Cerneala simpatica-Aforisme (20)

  1. Dați-mi o pasiune și voi înduioșa tot universul.
  2. De când am aflat că fiecare literă e de fapt un număr, am înțeles că universul e o mare ecuație.
  3. De când am aflat că o lipitoare are 32 de creiere, am un respect infinit pentru lipitori, viermi și în general pentru toate târâtoarele. În plus, lipitoarea se hrănește cu rana hiperzeilor: sângele.
  4. De când mă știu, vreau să scriu o carte unică. Și pentru că nu știu cum arată acea carte, am ratat mai multe cărți.
  5. De când mi-am dat seama că nu există absolut, mă fascinează procentele.
  6. De ce Iisus e sus, iar Hristos e jos? Numai din necesități de rimă? (din gândirea unui copil)
  7. De ce, înainte de a semna un act, funcționarul îți pune la locul semnăturii o cruce?
  8. De ce le cerem oamenilor să fie drepți? Pentru că ne temem de ei dacă ar fi strâmbi?
  9. De ce se tem atât de mult unii de scris? De multe ori scrisul ne apără…
  10. De două lucruri nu poți fugi: de tine și de umbra ta.
  11. De mic am construit o lume. Numai că la un moment dat a venit cineva care mi-a arătat o sentință judecătorească prin care se arăta că el era noul proprietar al lumii mele. Nu știu cum se numea judecătorul, dar pe noul proprietar îl chema Dumnezeu.
  12. De obicei nu înțelegem de la început o știre. Și totuși e o știre.
  13. Decorațiile sunt decorative. Și atât…
  14. Destinul și-a luat soarta în mâini și a exclamat: „Fie ce-o fi!”
  15. Deși e un cuvânt pe care îl folosim des. De exemple: copaci deși. Deși…
  16. Deviza Oratorului: „Roagă-te cu mâinile și muncește cu gura.”
  17. Dintre toate penele, cea mai valoroasă e cea de înger. Apoi cea de pasărea paradisului. Cea mai comună e pana de vulpe.
  18. Dintre toate simțurile, cel mai important este cel al măsurii.
  19. Dinți celebri nu are doar tigrul, ci și castorul.
  20. Doamne, am atâtea datorii că ar trebui să mă faci nemuritor, să-mi pot plăti toate datoriile. Dar și atunci ți-aș rămâne dator Ție.
  21. Dragoste, amor, iubire. Cam același lucru, scris cu litere diferite. Dar e drept, în toate din cele trei cuvinte, literele nu se prea repetă.

Lucian Strochi