Am plecat de la întâlnire înveșmântați în cele mai subtile parfumuri.

În a patra etapă, corăbiile expediţiei mele au parcurs un drum cu întorsături, meandre, reveniri, bucle.

A fost cea mai dificilă etapă, deja ne încerca dorul de casă, peisajul, deși mereu schimbat, părea același, cu plaje largi de nisip, cu copaci singuratici, cocotieri, palmieri și alte specii pe care le-am văzut doar acolo; cu oameni puțini și care, de cele mai multe ori, se fereau de noi, ascunzându-se după copaci sau luând-o la fugă spre mijlocul insulei.

Eram atent la traseu, dar gândurile mele se îndreptau mereu spre tine, Mare Preoteasă. Știu că mă iubeai și tu, dar nu ne puteam mărturisi dragostea. Ea trebuia să rămână secretul nostru, iar secretul e acel lucru pe care nu îl știe nimeni.

De aici am plecat în a cincea etapă, ultima, drumul spre casă, ce avea să ni se pară mult mai ușor, corăbiile cu cei 100 de Cavaleri Zamolxieni parcurgând ultimul drum situat între Peninsula Malacca şi dava-port Histria, ajungând aici după 5 ani de la plecare.

Abia acum pot spune cu mândrie că am realizat, împreună cu Cavalerii Zamolxieni și cu Marea Preoteasă,  toate obiectivele propuse: descoperirea Marelui Continent Necunoscut ce avea să se numească mai târziu America, primul ocol al Pământului, cu 1057 de ani înaintea celebrului și tragicului Magellan, inițierea noastră profundă, astrală.

Am străbătut zeci de mări, sute de golfuri și de strâmtori, patru oceane (Atlantic, Înghețat de Nord, Pacific și Indian). Toate acestea se găsesc descrise cu lux de amănunte în opera mea pe care am numit-o COSMOGRAFIA, pe care am scris-o în timpul călătoriei și pe care am  definitivat-o în anul 466, operă ce cuprinde 10 volume, scrisă în limba pelasgo-geto-dacă cu un alfabet propriu, autohton și tradusă apoi, tot de mine, în elină și latină.

Trebuie amintit că cei 100 de Cavaleri Zamolxieni erau KAPNOBATAI, adică  UMBLĂTORII PRIN NORI; KTISTAI, deci ÎNTEMEIETORII DE NEAMURI și VINDECĂTORI; POLISTAII, adică ÎNTEMEIETORI DE ORAȘE, precum și PREOȚI LUPTĂTORI.

Se cuvine să amintim nu doar traseul nostru inițiatic, ci și escalele mai importante, căci ele au însemnat pentru noi reușita întregii călătorii.

Am făcut deci mai multe escale necesare pentru revigorarea forţelor echipajelor, aprovizionarea cu hrană și apă, întreţinerea  și repararea corăbiilor, căutarea și obţinerea de informaţii utile de la băștinași, efectuarea de observații ştiinţifice, precum și căutări amănunțite ale solului și subsolului, foraje pentru a descoperi metale sau roci.

Prima escală importantă e cea din toamna anului 461 (lunile octombrie, noiembrie) și a avut loc în Insulele ORCADE (numite în prezent ORKNEY), situate în nordul extrem al Scoţiei. Tabăra s-a instalat în Orcada – cea mai mare insulă din arhipelag, iar cercetările s-au concentrat  pe obţinerea de informaţii utile de la autohtoni cu privire la traversarea Atlanticului, precum  şi referitoare la bogăţiile subsolului.

Se cuvine să menţionez că, în urma informaţiilor primite, membrii expediţiei noastre au devenit primii descoperitori de minereuri de cupru şi zinc din aceste insule. Nu am descoperit însă nici aur, nici argint.

Tot în cursul anului 461, în decembrie, expediţia noastră a descoperit mai spre nord-vest nişte insule necunoscute, cu ţărmuri râpoase şi greu accesibile, cu faleze înalte, pe care  le-am  botezat  RIFARICE (Râpoase), iar în prezent poartă numele de FAROE (Râpele Oilor).

În timpul escalei din aceste insule au   întâlnit nişte oameni foarte harnici, blânzi, blonzi şi cu trăsături asemănătoare neamului PelasgoDac, iar în subsolul stâncilor am descoperit metale nobile şi pietre nestemate. În plus, în aceste insule expediţia noastră a staţionat în prima iarnă. Ni s-a părut chiar mai geroasă decât cea dacică.

În primăvara anului 462 am plecat cu toate corăbiile tot spre vest, în largul Oceanului Atlantic, unde am descoperit Insula Islanda, pe care am cercetat-o amănunțit şi pe care am numit-o RIAKEON deoarece nu purta niciun nume la data respectivă, cu toate că era locuită de nişte oameni liniștiți, cu ochi verzi sau albaștri care se ocupau cu pescuitul,  hrănindu-se cu peşti şi raci. Pescarii își numeau insula pe care locuiau „Insula noastră”.

În ajunul solstiţiului din vara anului 462, am descoperit insula ZHRISOLIDA (Groenlanda) care s-a dovedit apoi a fi primul pământ al Americii de Nord.

Staţionarea pe această insulă imensă, mare cât un continent a durat însă foarte puţin deoarece am aflat de la autohtoni (numiţi Inuiţi) că pe acele meleaguri vara durează un timp scurt, doar vreo două săptămâni,  fapt ce ne-a determinat să ne grăbim  să traversăm Oceanul Îngheţat de Nord în condiţii cât mai prielnice.

În primăvara anului 463, chiar la începutul lui martie, expediţia a ajuns în Oceanul Pacific şi a făcut o escală mai lungă într-un sat de pescari isteţi, situat pe un bot de deal stâncos aflat pe litoralul peninsulei Kamciatka, botezată de mine  cu numele Chomacinata, la fel ca şi satul respectiv. Pescarii, în afară de isteţime, au dat dovadă şi de multă bunăvoinţă și înțelegere, deoarece ne-au oferit nouă, navigatorilor, atât informaţiile necesare continuării drumului planetar, cât şi proviziile necesare traiului.

În vara anului 463 expediţia a făcut o escală în Arhipelagul Nipon, unde suita celor 100 de Cavaleri Zamolxieni a fost primită de împăratul YÜRYAKU (456-479) i s-a făcut o primire călduroasă şi i s-a oferit un spectacol de înaltă ţinută la Palatul Imperial. Am povestit deja despre această primire călduroasă și mai trebuie spus că Împăratul ne-a considerat ca fiind Fii ai Soarelui Răsare, ceea ce însemna că îi eram aproape fii.

Ar fi vrut ca Marea Preoteasă, eu și încă 10 cavaleri să rămânem acolo pentru totdeauna.

Mai la sud, printre insulele Pacificului ecuatorial se află o faună şi o floră deosebite şi au loc fenomene naturale nemaiîntâlnite. Am găsit fier și metalul acela alb și moale căruia i-am spus apoi cositor și alte metale, mai puțin importante, precum și perle și pietre prețioase, îndeosebi rubine.

La începutul anului 465 expediţia a făcut o escală în Persia (Iran) unde eu şi suita mea am fost primiţi cu multă bucurie şi cu toată cinstea  de către Regele Persan PEROZES I (457-484), la Curtea Regală, ca semn de preţuire a realizării ocolului Pământului. Și acolo Marea Preoteasă a participat la două concursuri de poezie, unul de maqamme și al doilea de catrene.

Lucian Strochi