Din aceeași CARTE A ÎNCORONĂREI:

„După banchet, toată lumea a trecut să asiste la defilarea trupelor ce s-a făcut pe câmpia de lângă cetate, unde în Decembrie 1918 s-a făcut proclamarea Unirei.

S-a început defilarea. Nouă muzici unite au deschis marșul triumfal. Mareșalul Foch, marele comandant al trupelor aliate din timpul răsboiului și trimis al Franței, salută pe Suverani.

Defilarea e deschisă de micii dorobanți, băeți și fete în admirabile costume albe. Urmează legiunile cercetașilor, apoi defilarea drapelelor regimentelor sub comanda generalului Cihoski.

Urmau școlile militare de cavalerie, artilerie, infanterie, marină, apoi divizia vânătorilor de munte, condusă de prințul Carol și colonelul Radoviceanu; apoi vânătorii de munte, defilând și prințul Nicolae ca locotenent.

Urmează divizia Mihai Viteazu, sub comanda g-ralului Scărișoreanu. Defilează apoi M. S. Regina în fruntea reg. 4 roșiori. Urmează mateloții, escorta regală. Tancurile încheie defilarea. M. S. Regina Maria, când a defilat în fruntea regimentului 4 roșiori, a dat onorurile cu cravașa. Regina purta o minunată căciulă gris închis cu insignele de colonel. (…)

În tot timpul defilării peste 20 de aeroplane au sburat deasupra câmpului. Toată asistența aplauda frenetic trecerea fiecărei unități, admirând ținuta trupelor.

Defilarea s-a terminat la orele 6 seara…

Reginei noastre, care a venit călare și luase loc în fața avant-scenei Familiei regale, (înaintea) începerii defilării, i s-a făcut o manifestație specială. I s-a strigat: „Trăiască Maica neamului românesc”. De asemenea Suveranul a fost obiectul unei manifestațiuni călduroase. S-a strigat cu însuflețire în repetate rânduri: „Trăiască bunul român – regele Ferdinand I, regele tuturor românilor”.

Defilarea din București a fost o paradă a istoriei României, de o impresionantă, dar sugestivă simplitate.”

Tot din CARTEA ÎNCORONĂREI, Maria le citea adesea copiilor care se țineau după ea la Peleș, lucru care îi făcea o plăcere deosebită și o însenina:

„Toată Capitala era împodobită ca pentru cea mai mare sărbătoare. Dar mai ales pe toate străzile pe unde urma să treacă cortegiul decorarea s-a făcut în mod cu totul deosebit. La mici distanțe stâlpi împodobiți cu drapele tricolore aveau pe ei pajura țărei. La fiecare doi pași distanță, erau alți stâlpi în vârful cărora erau coșuri de răchită cu flori albe de toamnă „tufănele”.  Stâlpii erau legați între ei cu ghirlande de verdeață  și de brad. (…) Centrul Militar și Poșta erau de asemenea împodobite cu deosebită grijă. Decoruri multe erau apoi pe șoseaua Kiseleff dela gara Mogoșoaia și până la intrarea în oraș – și mai ales la răspântii unde a fost ridicat anume și ca să rămâie și după aceea peste veacuri mărețul Arc de Triumf pe sub care avea să intre în capitală Țării M. S. Regele Încoronat. Pavilionul Regal, ridicat pe bulevard, lângă statuia lui Mihai Viteazul de unde suveranii trebuiau să primească defilarea armatei și a cortegiului istoric, era mult mai frumos ca cele ridicate până acum și împodobit cu mare bogăție.

Fanfara militară anunță printr-un marș triumfal defilarea cortegiului istoric. Cele 15 grupuri ale impozantului cortegiu înfățișează paginile cele mai glorioase ale istoriei naționale.

Iată pe rând diferitele epoci așa cum au fost întruchipate în grupurile acestui cortegiu.

Epoca Daco–Romană  (anul 104). Acest grup este format din călăreți reconstituind armata Daco romană și defilând în chipul următor:

Grupul roman compus din: Centurionul, Aquiliferii, Signiferii, Cornicienii și Phalerații.

Grupul dac compus din: Draconarius (stindardul dac), Cataphracții (alebardieri) și Sulițași.

Urmează după aceea: Împăratul Traian și Regele Decebal, după cari vin următoarele  grupuri: Tribunii romani, Șefii daci, Vexilarius cu cohortele legionare (eliquites singulares), Draconarius cu cetele de luptători daci.

La o distanță de 50 de metri de acest grup apare:

Epoca legendară (Descălicătoarea) reprezentând cetele primilor luptători români din vremea lui Dragoș-Vodă și Radu Negru.

În fruntea lor călătoresc Buciumașii, urmați de steaguri cu străjile lor de Sulițași. Vin apoi cei doi voievozi Dragoș-Vodă și Radu Negru, acest din urmă, reconstituit după relicvele dela Curtea de Argeș, purtând buzdugane. Ei sunt urmați de curtenii lor, Județii și Pârgarii, după cari vin Crucele de voinici comandate de Viteji și Pâlcurile de Hânsari comandate de Șoltuzi.

Seria principalelor epoci istorice.

Epoca lui Mircea-cel-Bătrân și Alexandru-cel-Bun.

Acest grup este format din: Buciumași, cari merg înainte, Steagul Muntenesc cu straja lui de Arbaleți, Steagul Moldovenesc cu străjile de Arcași, apoi Toboșarii și Trâmbițașii, cari precedează grupul domnesc.

Mircea-cel-Bătrân și Alexandru-cel-Bun, în vestminte reconstituite după frescile timpului, urmați imediat de curtenii lor, Marele Vornic, Marele Pârcălab, Hatmanul și Aga Polcovnicul.

Urmează apoi oastea românească de Sulițași, Arcași și Arbaleți, înșirată în chipul următor:

Fustașii (cu ghioage), Slujitorii statorniciți (catane de scuteală), grup compus din Vânători și Căușei și Lefegii, Buciucașii, Melelogii și Cotoracii. Aceste grupuri sunt conduse de căpitanii lor îmbrăcați în coifuri și zale.”

Nici eu, nici Maria, nu ne prea descurcam cu acești termeni arhaici, dar Mareșalul Curții a stat lângă noi în timpul paradei și ne-a explicat cu răbdare, ce însemnau toate acele denumiri și simboluri.

„Epoca lui Ștefan-cel-Mare și Vlad-Țepeș.

Oastea moldoveană și munteană înșirată în chip de alai domnesc se desfășoară astfel: Marele Vornic apare în capul oastei și este urmat apoi de Steagurile moldovenesc și muntenesc cu străjile lor.

În urma lor vine șirul Surlașilor urmați de Hotnogi (purtători de arbalete), apoi Domnitorii: Ștefan-cel-Mare și Vlad-Țepeș în cunoscutele lor vestminte, purtând buzdugane domnești. În urma lor vin Copiii de casă cu lungi spade de paradă, după care urmează: Sfatul boerilor mari (Marele Spătar, Marele Polcovnic, Vornic, Vistierul și Comisul). Urmează după aceea Aprozii domniei. La o mică distanță în urma lor apar cetele oștenilor moldoveni conduse de Armași și compuse din Iunaci (scutelnicii) cu Vitejii lor și oastea muntenească compusă din Arcași și Sulițași cu căpitanii lor, condusă de Marele Pârcălab.

Epoca lui Mihai Viteazul.

Acest grup închipue intrarea triumfală a lui Mihai la Alba-Iulia. În fruntea oastei Românești merg Toboșarii călări cu tobe împodobite și așezate pe ambele părți ale cailor și după ei Trâmbițașii. Vin după aceea în același rând cele trei  steaguri ale Țărilor Române Unite, Moldova, Muntenia și Țara Ardealului, cu gardă formată din Ceaușii domniei, apoi Căminarul în fruntea Paicciilor domnești (copii de casă).

Singur și distanțat de ceilalți, pe un cal alb, în armură și cu bogată mantie domnească, trece Mihai-Viteazul, sprijinind pe coapsa dreaptă buzduganul domnesc.

Voevodul este urmat de Sfatul vitejilor săi căpitani: Banul Manta, Banul Mihalcea, Vornicul Preda Buzescu, Radu și Mihail Calomfirescu, Căplescu Udrea, Dan și Stoica Fărcaș. Urmează apoi Sava Armașul în fruntea călărașilor săi (Panduri și Lipcani), Baba Novac, conducând haiducii lui și apoi Vel-Căpitan Deli Marcu în capul mercenarilor (Deșlii și Beșlii).”

Știu că și în scrisorile adresate surorii ei, Principesa Victoria Melita, Maria comenta în special acest moment al paradei, care lega unirea făcută de Noi cu cea a marelui înaintaș.

„Epoca   Matei Basarab – Vasile Lupu.

În fruntea grupului merge o ceată de Ceauși călări, după cari vin Toboșarii și Surlașii, apoi Steagurile (Prapure) ale Moldovei și Munteniei. Streaja steagurilor  e formată de un  grup de Vânători călări conduși de Vătaful lor. Vin după aceea voevozii Matei Basarab și Vasile Lupu în costumele reconstituite după documente autentice.

Înapoia domnitorilor vine Sfatul boerilor mari în fruntea cărora călăresc Spătarul și Armașul purtând spadele domniei. În urma lor: Căminarul conducând Fustașii; Bașbulucbașa conducând Dorobanții și Ferendarii și apoi Iusbașii conducând Seimenii și Chihăii (Poterașii verzi).

Epoca Dimitrie Cantemir – Constantin Brâncoveanu.

Doi „Povățuitorii” cu steaguri la sulițe merg în fruntea grupului. În urma lor vin steagurile Moldovei și Munteniei.

O ceată de Ceauși de vânători formează straja steagurilor, iar Vătafii verzișori formează straja celor două tuiuri ce vin imediat după steagurile domniei.

Urmează apoi călări voevozii: Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu, țin în mâini buzduganele domnești. În urma domnitorului vine ceata Armășeilor (feciori de boieri) cu brâuri de argint și sulițe argintate.

Marele Spătar și Marele Postelnic  merg în fruntea sfatului boieresc compus din Boierii Divaniți de starea I și Boierii de starea II.

La o mică distanță de ei apare Sângeacul (steagul) roșu, semn al încrederii în domnie ce se dăruia de Sublima Poartă.

În urma lui Tubulhaneaua (muzica ienicerilor).

În fruntea oastei, care completează grupul, călăresc: Hatmanul și Aga, urmați de Bulucbașa în capul roatelor de Seimeni (sulițași) și doi Velcăpitani de cete conducând roatele de Scutelnici și Dorobanți (arcași).

Revoluția din Transilvania  – Horia, Cloșca și Crișan.

În fruntea Moților revoluționari merg Buciumătorii (cu tulnice). După ei vin și cei trei șefi Horia la mijloc, Cloșca și Crișan în lături.

În urma lor vine Steagul revoluției, pe care se vede crucea deasupra unei inimi străpunsă de spadă și cu inscripția „Horia Rex Daciae floreat”.  Straja steagului e formată din moți purtând topoare și având în mijlocul lor un preot. După steag vin cetele Căpitanilor jurați și Căpitanilor aleși. În urma lor vin Căprăriile moților de Lăncieri și Pușcași conduși de Căpitanii de căprării.

Lucian Strochi