petru, Andrei, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, fratele lui Iacov, Filip, Bartolomeu, Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul și Iuda Iscariotul.

Și le-am spus ucenicilor:

 

„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” 

Dar poate cel mai important moment din viața mea pământeană a fost drumul Meu spre munte, alături de Petru și doi ucenici. Atunci M-am Schimbat la față, chipul Meu lumina mai tare ca Soarele, veșmintele mele erau albe și strălucitoare și lângă Mine au apărut Moise și Ilie care au vorbit cu Mine.

Un nor strălucitor a apărut asupra noastră și o voce a spus:

„Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L…”

Mă îndreptam spre Ierusalim când Mi-au ieșit în cale Marta și Maria, surorile lui Lazăr, un vechi și drag prieten al Meu. Erau plânse, căci Lazăr era foarte bolnav. Când am venit după ele, la patru zile, Lazăr era mort și fusese înmormântat. M-am dus la mormântul lui, am cerut ca piatra de la intrare să fie dată la o parte și i-am poruncit lui Lazăr să iasă afară. Iar Lazăr, acoperit de giulgiu, a ieșit afară. Și oamenii s-au înspăimântat și au înțeles că Eu eram Cel ales.

Lucian Strochi