ANCADA IUBIRII NEMĂRTURISITE, DECI VINOVATE

ancada4Iubirea noastră-i, iată, vinovată1,
Că n-am mărturisit-o niciodată2,
Că nu ne-a îmbătat parfumul3,
Că anii au trecut, cum trece fumul4.

La chinuri grele, fosta-i condamnată5;
La moara vieţii, sărutul e uiumul6.
Cărări de taină îţi arată drumul7
Şi vrei în braţe să-ţi primeşti răsplată8.

Iubindu-mă, de iad ai fost salvată.9
Mai răsfoiesc, din când în când, albumul10:
În piept mă-ncearcă, viu, săgeată11
Şi  morţii–i port deja costumul.12

Iubiri au fost nu una, cu duiumul,13
Dar dintre toate a rămas doar scrumul.14

Iubirea noastră-i, iată, vinovată.15

Lucian Strochi

ANCADA IUBIRII NEMĂRTURISITE, DECI VINOVATE
1Iubirea noastră-i, iată, vinovată, – cu această ancadă intrăm pe teritoriul propriu-zis al iubirii realizată prin cei doi protagonişti. Iubirea vinovată duce la o concluzie – vom vedea mai târziu – falsă: doar aparent e vorba de o iubire nelegitimă, un posibil adulter, o relaţie de concubinaj.
2Că n-am mărturisit-o niciodată, – acest al doilea vers răstoarnă sensul primului, păstrând enigma doar a motivului pentru care iubirea nu a fost mărturisită: pudoare, prudenţă, nevoia de a ocroti un sentiment atât de pur într-o lume ostilă?
3Că nu ne-a îmbătat parfumul,- mirosul e simţul cel mai sensibil la dragoste. Când nu au alte semne, animalele apelează la miros.
4Că anii au trecut, cum trece fumul. – comparaţie voit banală. Timpul care trece e ca fumul; iubirea e însă jarul, tăciunele, para, flacăra. Catrenul e unitar şi prin tripla anaforă, ce introduce gramatical subordonate cauzale. Totul e rarefiat, vag, aparent fără consistenţă. În acelaşi timp eul poetic e la plural, îndrăgostiţii fiind solidari
5La chinuri grele, fosta-i condamnată; – ambiguitate: e vorba oare de chinurile sufletului; de chinuri fizice, datorate absenţei iubitului. Acum iubitul se adresează iubitei într-un fel de monolog adresat. Nu ştim dacă tonul nu e şăgalnic, autoironic.
6La moara vieţii, sărutul e uiumul. Metaforă ce pleacă dintr-un concret devine abstract, pentru ca aliajul abstract-concret (sărutul) să devină un concret-abstract (uiumul).
7Cărări de taină îţi arată drumul – acest balans între abstract şi concret continuă şi în acest vers, taina unind două elemente concrete, din acelaşi câmp lexical, elemente de tip sinonimic: cărări şi drumul.
8Şi vrei în braţe să-ţi primeşti răsplată. – acelaşi joc, acelaşi balans, dar ambiguitatea creşte, întrucât braţele pot sluji o îmbrăţişare, fiind, ca şi sărutul, un element al unei dragoste concrete, consumate deci şi fizic. Dar braţele pot şi şi leagănul improvizat dar fundamental pentru un copil, rod al unei dragoste împlinite.
9Iubindu-mă, de iad ai fost salvată. – al treilea catren este cel al unei dragoste finalizate, reale. Poetul, iubitul, eul poetic vin cu o afirmaţie care închide o ipoteză printr-o certitudine. Iubirea este în esenţă o stare paradisiacă, un sentiment pur, înălţător, dăruit de Dumnezeu oamenilor. Prin urmare, îndrăgostiţii nu pot ajunge în rai. Înţelegem însă că iubita avusese unele îndoieli, nu ştia dacă are dreptul la dragoste. Versul acesta o linişteşte.
10Mai răsfoiesc, din când în când, albumul: – acest al doilea vers aduce un calm aparent: răsfoitul albumului, adică o viaţă întreagă , imortalizată în/prin imagini răsfirate în/de timp. Numai că verbul liniştitor, calm, e pus la persoana I, care este vocea eul liric, adică a poetului, îndrăgostitului
11În piept mă-ncearcă, viu, săgeată – termenul de săgeată introduce ambiguitatea: e vorba de săgeata amintirii, primită pentru că iubita e moartă sau dispărută? E vorba de săgeata pe care te încearcă un iminent atac de cord? Greu de precizat.
12 Şi morţii–i port deja costumul. Vers ambiguu, care nu lămureşte nimic, decât faptul că şi moartea poate intra în ecuaţie.
13Iubiri au fost nu una, cu duiumul, din nou ambiguitate. Poate fi aprecierea unui Don Juan sau mai degrabă de iubiri concentrice: iubirea de mamă, de iubită, de ţară, de neam etc.
14Dar dintre toate a rămas doar scrumul. –scrumul e jarul din ultimul vers al primului catren. Nu se lămuresc multe lucruri, dar înţelegem că e vorba de o iubire apusă, sfârşită. Această ancadă este prima radiografie e drept încă neclară a unei iubiri. Un lucru se reţine: iubirea oferă prea puţine certitudini. Morala e surprinzătoare: trebuie să ne facem cunoscută iubirea, să luptăm pentru ea, s-o apărăm. Altfel, ea nu rămâne decât o iubire „vinovată”.

ANCADA IUBIRII ABSOLUTE (I)

ancada 1Iubirea e o navă pe-albe unde3,                     a

O insulă4 în care se ascunde                           a

Cetate de-aur5, condusă de emiri6                 b

Sau o grădină7 de roşii trandafiri8.                 b

 

Iubirile-s uşoare9 sau profunde10:                   a